Municipalitatea craioveană îşi face aplicaţie de mobil pentru turişti
Criză de Android la primărie

Edilii vor să umple telefoanele mobile şi tabletele cu informaţii despre oraş pentru cei care îl vizitează şi nu numai. Primăria vrea să achiziţioneze o aplicaţie mobilă pentru platformele Android şi IOS prin intermediul căreia informaţiile privind patrimoniul cultural, evenimentele organizate de municipalitate, precum şi serviciile publice oferite să fie mai accesibile.

0

Funcţionarii Primăriei Craiova au apelat la o procedură de achiziţie simplificată, cu termen de derulare mai scurt decât cea clasică. Anunţul de participare pentru „aplicaţie mobilă pentru platformele de operare IOS şi Android pentru promovarea municipiului Craiova, tip-city application” a fost postat în sistemul electronic de achiziţii publice în urmă cu câteva zile, pe 5 octombrie, practic fix la ora la care mai-marii instituţiei erau implicaţi în dezbaterea publică declanşată pe tema spinoasei probleme a extinderii sistemului de parcare cu plată, în jurul rei 15.00. Termenul de depunere a ofertelor expiră săptămâna viitoare, pe 16 octombrie, dată la care edilii speră să aibă din ce alege. Contractul pus la bătaie de Primăria Craiova are o valoare estimată de 155.700 lei noi, ceva mai mult de 33.000 de euro, criteriul de atribuire urmând a fi preţul cel mai scăzut.
Potrivit anunţului postat în sistemul electronic de achiziţii public de reprezentanţii Primăriei Craiova, prin procedura de achiziţie publică pentru “Aplicaţie mobilă pentru platformele de operare IOS şi Android pentru promovarea municipiului Craiova, tip – city application” se doreşte „achiziţionarea şi implementarea unei aplicaţii city app, compatibile cu telefoanele de tip smartphone şi device-uri tip tabletă, ce folosesc platforme de operare IOS şi Android, cu servicii de management de conţinut şi marketing, inclusiv licenţă de utilizare pentru aceasta, pentru promovarea municipiului Craiova, destinată utilizatorilor de aplicaţii mobile IOS şi Android. Aplicaţia va avea ca rol prezentarea patrimoniului turistic al oraşului Craiova şi facilitarea urmăririi informaţiilor şi ofertelor propuse de Primăria Municipiului Craiova şi instituţiile subordonate într-un mod interactiv şi prietenos pentru utilizator”.

Aplicaţia „cetăţeanului”, bună şi pentru reclamaţii online 24/7

Pentru cei un miliard şi jumătate de lei vechi bugetaţi de Primăria Craiova, firma declarată câştigătoare va trebui să execute aplicaţia şi să asigure şi conţinutul necesar, inclusiv fotografiile aferente, cu tot cu eventualele drepturi de autor, precum şi să se ocupe efectiv de actualizarea şi gestionarea acesteia timp de 12 luni. În plus, societatea va asigura găzduirea şi mentenanţa aplicaţiei pe o perioadă de trei ani. Aplicaţia va trebui să fie gata în 60 de zile de la emiterea comenzii de către Primăria Craiova, se arată în caietul de sarcini întocmit de funcţionarii municipalităţii. Aplicaţia va trebui garnisită cu informaţii şi imagini privind patrimoniul cultural craiovean, evenimentele şi acţiunile derulate de municipalitate, precum şi informaţii de ordin utilitar, privind traseele de transport în comun, unităţile medicale şi farmaciile cu program non stop, hotelurile şi restaurantele disponibile pe raza oraşului, precum şi alte informaţii considerate relevante de către municipalitate. Utilizatorii vor avea posibilitatea de a se loga cu contul de facebook sau cel de e-mail pentru a exploata la maximum aplicaţia, ori pot opta pentru navigarea ca utilizator anonim, se arată în caietul de sarcini. Utilizatorii aplicaţiei vor avea posibilitatea de a semnala incidente la care asistă sau probleme de care se lovesc prin oraş. Pe lângă obligaţiile de realizare a aplicaţiei, de creare şi introducere de conţinut, ofertantul declarat câştigător are şi sarcina de a promova aplicaţia Primăriei Craiova, timp de şase luni de la executarea acesteia, „la nivel local, naţional, internaţional”, după cum se arată în caietul de sarcini. Firma mai are şi obligaţia de a preda edililor codul sursă al aplicaţiei dacă intră cumva în lichidare sau în procedură de faliment pe perioada derulării contractului.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