Minunea cristalină

Leac pentru suferinzi
Din pereţii stâncoşi ai dealurilor, apa bolboroseşte rece şi cristalină. Tanti Elena se spală pe mâini, îşi dă cu puţină apă şi pe la ochi, apoi înfige bidoanele în gura ţevii. E de-ajuns să te apropii un pic de locul lăudat ca să-ţi dai seama că apa de la Şipot nu e una obişnuită. Mirosul puternic şi pâcla albă aşternută în albia râului îi atenţionează chiar şi pe cei mai puţin pricepuţi că apa este sulfuroasă. “Dacă mă vedeaţi acuşi câţiva ani, nu credeaţi că o să mai am scăpare. Îmi murise bărbatul, apoi şi feciorul de doar 20 de ani. Nu am rezistat. Şi am paralizat de la brâu în jos. M-a purtat fiică-mea peste tot prin spitale, am luat şi medicamente. Degeaba. Mie tot rău îmi era. Într-o zi însă am zis să încerc şi cu apele astea de curg pe la noi, pe-acia. Că văzusem eu că lumea tot venea şi căra apa asta cu căldările că să-şi pună acolo unde îi apăsa durerea. Fiică-mea mi-a umplut o cadă cu apă de-asta cu sulf, ba a amestecat-o şi cu apă iodată, care se găseşte o ţâră mai sus, în deal, şi mă ţinea băgată acolo cam 15 minute. Am urmat aşa de vreo 12 ori. Poate nu v-o veni să credeţi ce vă spun, dar, mă vedeţi, de-atunci am început să merg. Am continuat tratamentul câţiva ani la rând, iar acum mai simt durerea doar din când în când, la vreme rea, cu cer negru şi cu ploaie”, ne-a povestit tanti Elena, cu însufleţire, şi-şi face semnul crucii, mulţumind lui Dumnezeu că a scăpat-o de necaz.

Izvor de amintiri
În satul Buleta din comuna Mihăeşti, doar oamenii cu părul cărunt ştiu istoria locului, când „pe vremea lu’ tata-mare veneau orăşenii care mai de care în curtea lui şi a vecinilor şi nu plecau până ce nu se împlineau vreo trei săptămâni de scufundat în apa sulfuroasă pe care bunicu’ meu o aduna în albii mari”, şi-a adus aminte cu nostalgie nea Gheorghe Statie. Era un copil pe-atunci, dar nu a uitat nici acum imaginea unei femei chircite ca o cochilie de melc, cu mâinile înţepenite şi cu spatele arcuit, care fusese adusă de copiii săi pe braţe. “După vreo trei săptămâni a plecat pe picioarele ei, doar sprijinindu-se de baston. A venit la noi ani de-a rândul”, a continuat nea Ion.

Aşteaptă un investitor
În Valea Şipotului, patru râuri cu albie mică fac senzaţie printre cei care apucă să folosească apa de-acolo chiar şi o dată: un râu cu apă dulce, unul cu apă sulfuroasă, al treilea cu apă iodată şi ultimul cu apă sărată. Cu mânecile cămăşii suflecate, Dumitru Iordache ne-a vorbit despre înţelepciunea şi inventivitatea generaţiei trecute: “Se ducea mama la râul sărat, băga cânepa în apă, o lăsa să se topească, o făcea imediat fuior şi apoi fir. Acum însă ne folosim de toate chimicalele, bem şi mâncăm numai prostii, însă nu suntem în stare să apreciem ce avem”, a concluzionat bărbatul de 76 de ani. Şi, rând pe rând, sătenii strânşi în jurul ţevilor cu apă au început să-şi dea cu părerea. Ba că ar fi mai bine să se capteze apă într-un baraj, “că uite, trece şi prin curţile noastre şi nu o folosesc decât păsările”, ba că ar trebui să se profite acum de fondurile europene, “că primarul ar trebui să stoarcă bani frumoşi din proiectele astea”.
Primarul comunei Mihăeşti, Nicolae Stănică, aşteaptă venirea unui investitor străin care să valorifice aşa cum trebuie această bogăţie naturală. Asta l-ar scoate din impas. “Consiliul Judeţean o să mă ajute cu ceva, o să vedem ce facem, deocamdată nu ştim nimic”. În urmă cu ceva timp, apele au fost testate de un biofizician care a rămas uimit de proprietăţile curative ale şuvoaielor. “Nici nu ştiţi pe ce mină de aur staţi!”, a exclamat expertul în urma analizei. “Apa de aici este poate mai bună decât cea de la Băile Govora sau din alte staţiuni.

Mai presus de medicamente
Acum 100 şi ceva de ani, de-ndată ce şi-au dat seama de proprietăţile curative ale apei, oamenii au dat sfoară în ţară de izvoarele care îi vindecă de necaz şi de boală. “Unii aveau chiar şi zece cabine”, ne-a povestit nenea Pătru. Şi ca să nu credem că vorbeşte în necunoştinţă de cauză, bărbatul ne-a înşirat problemele prin care a trecut chiar el: “M-am dus la cumnatul meu. Era doctor. Aveam piatră la rinichi. El m-a luat de după umeri şi m-a trimis acasă: “Nu ai ce căuta aici, adevăratul medicament se află chiar în curtea ta: apa sulfuroasă”. Am urmat tratamentul şi am eliminat tot”.
Oamenii din Mihăeşti şi-au pierdut speranţa în ceea ce priveşte amenajarea acestui loc. În “valea apelor”, aşa cum e numit locul în care şuvoaiele se strâng, doar gâştele şi raţele se plimbă nestingherite, iar caprele se adapă din apa proaspătă. Femeile au observat de la o vreme că nu-i nicio problemă dacă nu speli rufele cu detergent sau sodă, că ele parcă ies mai albe din apa de la Şipot.