Indiscret Editorial
Lentile americane
Voteaza Articolul

Lentile americane


de Virgil Dumitrescu

O gazetăriţă care tocmai s-a întors dintr-o ţară drapată în dungi şi stele îşi începe astfel editorialul: „Din America, România nu se vede; e prea departe şi americanii nu privesc oricum dincolo de propria ogradă“. Dacă Brâncuşi e un „artist francez născut în România“, sper totuşi ca americanii să ne fi identificat corect măcar la Revoluţie. Ar fi culmea ca Nicolae Ceauşescu să figureze ca ultimul dictator al bulgarilor, mai ales că au şi ei o Târgovişte situată în nord-estul ţării.
Profesorul Dennis L. Wilcox, strateg şi specialist în relaţiile publice, a ţinut să vorbească despre România venind chiar în România – de trei ori în ultimii nouă ani – , aşa cum rezultă din interviul publicat de NewsIn. Multe inserţii legate de o problemă sau alta sunt coerent puse în pagină, profesorul Wilcox „având ochi“, cum se spune, bazându-se şi pe observaţia complexă asupra realităţii. Renumitul comentator are însă un potenţial adversar de idei în chiar românul obişnuit, legat de glie. Dacă expertul american ne-a vizitat ţara de trei ori în ultimii nouă ani, milioane de români o cunosc, de două decenii încoace, întorcând-o pe toate feţele de 365 de ori pe an. E greu de presupus că n-ar şti pe ce lume trăiesc, incapabili de a se bucura sau, dimpotrivă, de a reacţiona „la cald“.
„Într-un fel, este incredibil cât aţi reuşit să realizaţi în aceşti 20 de ani. Este evident că România a trecut printr-o transformare majoră. Mă refer la sistemul economic, la sistemul juridic... Şi, dacă stăm să ne gândim, 20 de ani nu înseamnă foarte mult“, citim în interviul din NewsIn. Eu unul n-aş fi chiar atât de sigur că 20 de ani, raportaţi la viaţa fiecăruia dintre noi, nu înseamnă foarte mult. Fără să vârâm în aceeaşi oală epoci diferite şi filozofii diferite, parcă ni se flutură din nou acelaşi păgubos concept comunist al „generaţiei de sacrificiu“. E posibil ca tot ceea ce vedem noi zi de zi, vreme de aproape 20 de ani, să fie complet diferit de ceea ce observă un străin care ne calcă pragul de trei ori în ultimii nouă ani. E mai fresh! Şi tocmai când aşteptam argumentele construcţiei, ia-le de unde nu-s. „Este evident că România a trecut printr-o transformare majoră. Mă refer la sistemul economic, la sistemul juridic...“ Numai atât?!
Sintagmei „transformare majoră“ i se poate răspunde cu altă sintagmă: „mutaţii profunde“. Ai zice că ne-am schimbat de la rădăcină, că prin patria lui „foaie verde “ circulă numai clorofila fericirii. Iată însă ştirea de ziar completă: „În ultimii 20 de ani, piaţa muncii a cunoscut mutaţii profunde. Din totalul populaţiei active a României de 10,5 milioane de persoane, numai cinci milioane sunt angajate“. Statistica ne spune că un salariat susţine trei asistaţi social: un bătrân la pensie, un copil şi un şomer. Bătrân la pensie fiind, aproape că te ruşinezi. Copil fiind, nu-ţi mai rămâne decât inocenţa. Şomer fiind, pierdut prin milionul de şomeri care împânzesc ţara, îţi vine să te duci unde a înţărcat mutul iapa.
Sigur că tabloul României de azi nu e dres numai din culori sumbre. Găseşti destule pete portocalii şi roşii, de pildă. Aerul irespirabil ni-l mai facem şi cu balcanismul nostru de obor. Aici, profesorul Wilcox are perfectă dreptate: „Uneori, guvernele se încâlcesc în tot felul de conflicte puternice interne – apropo de alegerile pe care le aveţi anul acesta – şi atunci societatea nu progresează atât de repede pe cât ar fi posibil“. Politically correct!

