|
Articole Similare
Voteaza Articolul
1430 cititori
ONG-urile asmut populaţia contra vaccinării„Vaccinul conţine mercur de 25.000 de ori mai mult faţă de doza considerată nedăunătoare“, „Vaccinul protejează foarte puţin sau deloc contra gripei porcine“ ori „Vaccinul provoacă cancer“ sunt doar câteva din afirmaţiile cu care membrii intitulaţi voluntari ai unei organizaţii nonguvernamentale încearcă să înspăimânte populaţia ce urmează a fi vaccinată împotriva virusului AH1N1. Membrii ONG-ului racolează tineri de liceu, femei însărcinate şi personalul auxiliar al spitalelor, pe care mai apoi încearcă a-i convinge să refuze vaccinarea contra gripei porcine. La ce tertipuri recurg aceştia, dar şi părerea specialiştilor, în rândurile de mai jos. de Carmen Burnea Încă de la primul caz de îmbolnăvire cu virusul AH1N1 înregistrat pe teritoriul României, autorităţile au intrat în alertă. În acest moment, numărul îmbolnăvirilor a depăşit 2.000 de persoane şi deja au fost înregistrate trei decese din cauza complicaţiilor generate de virus. Încă de la sfârşitul săptămânii trecute au început să fie distribuite către Direcţiile de Sănătate Publică din toată ţara doze de vaccin antigripal, care urmează să ajungă la medicii de familie. Primii care vor beneficia de vaccinul gratuit sunt angajaţii spitalelor şi elevii de peste 16 ani. În aceste condiţii, în mai multe unităţi de învăţământ liceal din Craiova, dar şi în spitale, au început să îşi facă apariţia voluntarii organizaţiei nonguvernamentale Pro-Vita, înarmaţi cu tone de pliante şi fluturaşi, care încearcă să convingă populaţia, prin mesaje macabre, de riscurile vaccinării.
„Vaccinul ar putea avea efecte secundare grave, chiar moartea“ Pe holurile Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu“ din Craiova au fost abordaţi mai mulţi elevi. „Ne-au pus în braţe nişte pliante şi au început să turuie despre cum o să murim în chinuri groaznice dacă ne vaccinăm. Autismul l-am ţinut minte din toată lista pe care ne-au înşirat-o, şi scleroza“, povesteşte Ionuţ Pârvu, elev în clasa a XI-a. Pentru a întări cele spuse, ne arată un pliant din care cităm: „Vaccinul are un conţinut periculos de mare de mercur, sub formă de thimerosal, un conservant letal, de 50 de ori mai toxic decât mercurul însuşi. O doză mare poate provoca disfuncţii pe termen lung la nivel imunologic, senzorial, neurologic, motor şi comportamental. Otrăvirea cu mercur duce la autism, sindrom de atenţie deficitară, scleroză multiplă, deficienţe de vorbire şi limbaj. Vaccinul împotriva gripei porcine conţine de 25.000 de ori mai mult mercur faţă de cantitatea considerată nedăunătoare!!!“ „Vaccinul provoacă cancer“ În curtea spitalului Filantropia din Craiova, doi tineri în halate albe de vizitatori, căpătate probabil la poartă, agaţă femeile însărcinate şi le supun aceluiaşi tratament ca şi pe elevii de la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu”. „Mi-au spus, de fapt m-au sfătuit, să nu cumva să mă vaccinez că riscurile sunt foarte mari, atât asupra mea, cât şi asupra copilului. Nu-mi prea vine a crede că vaccinul e făcut, aşa cum zic ei, din celule canceroase sau din celule de avortoni. Oricum, indiferent de ce spun ei şi alţii ca ei, când îmi va veni rândul să primesc doza de vaccin, o să mă vaccinez. Aşa am fost sfătuită şi de medicul de familie, şi de ginecologul care are grijă de mine, şi de pediatru“, povesteşte o viitoare mămică. Din pliantul pe care aceasta l-a primit, vă împărtăşim câteva din informaţiile inscripţionate. „Injectarea de material genetic străin direct în sânge conduce la mutaţii genetice şi oncogeneză în organismul care primeşte acel material. Celulele umane utilizate curent în producţia de vaccinuri sunt de fapt celule canceroase provenite din diferite tipuri de tumori umane sau celule fetale provenite din embrion uman avortat“, se mai arată în pliant. Tween 80 şi Span 85.002 dau sindromul Războiului din Golf Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România este cea care îşi pune semnătura pe pliantele dedicate elevilor şi viitoarelor mămici. Singurele informaţii pe care le-am putut primi cu privire la acest ONG ni le-a furnizat internetul. Cu câteva clicuri, am încercat să obţinem câteva informaţii sau măcar un număr de telefon, o persoană de contact care să răspundă presei. La secţiunea „Despre noi-contact“ nu am găsit nimic, niciun nume, niciun număr de telefon, decât o rubrică necompletată. Întrucât despre cei ce au furnizat aceste materiale nu am aflat mai nimic, am considerat deontologic corect să vă mai spunem că cei de la Pro-Vita susţin că „Tween 80 şi Span 85.002 dau sindromul Războiului din Golf“: „Pentru vaccinul contra gripei porcine sunt folosiţi adjuvanţi noi precum MF59 care este de natură uleioasă şi conţine Tween 80, Span 85.002 şi squalena. Studiile efectuate pe şoareci au arătat că adjuvanţii uleioşi induc probleme motorii şi de paralizie. Adjuvantul ASO3 conţine squalena care a contribuit la o cascadă de reacţii numite sindromul Războiului din Golf. Soldaţii au dobândit artrită, iritaţii ale pielii, iritaţii determinate de sensibilitatea la lumină, oboseală cronică, dureri de cap, pierderea părului, leziuni ale pielii (care nu se mai vindecă), ulcere, ameţeli, slăbiciuni, pierderi de memorie, tulburări emoţionale, spasme, probleme neuropsihice, tulburări tiroidiene, anemie, lupus, scleroză multiplă, diaree cronică, transpiraţii nocturne şi febră“, se mai arată în materialele împărţite de ONG-işti.
|
|




























