Indiscreții de Vâlcea

0
1099

Şi ce mai coincidenţe!
Aflat pe picior de plecare de la teatrul Anton Pann, directorul Adrian Roman a pus în scenă spectacolul de mare succes „Un duşman al poporului”, a cărui premieră a avut loc duminică, 1 iulie. Bun spectacol! Şi transmite nişte simboluri!!! Şi bate nişte apropouri!!! Şi ce mai coincidenţe, domnule!

Ţache Lovin, băiat de sector
Deputatul ALDE, Tache Lovin, s-ar fi mutat la organizaţia de partid a sectorului 4 Bucureşti, susţin surse din ALDE Vâlcea. „Nea Ţache”, cum îi spun pretenii (ştiu ei de ce), a demisionat de la conducerea ALDE Vâlcea în urma neînţelegerilor cu primvicepreşedintele Adrian Buşu şi cu Remus Grigorescu, liderul ALDE Râmnicu Vâlcea, pe care a vrut să îi dea afară din partid, acuzându-i că sunt fudui şi nu fac suficientă muncă politică. Însă despre Lovin se spune că este dificil, conflictual, coleric şi influenţabil şi că aproape nimeni nu mai voia să mai lucreze cu el. Până una-alta, interimatul la conducerea ALDE Vâlcea este asigurat de Ion Cupă, deputat de Dolj. Şi astfel, jurnaliştii Indiscret vor putea participa la evenimentele partidului. Căci Ţache, supărat de una, de alta, ne-a „eludat” până şi la cea mai recentă vizită a lui Tăriceanu la Vâlcea. Tupeu de vechil!

La Fredy, spectacol după spectacol!
Primarul Fredy Dumbravă, făcut de râs (sau de plâns) de o minoră care susţine că întreţinea relaţii sexuale cu ea de când fata avea 13 ani, şi-a închis pagina de facebook. S-o fi ruşinat, cine ştie! Numai că, pe 8 iulie, va trebui să se expună la scenă deschisă, deoarece primăria organizeză cea de-a patra ediţie a sărbătorii „Pe fir de borangic”. Spectacol, mare! Cu cântec!

De la capăt!

Apropo! Niciunul dintre cei trei candidaţi care au participat la concursul pentru ocuparea postului de manger la Teatrul Anton Pann nu a reuşit nota 7. Ia citiţi: Armand Calotă, actor la Teatrul Naţional: 3.97 (că nici pe fruntea lui Costi Rădulescu nu scrie fraier); Florin Beciu: 5.60 şi Octavian Calotă: 6.52. Prin urmare, Consiliul Judeţean Vâlcea a anunţat că va organiza un nou concurs în termen de 30 de zile. Conform regulamentului, cei trei nu mai pot participa la examen.

Cică-ar fi/ poezii!
Domne, nu se mai înţelege nimic din proiectele legate de utilizarea Centrului Expoziţional Seaca. După ce vicepreşedintele CJ Vâlcea, Adrian Buşu, a anunţat că acolo va fi deschisă o expoziţie permanentă de arme şi armuri medievale, vine Valer Tudor, celălalt vicepreşedinte, şi zice: „Or fi frumoase poeziile, dar mie nu îmi plac. Am discutat cu domnul preşedinte Rădulescu şi credem că acest Centru trebuie redat comunităţii căreia i-a fost destinat. Adică, îl trecem la Primăria Călimăneşti şi cei de acolo să îl folosească aşa cum cred ei”. Ţî, ţî, ţî!