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Mircea Geoană, trădător de Dolj

Mircea Geoană, trădător de Dolj

Privit multă vreme drept un „altfel de politician“, graţie anilor petrecuţi în funcţia de ambasador al României la Washington, Mircea Geoană...
Saltimbancul Buzatu se visează în opoziţie

Saltimbancul Buzatu se visează în opoziţie

O banală şedinţă de Birou Politic Judeţean a filialei Dolj a PNL-ului a fost transformată în circ de o inepţie politică a trubadurului Horaţiu...
Cristian Buican este noul preşedinte al PNL Vâlcea

Cristian Buican este noul preşedinte al PNL Vâlcea

Moştenirea lui Frâncu: de la 6% la 27%Imediat după anunţarea votului, Buican a declarat că echipa pe care o conduce se va mobiliza pentru a reuşi...

Exerciţiu internaţional de simulare a unei poluări accidentale pe Dunăre

În cadrul proiectului-pilot „Italia – România – Bulgaria - Serbia – Managementul unei urgenţe transfrontaliere ca urmare a deversării de substanţe periculoase în Dunăre“, săptămâna trecută s-a desfăşurat exerciţiul de simulare a unei poluări accidentale pe Dunăre, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, eveniment...
CJ Dolj şi-a văzut visul desenat pe hârtie

CJ Dolj şi-a văzut visul desenat pe hârtie

Cel mai important plan de dezvoltare pe care CJ Dolj îl aştepta a fost prezentat marţea trecută de arhitectul-şef al judeţului, Radu Pappa. Acesta...
„Întărirea relaţiilor dintre UE şi SUA, esenţială pentru redresarea economică“

„Întărirea relaţiilor dintre UE şi SUA, esenţială pentru redresarea economică“

Alături de „oamenii preşedintelui“Pe parcursul celor  trei  zile ale vizitei în Statele Unite ale Americii, Marian-Jean Marinescu şi...
Finanţele oltene devin performante

Finanţele oltene devin performante

Încasări de peste 100%Veniturile colectate la bugetul general consolidat al statului au înregistrat, în perioada ianuarie-august 2009, o creştere...
 
Spitalul Brezoi se ”însănătoşeşte”

Spitalul Brezoi se ”însănătoşeşte”

Pentru prima dată după evenimentele din 1989, Spitalul Orăşenesc din Brezoi va avea parte de o certă reabilitare. Până acum mai mult „cârpit”,...
FOTBAL CU NUME DE NUME

FOTBAL CU NUME DE NUME

„Pro forma”Prima echipă, ce ar putea fi numită, cu permisiunea dumneavoastră, echipa „standard“, în care se pune accent în principal pe forma...

Au dispărut talentele folclorului oltenesc?

Consiliul Judeţean Dolj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune – Studioul TVR3 şi Studioul Teritorial de Radio Oltenia Craiova, organizează în Bănie, în perioada 24-27 noiembrie, a XX-a ediţie, jubiliară, a Festivalului-concurs naţional al interpreţilor...

Începe Festivalul „Elena Teodorini“

După cum se ştie, în perioada 1-14 octombrie 2009, va avea loc la Teatrul Liric ”Elena Teodorini” cea de-a XI-a ediţie a tradiţionalului festival dedicat renumitei soprane craiovene, patroana spirituală a instituţiei. În deschiderea evenimentului artistic, a fost programată opera ”La Traviata” de Giuseppe Verdi, în regia maestrului...
Şpagă sau batjocură universitară?

Şpagă sau batjocură universitară?

