 Sport
Tancurile din Rusia atacă Vâlcea După ce a învins la Navarra pe Itxako Estella, Oltchim joacă primul meci pe propriul teren contra echipei Zvezda Zvenigorod. de Eugen Dinu Oltchim Râmnicu Vâlcea a debutat cu dreptul în noua ediţie a Ligii Campionilor la handbal feminin. Elevele lui Radu Voina şi Aurelian Roşca s-au deplasat în Spania, la Navarra, pentru întâlnirea cu Itxako Estella. Chimistele au plecat ca mari favorite la cucerirea celor două puncte puse în joc, dar au avut parte de un meci extrem de dificil. Ibericele s-au agăţat de fiecare minge şi Oltchim s-a desprins la două goluri diferenţă abia după 15 minute de joc, atunci când tabela indica scorul de 6-8. La pauză a fost 15-12 pentru campioana României, interul Cristina Neagu şi portarul Paula Rădulescu fiind handbalistele care s-au evidenţiat din lotul român. Itxako a început mai bine partea a doua a meciului, au redus handicapul la un singur gol, dar vâlcencele şi-au revenit, au apăsat pe acceleraţie şi la 10 minute de la reluare s-a consemnat cea mai mare diferenţă de scor a meciului: 14-19. Se părea că oltencele vor avea o partidă lejeră, dar campioana Spaniei a recuperat gol după gol şi, cu cinci minute înainte de final, egalitatea pe tabela de marcaj era restabilită, 22-22. Finalul a fost incendiar, dar experienţa superioară a oltencelor şi-a spus cuvântul şi Oltchim s-a impus cu 27-24, reuşind un succes care s-ar putea dovedi decisiv pentru calificarea în faza a doua a grupelor Ligii Campionilor. În cealaltă partidă a primei etape din Grupa C, Zvezda Zvenigorod a trecut la scor de campioana Ungariei, ETO Gyor, scor 34-29, şi este prima lideră a clasamentului.
Vâlcenii, mulţumiţi de scor, nu de joc Tehnicianul Radu Voina este mulţumit de cele două puncte cucerite şi recunoaşte că a avut emoţii în finalul celor 60 de minute ale întâlnirii: „Ştiam că vom avea în faţă o echipă arţăgoasă, cu un joc încâlcit, foarte greu de citit. E genul de echipă care nu cedează niciodată, care speculează fiecare greşeală. Nu întâmplător sezonul trecut a câştigat Cupa EHF, iar de atunci şi-au mai adus câteva jucătoare. Au fost emoţii. S-au mai rupt acolo câteva fibre la inimă, dar asta e viaţa noastră, a antrenorilor. Ştiţi cum se spune, nu mai putem, dar ne obligă părinţii. Una peste alta, bine că am câştigat. Nu comentez niciodată arbitrajul. Eram prea tensionat să văd ce se întâmplă în teren, dar parcă nu au avut aceeaşi manieră şi într-o parte, şi în alta”. În ciuda victoriei, preşedintele de la CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, s-a declarat mulţumit de evoluţia campioanelor României: “Nu ăsta e jocul pe care-l aşteptam de la fete. În afară de Ungureanu, celelalte jucătoare nu şi-au arătat valoarea. Au sclipit în unele momente, dar apoi au dispărut din joc, cazul lui Neagu, Maier şi Elisei. Sper să se adune şi să arate altceva în următoarele partide. Succesul rămâne, am câştigat cele două puncte şi suntem în grafic pentru calificare".
Duminică vin câştigătoarele LC 2008 În următoarea partidă, Oltchim Râmnicu Vâlcea va juca pe propriul teren în faţa vicecampioanei Rusiei, Zvezda Zvenigorod. Meciul va avea loc duminică, în sala sporturilor „Traian”, cu începere de la ora 18.00, şi mai mult ca sigur tribunele vor fi din nou arhipline la debutul pe propriul teren în această ediţie a Ligii Campionilor. Trupa antrenată de Evgheni Trefilov are în palmares trofeul pus în joc, dar în sezonul trecut a avut o comportare mult sub aşteptări, oprindu-se în prima fază a grupelor. Zvezda a pierdut surprinzător întrecerea internă în faţa echipei Dinamo Volvograd, dar s-a calificat în grupe fără probleme dintr-o grupă preliminară în care a obţinut trei succese cu SKP Bratislava, VOC Amsterdam şi Olimpja Ljubljana. Zvedza trece printr-un proces de întinerire a lotului, dar încă mai are în componenţă handbaliste experimentate ca Poltoraskaia, Polenova, Andriuşina sau Suslina. Pentru a lua o opţiune importantă la calificarea în faza a doua a grupelor, Oltchim trebuie să învingă clar echipa rusă, caz în care chimistele ar avea punctaj maxim după două etape scurse din Grupa C.
|
Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei.
Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.
Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.
|
|
Bătălia panourilor
Acuzaţiile au început să curgă de la şefii de campanie ai celor mai importante trei partide politice doljene. În timp ce Mario Ovidiu Oprea, responsabil...
|
Parc, devalizat după vizita preşedintelui
De cum s-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, preşedintele şi candidatul prezidenţiabil Traian Băsescu îşi şi începea...
|
Banii pentru administraţiile locale, coloraţi politic
Criza financiară cu care se confruntă administraţiile locale din judeţ, în mare parte rămase fără bani de salarii şi de utilităţi, nu mai constituie...
|
Război civil în RAT Craiova
Despre problemele şi ilegalităţile din curtea Regiei Autonome de Transport Craiova s-a scris şi, cu siguranţă, se va mai scrie mult timp de-acum...
|
Marş al PD-L Vâlcea în favoarea referendumului pentru Unicameral
Aproximativ 350 de membri şi simpatizanţi ai PD-L Vâlcea au participat, săptămâna trecută, la un marş desfăşurat în municipiul Râmnicu Valcea...
|
Cosmin Petruţ, stăpân pe apele oltene
Ordinele prin care au fost numiţi directorii de direcţii au trebuit anulate. Astfel, directorii de direcţii vor avea contractele desfăcute, anulându-se...
|
Drumul judeţean 606, victima Ordonanţei 34
Toată povestea a început în urmă cu două luni, când preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a încheiat un contract de modernizare...
|
„Să fim pe primul loc, din primul tur!“
Mircea Geoană, preşedintele Partidului Social Democrat, le-a cerut, recent, primarilor şi liderilor de filiale din zona Olteniei, în cadrul unei întâlniri...
|
Mare bairam la Liricul craiovean
Pregătirile intense care se fac în vederea apropiatului festin care va avea loc sub cupola Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Bănie au intrat în faza finală. Joi, 29 octombrie, soseşte „Logodnicul din lună”, fiind aşteptat cu multă nerăbdare de adorabila şi drăgălaşa fată romantică Julia de Weert. Însă tutorele ei, Joseph...
|
Oaspete japonez în Bănie
Vineri, 30 octombrie, Orchestra simfonică a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, avându-l ca solist pe talentatul şi apreciatul pianist Mihai Ungureanu, urmează să susţină un concert extraordinar. Maestrul Daisuke Soga (Japonia) va dirija partituri din creaţiile compozitorului De Falla, precum „Nopţi în grădinile Spaniei” şi...
| |
Băsescu a dezlănţuit ultraşii la Craiova
Plimbarea lui Traian Băsescu la Craiova a făcut furori sâmbăta trecută pe toate posturile de televiziune. Furori a făcut şi printre doljeni, mai...
|
Lupta cu moartea
Acum mai bine de o jumătate de an, tânărul George Tudor Jişa din Râmnicu Vâlcea a primit o veste cumplită. „M-am simţit rău câteva zile. Eram...
| |
Preotul învinuit de homosexualitate denunţă corupţia din biserică
După mai bine de un an de când au ieşit la iveală datele scandalului presărat cu homosexualitate şi şantaj dintre preotul vâlcean Darius Matei...
|
Sabotaj la Oltchim din partea minoritarilor
PCC SE -declaraţii contradictorii în presa din România şi străinătate„Scopul direct al PCC SE este preluarea Oltchim la o valoare cât mai scăzută....
|
Igienizarea unei halte la preţ de construcţie a unei gări!
Câteva gări din regiunea de dezvoltare Sud – Vest Oltenia au fost parte dintr-un program de reparaţii şi igienizări început în 2008. Căile Ferate...
| |
Turnirul curiozităţilor la Zilele Craiovei
Câţiva dintre aceşti meşteri au reuşit să impresioneze prin originalitatea de care au dat dovadă. De pildă, fraţii Teodor şi Adrian Negoiţă,...
|
O bătrână din Podari l-a atins pe Iisus
Despre bucuria pe care a trăit-o Gheorghiţa Brezoi, din comuna doljeană Podari, am aflat într-un magazin din Craiova. Bătrâna tocmai se întorsese...
|
Dragoste de carte
Biblioteca comunală Cernăteşti dispune, potrivit bibliotecarei Dumitra Truşcă, de un fond de carte de aproximativ 8.600 de volume. Printre acestea...
| |
Poziţiile sexului
Tehnică ancestrală practicată din zorii umanităţii, folosirea pilonului constă în a transforma în praf orice substanţă cu ajutorul mortarului....
| |
Tancurile din Rusia atacă Vâlcea
Oltchim Râmnicu Vâlcea a debutat cu dreptul în noua ediţie a Ligii Campionilor la handbal feminin. Elevele lui Radu Voina şi Aurelian Roşca s-au...
|
Revoluţia suporterilor olteni
După cum bine ştim, Universitatea a încasat-o din nou acasă, dar de data aceasta echipa nu a mai venit din Capitală, ci din Moldova, FC Vaslui. Din...
|
Anul „Bursucului“
Dacă în zodiacul chinezesc 2009 e anul Bou(ru)lui de Pământ, în fotbalul românesc e anul „Bursucului“. Nu de Pământ sau de Aer, ci de... Urziceni....
| |
Nu există nicio criză
Criză financiară, criză economică... Vorbe! Le-a văzut cineva? Cică au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă.Numeroase societăţi...
| |
Indiscreţii de Dolj
Vişan, pe iepe mari!După luni de zile de bântuit prin Casa Poporului (unii pot citi şi Palatul Parlamentului, că nu-i nicio problemă), deputatul...
|
Indiscreţii de Vâcea
Anuţa Handolescu -amintiri cu misoginiPrezentă, recent, la „sfatul“ prefecţilor vâlceni, Anuţa Handolescu a povestit prima ei experienţă de prefect în raport cu bărbaţii misogini. Cică în timpul unei şedinţe ceva mai aprinse, condusă de doamna Handolescu, un ins a rostit următoarele, văzând o salariată a prefecturii care împărţea...
| | |
 Cele mai citite
 Comentarii Recente
 Parteneri
 Arhiva
|