Sărbătorile

Où sont les neiges d’antan?“ Voila, monsieur François! Dând-o pe româneşte, s-au întors zăpezile de altădată. A nins şi a viscolit fără cruţare. Ce iarnă adevărată, ce iarnă splendidă!, şi-au zis devoratorii de imagine. Bătaie de joc, nu vine nimeni să ne scoată de-aici, ne e frig, nu mai avem benzină, nu mai avem de-ale gurii – se întorc alţii în prezent. Asta pentru că, fulguind fără pic de jenă, am trăit cu impresia că nu doar iernile de odinioară s-au întors din drum, ci şi iernile viitoare.
S-au întors, în felul lor, şi vremurile. Nu tinereţea celor albiţi de ani, ci obiceiurile şi tradiţiile, singurele mecanisme sofisticate în stare să ţină timpul pe loc. Nu e de mirare că mecanicii de locomotive roşii care prinseseră viteză „spre comunism în zbor“ nici nu voiau să audă de tainele creştineşti. Pe atunci, Moş Crăciun era dublat, în cea mai oribilă coproducţie, de Moş Gerilă. Închipuiţi-vă! Acasă, în sânul familiei, cu prietenii şi rudele (posibil şi cu câte un securist la masă), petreceai de Crăciun. În primele zile de după vacanţă – vacanţa de iarnă, să ne înţelegem –, şcolarii erau puşi să povestească în scris cum l-au mâncat din ochi pe Gerilă.  În ’89, Moş Crăciun s-a întors printre noi. Mânjit de sânge, de parcă el însuşi tăiase porcul. Dar s-a întors. Bine că s-a întors. Şi bine că, acum, colindă lumea pe sania sa trasă de reni. Ce-a vârât în sacul cu daruri pentru mari şi mici depinde doar de videoclipurile repetate care tocmai v-au scos din răbdări. Apropo, în seara de Ajun – potrivit unor estimări –, Moşul trebuie să viziteze 42.466.666 de cămine, pe parcursul a 12 ore. Adică 983 de locuinţe pe secundă. Avantaj Băsescu! Recordul de 13 secunde pe vot stabilit la Paris de către susţinătorii acestuia a devenit, prin comparaţie, ridicol.
Un fel de „mocăniţă“ care circulă pe la poalele munţilor Himalaia a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Dacă jucărioara noastră cu cărbuni a rămas pe dinafară, tot ne-am ales cu ceva. Cu doina, cu cântecul de dor şi de jale, de dragoste şi de revoltă, care, oricum, are mai multe vagoane de patrimoniu decât un „toy train“. Obiceiurile şi tradiţiile româneşti de iarnă, de la colindă la pluguşor, sunt de o frumuseţe deosebită şi de un specific pur. Toate, în grup, ar merita să figureze în patrimoniul UNESCO. Tăiatul porcului, în schimb, de vină, în parte, fiind şi nutriţioniştii, pierde teren. Iar din punct de vedere semantic, un porc de om e o mizerie. Din păcate, societatea românească nu a dus şi nu duce lipsă de specimene cu şoriciul gros.
Sărbătorile de iarnă, care îi adună în jurul mesei pe părinţi şi copii, aparţin prin excelenţă ruralului. Dacă ţinem la această „veşnicie născută la sat“, întoarcerea la funciar trebuia de mult să constituie o prioritate. Doar păsările ce au mai purtat-o în plisc, mai cu seamă papagalii. Un ţăran real, şi nu unul cioplit prin sferele înalte ale puterii, nu are voie să stea cu mâna întinsă după pensie. Moneda sa naţională e una mai puternică decât leul instabil. Numiţi-o cum doriţi: pâinea, roşia, cartoful, animalul şi pasărea din ogradă. Aici se întorc ninsorile şi tot aici prinde rădăcină rodul toamnei. A vorbi însă de rădăcini este ca şi cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului.