Indiscret Actualitate

D.A. Jiu a sfidat criza


Criza financiară s-a resimţit mai puţin la Direcţia Apelor Jiu, iar lucrările planificate pe surse proprii s-au finalizat. Au fost realizate investiţii în Dolj, Gorj şi Mehedinţi, inclusiv Valea Jiului. Cele mai importante investiţii din Dolj au vizat râul Teslui, punerea în siguranţă a barajului Işalniţa şi pârâul Prodila. Pe cofinanţare cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) s-au realizat investiţii pe Terpeziţa, unde în 2005-2006 au fost inundaţii.

de Alisa Brătăşanu

Activitatea D.A. Jiu se desfăşoară conform bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de Administraţia Naţională Apele Române. În ceea ce priveşte indicatorii de performanţă stabiliţi prin contractul de management, aceştia au fost realizaţi în procent de 109,2 la sută”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Cosmin Petruţ Călin, managerul Direcţiei Ape Jiu Craiova.  La rândul său, directorul tehnic Marian Tălău a profitat de prezenţa jurnaliştilor în cadrul conferinţei de presă pentru a detalia câteva dintre proiectele gândite şi executate de specialiştii direcţiei: “Lucrările care au fost finanţate din bugetul de stat au avut programată pentru anul 2009 o sumă de 14,8 milioane lei şi au fost realizate şi plătite lucrări de 13,2 milioane. Pe lucrările care au fost cofinanţate cu BDCE, am avut în program 14,5 milioane şi am realizat lucrări până în acest moment de 14,3 milioane. Având în vedere că a fost un an de criză şi volumul investiţiilor s-a diminuat faţă de anii precedenţi, acest program a fost realizat pentru lucrările pe care ni le-am programat la începutul anului. Acum, deja aşteptăm ultimele plăţi pe anul acesta”.

Viitorul sună bine
În luna noiembrie, au fost scoase la licitaţie încă o serie de studii de fezabilitate, în număr de 13, acestea vizând regularizări de râuri în Dolj, Gorj, Mehedinţi şi pe Valea Jiului. Studiile respective vor intra în portofoliul de proiecte până la sfârşitul acestui an. Cel mai important studiu vizează digurile de pe tronsonul Işalniţa-Podari, unde, în urma inundaţiilor produse, s-au luat deja măsuri de precauţie în sensul că digurile trebuie supraînălţate, dar se doreşte să se verifice dacă mai corespund situaţiei actuale. Un alt studiu cu probleme vizează zona Răcari, unde apa iese în şosea şi necesită construirea unui dig mai mic care să nu mai permită acest lucru. De asemenea, se vor termina lucrările începute pe râul Teslui, pe pârâul Terpeziţa şi Prodila, acolo unde s-au cheltuit deja toţi banii alocaţi.
„Pentru Direcţia Apelor Jiu, putem spune că a fost un an aşa cum ne-am propus, nu am fost afectaţi în mare măsură de criza economică şi sperăm ca şi în 2010 să avem aceleaşi realizări. Bugetul pentru anul viitor a fost deja pregătit de către domnul director economic Cristian Tonică, şi urmează ca în primele luni ale anului viitor acesta să aibă o formă finală şi să fie aprobat”, a mai declarat Marin Tălău.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
„Staţi cu spatele la ei, că au pierdut alegerile“

„Staţi cu spatele la ei, că au pierdut alegerile“

Şedinţele lunare ale CJ Dolj îşi pierduseră de mult hazul. Cam de pe vremea când Gelu Vişan a devenit deputat de Băileşti şi îşi petrece timpul,...
Îngheţaţi de neputinţa autorităţilor

Îngheţaţi de neputinţa autorităţilor

Duminică, în prima zi în care autorităţile au făcut cunoştinţă cu puterea iernii, mai multe drumuri judeţene au fost blocate din cauza cantităţii...
Oltchim a preluat piroliza Arpechim, cu 13 milioane euro

Oltchim a preluat piroliza Arpechim, cu 13 milioane euro

Combinatul chimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea a finalizat negocierile cu producătorul de ţiţei şi gaze Petrom, căruia îi va achita 13 milioane de...
PSD Olt, un butoi cu pulbere

PSD Olt, un butoi cu pulbere

Actualul lider al social-democraţilor din Olt, senatorul Ion Toma, este ştiut de toată lumea ca fiind ,,omul preşedintelui”. Nimeni nu poate spune...
Gripa nouă i-a ţinut pe părinţi la uşa grădiniţelor

Gripa nouă i-a ţinut pe părinţi la uşa grădiniţelor

Ca în fiecare an, în preajma Sărbătorilor de iarnă, micuţii de la grădiniţă pregătesc un program artistic pentru a-l întâmpina cum se cuvine...

D.A. Jiu a sfidat criza

Activitatea D.A. Jiu se desfăşoară conform bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de Administraţia Naţională Apele Române. În ceea ce priveşte indicatorii de performanţă stabiliţi prin contractul de management, aceştia au fost realizaţi în procent de 109,2 la sută”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Cosmin Petruţ...
Evenimente

Evenimente

Tudor Gheorghe, într-un spectacol de excepţieStrădaniile menestrelului Tudor Gheorghe în realizarea, împreună cu dirijorul şi orchestratorul Marius...
 
„Nicu“ aşteaptă un stăpân de Moş Crăciun

„Nicu“ aşteaptă un stăpân de Moş Crăciun

Nicu” este un căţeluş de numai două luni, de culoare maro cu vârfurile lăbuţelor albe şi foarte jucăuş, care a scăpat din ghearele unei sorţi...
Horoscop 2010

Horoscop 2010

CapricornNu vă aşteptaţi la o intrare triumfală în 2010, chestia cu „afară-i vopsit gardul” e depăşită deja. Dincolo de formă, fondul problemei...

Revoluţia, în amintirea administraţiei

Unde erau directorii de instituţii doljene în ziua în care la Craiova se scanda „Ceauşescu nu uita, va veni şi ziua ta!”, „Craiova e cu ţara!” sau „Oltenii nu sunt laşi!”, ce funcţii aveau şi mai ales ce îşi amintesc din ziua de 22 decembrie ’89.Revoluţionar cu acteUnul dintre cei mai cunoscuţi revoluţionari craioveni, azi...
 
Dobrescu, vătaful cu nărav!

Dobrescu, vătaful cu nărav!

Încă din 2007, atunci când conducerea Consiliului Judeţean Dolj a decis înfiinţarea Direcţiei Judeţene de Pază şi Servicii Publice, se vorbea...
Mafia pădurilor, lovită în „moalele“ ilegalităţilor

Mafia pădurilor, lovită în „moalele“ ilegalităţilor

Într-un final, după lungi tergiversări, firma cu capital danez SC Rodank Industries SRL este trimisă în instanţă. Cele 14 dosare pe care le avea...
Moş Crăciun locuieşte la Cernăteşti

Moş Crăciun locuieşte la Cernăteşti

Nu are nici numele, nici prenumele Crăciun sau Gerilă, dar a jucat rolul „Moşului“ care aducea daruri copiilor o bună bucată de vreme, în anii...
Rudele lui Moş Crăciun

Rudele lui Moş Crăciun

Ion M. Crăciun are 55 de ani şi este de meserie sudor. Se mândreşte că poartă un nume semnificativ şi că joacă rolul Moşului cel darnic pe tot...
Meşterul Manoli uimeşte Vâlcea

Meşterul Manoli uimeşte Vâlcea

Copilărie amară „Meşterul Manoli” s-a născut în ianuarie 1938 în Bucovina de Nord, pe malul Nistrului, dar nu a apucat să se bucure de...
 
7 Sport
„Craiova poate prinde Europa în retur!“

„Craiova poate prinde Europa în retur!“

Debut precoceOltean get-beget, Cosmin Gângeoveanu a început fotbalul la nici 7 ani. Mai precis, la vârsta de 6 ani şi 7 luni a fost dus de tatăl său...
Voina, mazilit de la naţională?

Voina, mazilit de la naţională?

Naţionala de handbal feminin a României, din care au făcut parte şi 11 jucătoare de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, a plecat la mondialele din China...
Handbal second-hand

Handbal second-hand

Au plecat ca o echipă, cel puţin aşa păreau, şi s-au întors ca nişte componente dezasamblate. Miza, la Campionatul Mondial din China, era o medalie....
 
Sărbătorile

Sărbătorile

Où sont les neiges d’antan?“ Voila, monsieur François! Dând-o pe româneşte, s-au întors zăpezile de altădată. A nins şi a viscolit fără...
 
Indiscreţii de Dolj

Indiscreţii de Dolj

Lia-Olguţa Vasilescu vrea să nască de Anul Nou?!Se pare că senatorul de Dolj din partea PSD, Lia-Olguţa Vasilescu, a ales să nască la Spitalul Municipal...

Indiscreţii de Vâlcea

Corlăţean în locul lui Mircea?Un parlamentar PSD de Vâlcea, angoasat din cauză că Mircea Geoană a pierdut alegerile, zice că bine ar fi ca acesta să fie înlăturat de la conducerea partidului şi înlocuit cu... Titus Corlăţean. Ideea este din ce în ce mai agreată, aşa că perdantul ar putea rămâne „pe uscat“.Romulus ameninţă...

Indiscreţii de Olt

Udrea în varianta olteneascăVă mai aduceţi aminte de telefonul dat de Elena Udrea unui post de radio în care se dădea drept o susţinătoare a sa? Ei bine, un caz asemănător s-a întâmplat zilele trecute în judeţul Olt. În rolul lui Udrea s-a aflat un om de afaceri. Sunat de reprezentantul unei publicaţii pentru a rezolva problema cu abonamentele...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva