Alexandra Presură, deputat PSD de Dolj: „Noua redimensionare a învăţământului în sistem dual va creşte numărul tinerilor angajaţi”

Pentru a veni în sprijinul agenţilor economici şi a rezolva problema crizei forţei de muncă specializate, Guvernul a decis înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România. Această structură guvernamentală va flexibiliza formarea profesională în sistem dual, oferind posibilitatea de calificare îndeosebi tinerilor care nu au un loc de muncă şi doresc să se califice în meserii extrem de căutate în acest moment în ţară.

0
360

Deputatul PSD de Dolj Alexandra Presură spune că autoritatea va fi liantul dintre angajatori, autorităţile publice locale şi unităţile de învăţământ, în aşa fel încât şi firmele care doresc să-şi dezvolte afacerile să participe în mod activ în pregătirea şi specializarea forţei de muncă. „Principalii beneficiari ai acestei decizii guvernamentale sunt tinerii, formarea profesională iniţială în sistem dual adresându-se în special lor, de la absolvenţii claselor a VIII-a până la împlinirea vârstei de 23 de ani, care, chiar dacă au abandonat şcoala, au acum şansa de a deveni muncitori calificaţi prin absolvirea unor şcoli profesionale axate pe domeniile de activitate foarte solicitate în prezent. Autoritatea nou-înfiinţată va avea drept scop armonizarea cererilor de pe piaţa forţei de muncă şi necesităţile mediului economic cu oferta educaţională existentă în prezent în România, în aşa fel încât înfiinţarea de noi şcoli profesionale şi de meserii să ducă la creşterea numărului de muncitori calificaţi în meserii căutate şi bine plătite”, a precizat deputatul social-democrat.

„Tinerii au posibilitatea să se integreze mai uşor în piaţa muncii”

„Organizarea corespunzătoare a sistemului de formare profesională iniţială în sistem dual va mai avea ca efect implicit sustenabilitatea dezvoltării economice generale a ţării. Nu în ultimul rând, noile prevederi ale învăţământului în sistem dual vor oferi posibilitatea tinerilor să se integreze mai uşor în piaţa muncii, cu atât mai mult cu cât majoritatea celor sub 25 de ani susţin că nu au dorit să se angajeze din cauza salariilor reduse. Aşadar, Guvernul şi majoritatea parlamentară PSD-ALDE demonstrează, prin măsuri concrete, o reală preocupare pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă generaţia tânără, dar şi cele ale antreprenorilor, conform Programului de guvernare asumat în faţa românilor. Aceste programe şi politici publice concludente sunt menite să rezolve, pe de o parte, obţinerea de către tineri a unor locuri de muncă stabile şi satisfăcătoare financiar şi, pe de altă parte, oferă agenţilor economici şansa de a-şi revitaliza companiile şi, implicit, de a aduce plus valoare economiei”, a conchis Alexandra Presură.