Comunicat de presă
ALDE Dolj: Vom apăra dreptul statului român la beneficii corecte

Deputat Ion Cupă, vicepreședinte Național ALDE: „Dezvoltare fără investiții masive nu se poate. Vom găsi un echilibru just între apărarea intereselor statului român și cele ale companiilor care fac investițiile în exploatările petroliere“.

0

Legea privind exploatarea perimetrelor petroliere offshore este una absolut necesară pentru reglementarea activității companiilor în aceste zone.
Este nevoie urgentă de această reglementare pentru că fazele de explorare a acestor perimetre sunt finalizate în majoritatea cazurilor iar companiile așteaptă aceste reglementări pentru a demara faza de exploatare.
Legea privind perimetrele offshore reglementează câteva aspecte importante: cadrul tehnic, adică modalitatea în care se va desfășura partea de extracție; partea administrativă și de autorizare, care prevede cum se fac exproprierile; partea fiscală, și anume cum are loc tarifarea exploatărilor.
„Vom stabili, săptămâna viitoare probabil, și chestiunea redevențelor pentru aceste perimetre petroliere offshore astfel încât nivelul redevențelor să fie unul favorabil statului român fără a descuraja investitorii”, precizează deputatul Ion Cupă, vicepreședinte național ALDE, liderul organizației doljene.
Noi, cei din ALDE, considerăm că dezbaterile trebuie să conducă la o formă finală a proiectului de lege prin care să se realizeze un echilibru corect între beneficiile statului român și cele ale companiilor exploatatoare. De asemenea, credem că este necesar ca în lege să fie prevăzută o cotă din gazele extrase din Marea Neagră care să intre în mod transparent pe piața din România și să contribuie la accelererarea procesului de reindustrializare a țării.
Descurajăm orice manipulări prin propagarea știrilor false pe acest subiect. Forma finală a legii este încă în dezbatere și noi vom veghea ca aceasta să fie în conformitate cu interesele de dezvoltare ale statului român.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