Domnul Klaus Iohannis amână să redevină Preşedintele României. Nerespectând decizia Curţii Constituţionale, aşa cum ar fi legal, legitim, moral şi democratic, dl. Iohannis suspendă Constituţia. Suspendând Constituţia, practic, preşedintele se autosuspendă, etic cel puţin, din calitatea de şef al statului.
Alegerea domnului Iohannis de a perpetua un conflict politic şi constituţional este un exemplu prost pentru toată lumea. Şi în special pentru cetăţenii simpli pe care îi invită într-un fel la anarhie.
O decizie gravă care accentuează falia dintre cele două Românii. Care creează o imagine externă total de nedorit într-un moment în care ne pregătim să preluăm preşedinţia Consiliului European. O decizie care ne îndepărtează de momentul reintrării în normalitatea democratică, atât de necesară pentru economie şi pentru canalizarea energiilor politice în direcţia creşterii calităţii vieţii românilor.
Domnul Iohannis preferă să se gândească la sine şi la un grup partizan politic, în loc să vadă şi să pună pe primul loc stabilitatea şi autoritatea democratică a statului român, interesele generale ale societăţii româneşti.
Domnul Iohannis se radicalizează nepermis, în condiţiile în care atributul său constituţional esenţial este tocmai acela de moderator între stat şi societate, de creator de consens şi echilibru politic şi social.
Putem înţelege pledoaria făcută în sensul nevoii reformării prin dezbatere a Constituţiei. Şi noi cei din ALDE credem că după aproape 30 de ani sunt prevederi constituţionale asupra cărora trebuie să ne aplecăm cu atenţie.
Dar este inadecvat să pui carul înaintea boilor şi să amâni, într-o speţă clară, respectarea Constituţiei, invocând nevoia reformării ei.
Nu am cum să ştiu planul din spate al domnului Iohannis. Indiferent însă care ar fi acesta, amânarea respectării deciziei CCR este o mare bilă neagră pentru un om care părea că ar putea fi un etalon de decenţă și responsabilitate publică.
Astăzi, domnul Iohannis, orbit de propria putere şi de ura antiPSD, mimează şi decenţa şi responsabilitatea, acţionând invers proporţional cu acestea. Făcând un imens rău colectiv în numele unui bine personal mascat sub chipul ”complexităţii speţei”.
Gestul său ostil democraţiei trebuie amendat în spiritul şi litera democraţiei.

Deputatul Ion Cupă – președintele ALDE Dolj