Două din ”recidivele” etapei a 10-a

0

Fostul arbitru Ion Crăciunescu a semnalat, în urma derby-ului de la Cluj (CFR – CSU Craiova, 0-0), o gravă greşeală de arbitraj, asupra căreia, cu alt prilej, ne-am pronunţat şi noi. Şi atunci şi acum, de suferit, au suferit oltenii, dar se poate întâmpla oricând, oricui. În ediţia trecută, Marius Avram a acordat echipei lui Mangia o lovitură de la 11 m, ratată de Gustavo, în condiţii care impuneau repetarea. De această dată, după un henţ al lui Camora, Istvan Kovacs a dictat, fără ezitare, penalty. Şi iarăşi, mingea trebuia repusă la punctul cu var, mai mulţi jucători, cu predilecţie clujeni (specialitatea casei?), năpustindu-se în zona interzisă. De neînţeles de ce acestei proaste practici nu i se pune capăt în fotbalul românesc. La Mondialul din vară, am urmărit, până la detaliu, aproape ritualic, în ce constă obligaţiile arbitrului: să se asigure că portarul nu avansează de pe linie şi niciun jucător nu dă buzna înainte de se executa penalty-ul. Lui Mitriţă îmi permit să-i relatez o scurtă poveste care se prea poate să-l intereseze. A fost cândva, nu de mult, un fotbalist pentru care penalty-urile nu mai prezentau vreun secret. Rar, dar rar de tot, dacă i se întâmpla să rateze. A ratat la Olimpiada de la Tokio, una şi încă una. Ce s-a întâmplat după aceea: ”Înainte, din zece lovituri înscriam nouă şi publicul mă aplauda. Acum, tot din zece lovituri, ratez una şi publicul mă fluieră”. I se spunea Profesorul. Dragă Mitriţă, nu glumi cu talentul tău, indiscutabil, şi nu insista cu felul tău, discutabil, de a-ţi scrie cariera. Şi încă: oricât ar trage de tine unii şi alţii dintre impresari, oricât te-ar tenta locurile exotice, în America de Sud să nu calci! Dacă ne uităm pe clasament, cu un punct de la Mediaş, cu trei puncte de la Cluj, CSU Craiova ar fi totalizat 18. Nu numai că ar fi părăsit locul 7, de play-out, dar s-ar fi dus glonţ pe 2, la trei lungimi de lider. Pe care îl va întâlni, pe ”Ion Oblemenco”, în etapa a 12-a. În rest, să vezi şi să nu crezi, toată lumea mulţumită. Jucătorii ambelor tabere, ardeleni şi olteni, mulţumiţi. Conseicao, deşi pe picior de plecare, mulţumit. Devis Mangia mulţumit. Partida nu a excelat, dar nici nu a trenat în ansamblul ei. Câte trei ocazii de gol risipite. Curat 0-0! CFR Cluj traversează o acută criză managerială. Era, clar, de răpus! Dacă nu în aceste condiţii, atunci când? În felul său – charismatic, plăcut vorbind româneşte – , italianul a parat cu eleganţă întrebările reporterilor, afirmând că echipa este completă. În subsidiar, s-a pus lacăt pe transferuri. Antrenamentele din perioada de întrerupere a campionatului vor viza un cumul de formă în perspectiva derby-ului de impact cu FCSB şi apoi, în ultima etapă a turului, cu Astra, la Giurgiu.