Bravo, fetelor!

Măcar metaforic, după-amiaza zilei de duminică s-a constituit în prologul „nopţii albe” care a urmat şi care i-a ţinut treji pe împătimiţii handbalului. ...Feminin, ca să nu încurcăm borcanele.
Naţionala antrenată de Radu Voina a cucerit Cupa Mondială de la Aarhus (Danemarca), cucerindu-i prin asta şi pe spectatori sau telespectatori, şi pe specialişti. Oricât de apatrid ai fi, oricât de străin ai fi de lumea sportului, este imposibil să nu clipeşti la vestea că o cupă mondială ia, în fine, calea României. Prefer verbul „ a cucerit” în locul lui „a câştigat”, fiindcă nicio redută nu se câştigă dând cu banul, ci se cucereşte – prin dăruire, luptă, sacrificiu.
Fără să rătăcim post-festum în date statistice, trebuie să fim cu toţii de acord că finala cu Norvegia, campioana olimpică, a arătat o echipă a României capabilă să incline balanţa de partea sa. Nordicele, jucătoare profesioniste din cap până în picioare, au pornit ca din puşcă. Au condus cu 2-0, dar elevele lui Radu Voina, prezentându-se şi ele cu lecţia bine făcută, au întors repede, ca la înot, au prestat o primă repriză excelentă şi au încheiat-o cu 19-13. Aici, vă las pe dumneavoastră, cititorii Indiscretului, să adăugaţi câte semne ale exclamării doriţi. Potrivit unor antecedente nedorite, ne aşteptam în continuare la un reflux al tricolorelor, ceea ce, din nefericire, s-a şi întâmplat. Riegelhuth şi compatrioatele sale au redus treptat din diferenţă, astfel că ultimele cinci minute ale finalei de la Aarhus ne-au pus inimile la încercare. Amariei este eliminată „automat” de două ori, dar tot ea va înscrie golul cu numărul 28, cel mai preţios, care pune capacul. E adevărat, în ultimele secunde, „charismatica” Riegelhuth a scăpat pe contraatac, dar Florentina Stanciu nu s-a lăsat păcălită de mingea trimisă cu boltă. „Bolta” înstelată, pe care am salvat-o, avea să poarte numele învingătoarelor de duminică, adică: Neagu 7 (goluri), Maier 5, Stanca 4, Elisei 4, Amariei 3, Vădineanu 2, Manea 2, Puşcaşu 1.
Cum cu o floare nu se face primăvară, fetele noastre au plantat de zor la Aarhus: 28-22 cu Danemarca, 41-24 cu Suedia, 30-24 cu Germania, o singură dată călcând strâmb: 25-35 cu echipa mondială en-titre, Rusia.
GF World Cup s-a inaugurat în 2005, prin invitarea celor mai bune 8 echipe de pe continent, România mai jucând o finală în 2006, pentru ca, anul trecut, să termine în coadă. În handbal însă, fapt pe care Radu Voina îl ştie cel mai bine, timpul lucrează fără întrerupere, iar valorile se apropie şi se depărtează în funcţie de starea de moment. Aşa se explică de ce Radu cel Frumos (ca atitudine de domn, moralitate şi competenţă) a văzut în Cupa Mondială doar un bun prilej de a roda echipa, după care pofta a venit mâncând. Este îmbucurător că am învins Norvegia, o forţă în handbalul feminin, cu care, peste două luni, ne vom întâlni la Campionatul Mondial din China (5-20 decembrie). Din Grupa C de calificare mai fac parte Ungaria, Tunisia, Chile şi Japonia.
E vremea, fără a mai plimba vorba, ca naţionala României nu doar să urce pe podium, aşa cum şi-a propus, ci să ţintească poziţia cea mai înaltă, corespunzătoare medaliilor de aur. GF World Cup, câştigat acum de România, rămâne un turneu amical, însă unul de elită. Nu ar fi delor de mirare ca el să se transforme într-o competiţie oficială, dat fiind interesul enorm de care se bucură. Culmea, niciun post TV de largă audienţă din România n-a avut inspiraţia să transmită Cupa Mondială, care, pe lângă aceea că i-ar fi asigurat ratingul, ar fi redeschis apetitul pentru handbal.
Nu putem încheia aceste rânduri fără un gând sincer de preţuire la adresa conducerii şi a managementului sportiv de la Oltchim, clubul care dă naţionalei cel mai consistent număr de jucătoare, plus antrenorul. În pofida efectelor nimicitoare ale crizei mondiale, Oltchim Râmnicu Vâlcea a devenit de ani buni un nume planetar, nu o dată preschimbat în renume. Fie şi la Mondialul din China, fie şi în Liga Campionilor!