Mai mult decât oricând, ortodoxia românească se află în faţa unui moment de grea cumpănă. Rezultatul referendumului de la sfârşitul săptămânii trecute a şters cu brutalitate imaginea de instituţie iubită şi credibilă cu care se mândreau înalţi prea sfinţiţii şi prea fericiţii. Condusă samavolnic şi tiranic precum un sereleu cămătăresc de diverşi neaveniţi lipsiţi de har divin, dar cu apucături hulpave de negustori de suflete, aşa cum este acest patriah Daniel şi camarila sa arhierească, ortodoxia românească a primit poate cea mai grea lovitură din istoria ei milenară. Poporul, cel care ani de-a rândul a fost confundat de ierarhi cu o turmă de oi numai bune de muls, le-a dat o palmă milogilor în sutană nu pentru că, brusc, şi-ar fi pierdut credinţa, ci sătul de căpuşeala pe care Patriarhia şi Mitropoliile subordonate au dus-o la rang de artă.
Românii, în marea lor majoritate, sunt oameni credincioşi de felul lor. În ultimii ani, însă, preferă să se roage acasă sau pe stradă, decât să meargă în bisericile frumos zugrăvite pe bani publici. Sunt sătui să tot bage mâna în buzunar pentru a-i plăti patriarhului limuzinele Mercedes sau Audi, să-i întreţină imperiul media sau să-i alimenteze financiar pasiunea pentru jocul pe bursă.
Românii s-au săturat de concubinajul vicios dintre o ierarhie ortodoxă hulpavă şi coruptă şi o clasă politică dispusă la orice compromisuri de ordin financiar în schimbul a câteva procente. Referendumul a reprezentat poate singura ocazie de a fi sancţionate, concomitent, ambele ierarhii, şi cea politică, şi cea ortodoxă, iar în stilul lor caracteristic, românii nu au ratat ocazia de a le da un dureros şut în cur ambelor. Pentru politicieni, acest duş rece reprezintă deja o obişnuinţă a ultimilor zece ani, însă mai-marii bisericii ortodoxe române au încasat, uluiţi, cea mai mare umilinţă din istoria recentă a României. Mai mult, aceşti milogi în sutane au pierdut, în doar 48 de ore, singura sursă de şantaj prin care îşi asigurau traiul îndestulător. De azi înainte, indiferent de partid, Biserica Ortodoxă Română nu va mai reprezenta o miză politică reală şi, implicit, va fi decuplată, treptat, treptat, de la finanţarea publică. Miliardele de euro bani publici pe care ani la rând le-a înghiţit fără ca cineva să îi întrebe cum i-au cheltuit vor deveni doar o tristă amintire pentru mai-marii Bisericii. Politicienii, animale de pradă cu un dezvoltat simţ de autoconservare, vor înţelege că instituţia, în întregul său, nu este un depozitar al milioanelor de voturi, aşa cum ani la rândul au fost lăsaţi să creadă. Nu vor mai face greşeala de a confunda credinţa ortodoxă profundă a poporului cu ierarhia nesătulă care a confiscat-o. Şi vor acţiona ca atare. La început mai timid, însă în timp fenomenul va lua o astfel de amploare încât în cel mult douăzeci de ani subvenţiile de la bugetul statului vor reprezenta cea mai mică sursă de venit pentru ierarhia ortodoxă. Dumnezeu cu mila!