De-a lungul ultimilor ani, scandalul a fost cuvântul de ordine în ograda Universităţii din Craiova. Fie că era vorba despre şpăgile încasate de...
Lovitură la Arhiepiscopia Râmnicului

Lovitură la Arhiepiscopia Râmnicului

Preferat de Patriarh şi Mitropolit, recuzat de PermanenţăEmilian Nica este unul dintre preferaţii PF Daniel. Lector universitar în cadrul Facultăţii...
Îmbogăţiţi de pe urma statului

Îmbogăţiţi de pe urma statului

Marea majoritate a pădurilor şi fabricilor de pe Valea Lotrului, judeţul Vâlcea, au aparţinut până în 1945 societăţii Carpatina. De asemenea,...
Presa din Vâlcea, în suliţa de partid

Presa din Vâlcea, în suliţa de partid

Persu despre efectul culorii roşii asupra presei nesăbuite„Vă rog să încercaţi să veniţi îmbrăcaţi în roşu, culoarea care-i sperie de moarte...
Umilinţă şi jigniri în schimbul unei tinereţi pierdute pe front

Umilinţă şi jigniri în schimbul unei tinereţi pierdute pe front

Printre puţinii veterani ai celui de-Al Doilea Război Mondial, astăzi mai trăieşte şi unul dintre deţinuţii lagărului de la Odessa. Cum nicio...
„Moş Pavel” cel mai bătrân vâlcean

„Moş Pavel” cel mai bătrân vâlcean

Vizitat de nepotul Brătienilor„Moş Pavel” a rămas singur pe lume de mic copil. Ambii părinţi i-au murit imediat după Primul Război Mondial şi...
Blesteme la Casa Căsătoriilor

Blesteme la Casa Căsătoriilor

Vulturi, hiene, lupi. Asemănarea cu păsările sau cu animalele de pradă este una prea blândă în comparaţie cu felul în care cerşetorii aciuaţi...
 
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Astăzi, sexologii recomandă această poziţie tuturor îndrăgostiţilor “începători”, femeilor care doresc să descopere orgasmul în timpul penetrării,...
 
7 Sport
CSM se scufundă!

CSM se scufundă!

La puţin timp după ce a împlinit cinci ani de la înfiinţare, CS Municipal nu trece deloc printr-o perioadă fastă. Formaţia din Zăvoi a bifat cea...
Al patrulea triumf

Al patrulea triumf

Ca jucător, Ionel Gane a debutat la Universitatea Craiova pe când număra numai 17 ani. A fost transferat la Electroputere Craiova, echipă ce activa...
Bravo, fetelor!

Bravo, fetelor!

Măcar metaforic, după-amiaza zilei de duminică s-a constituit în prologul „nopţii albe” care a urmat şi care i-a ţinut treji pe împătimiţii...
 
Lentile americane

Lentile americane

O gazetăriţă care tocmai s-a întors dintr-o ţară drapată în dungi şi stele îşi începe astfel editorialul: „Din America, România nu se vede;...
 

Indiscreţii de Dolj

Lelioara- Wonder WomanO mai ţineţi minte pe şefa învăţământului doljean, prospera politiciană luată de la coada Grupului Şcolar Agricol Dăbuleni şi pusă să vegheze asupra destinelor miilor de şcolari şi dascăli doljeni? Cică, aşa cum se spune la domnia sa în oraş, în ciuda ocărilor pe care le-a primit de la mass-media şi de...
Indiscreţii de Vâlcea

Indiscreţii de Vâlcea

Somn de voie...La finalul slujbei de pomenire a lui Antim Ivireanul, ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, a ţinut o amplă predică. La care însă PS...

Indiscreţii de Olt

Teama vicepreşedintelui PDL Olt, Dan BălăşescuÎn cadrul ultimei conferinţe de presă, democrat-liberalul Dan Bălăşescu, vicepreşedinte al PDL Olt, s-a arătat încântat că Vadim creşte în sondaje. El a susţinut că, din punctul său de vedere, liderul PRM nu a fost niciodată un extremist. Bălăşescu s-a arătat îngrijorat însă pentru...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva