Indiscreții de Vâlcea

0
1354

Dan Puric, despre cine ar fi trebuit să cadă
În timpul conferinţei despre Jertfa Unirii, pe care Dan Puric a susţinut-o la Râmnicu Vâlcea şi la care au sistat câteva sute de oameni, un scaun mai firav a cedat sub un spectator. ”Ai căzut! Ţi-ai ales şi tu un scaun!! Dacă în 30 de ani ar fi căzut ăşia care ne conduc, eram fericiţi” , a comentat actorul.

Vapor costisitor eşuat, în continuare, la seră

Un cititor cârcotaş propune schimbarea denumirii proiectului turistic ”Mirajul Oltului” în ”Miracolul Oltului”, având în vedere că investiţia din staţiunea Călimăneşti a fost în sfârşit finalizată, după patru ani de întârziere. Că tot veni vorba: şi în acest an, vaporaşul de croazieră din cadrul acestui proiect zace tot la… sera de la Călimăneşti. Ambarcaţiunea, destinată să plimbe turişti pe Olt între Călimăneşti şi Căciulata a fost lansată la apă în 2015 şi în numai două luni s-a deteriorat. În 2017, reparaţiile bărcii care – atenţie – nu era prevăzută cu sistem de evacuare a apei, au costat circa 4.000 de euro. Şi a venit primăvara, şi a venit şi vara, iar vaporul care împreună cu pontonul a costat 146.000 de euro, rămâne nefolosit. Se aude că administratorul, Consiliul Judeţean Vâlcea, ar intenţiona să achiziţioneze încă două vapoare. Să sperăm că nu tot de la firma SC Fair Boats.

A tras banii, a tras cu tunul!

Primăria Stoeneşti, judeţul Vâlcea, nu mai are bani nici pentru salarii. Ministerul Finanţelor a tras din bugetul comunităţii 12 miliarde lei vechi, bani consideraţi excedent bugetar, la finalul lui 2017. A tras banii, a tras cu tunul! Primarul Gheorghe Dumbravă spune că în acest nu s-a făcut în localitate nicio investiţie. Iar Stoeneşti nu este singura comună aflată în această situaţie. Dacă nu vine rectificarea, e jale!

A apărut concurenţa?

Recent reîntors în PSD, Dumitru Tărăşenie ar vrea, zice lumea, să candideze la postul de primar al oraşului Călimăneşti. Actuala conducere liberală a primăriei îşi stăpâneşte cu greu mulţumirea. În traducere, e bine, bine, e foaaarte bine!!

Ambasadorul Georgiei, vizită relaxată la Vâlcea

Luni, 11 iunie, Excelenţa Sa Nikoloz Nikolozishvili, ambasadorul Georgiei în România, a făcut o vizită în judeţul Vâlcea. A avut întâlniri la Prefectură, la Primăria Râmnicu Vâlcea, la Biblioteca Judeţeană şi la Arhiepiscopia Râmnicului, unde a luat şi prânzul. Ambasadorul a fost invitat la Zilele Imnului şi s-a discutat despre posibila înfrăţire între Râmnicu Vâlcea şi o regiune din Georgia, ştiut fiind faptul că Antim Ivireanul, ocrotitor spiritual al Râmnicului, s-a născut în Iviria. Apoi, Excelenţa Sa, împreună cu soţia, a degustat vinurile de Drăgăşani, la crama guvernatorului Mugur Isărescu. Fără guvernator, ci alături de câţiva angajaţi ai Primăriei Râmnicu Vâlcea.