Cum a ajuns Barbu să fie Preda

0
470

În 1984, m-au numit director la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slatina. Eu, regretatul Visi Gencea şi Nichita Dragomira, coregraful, ne-am pomenit chemaţi la Cadre. Niciodată ”tovarăşii” nu explicau în prealabil motivele. Putea fi de rău, putea fi de bine, mai mult de rău. Acolo, o doamnă ne întreba şi scria, de toate pentru toţi. Apoi, ca din senin, s-a perfectat transferul. Lăsam în urmă, după 15 ani, Casa Judeţeană a Creaţiei Populare, rebotezată Centrul Judeţean de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă, unde, pe lângă altele, am coordonat sectorul literar. La una dintre şezători, cea de la Osica, i-am dus pe Sânziana Pop, Nicolae Dragoş, Pia Olaru şi Ion Lotreanu. Acesta, coleg la ”Săptâmâna” cu Dan Mutaşcu, născut în Slatina. În 1975, debutam editorial cu volumul de versuri ”Fiul soarelui”, iar prima lansare a avut loc la Potcoava. L-am chemat şi pe Dan Mutaşcu. În vara aceluiaşi an, ce mi-a trecut prin cap? Un glonţ al patriei dulce ca mierea, în expresie livrescă. Să înfiinţez cenaclul judeţean ”Ion Minulescu” şi să-l propun preşedinte de onoare, de parcă ne-am fi jucat amândoi în ţărână, pe Eugen Barbu. Am pus ţara la cale cu Dan Mutaşcu, m-am înarmat (de-aici glonţul) cu scrisoarea de acreditare şi pac la conul Jenică. Acolo mi-a fost dat s-o cunosc pe prea frumoasa lui secretară, despre care am aflat, mult încoace, că era fiica poetului Victor Tulbure. Am intrat, eu şi Mutaşcu, Barbu a apăsat pe un buton şi s-au adus îndată trei cafele. ”Trebuie, în cazul ăsta, să amân Veneţia”, s-a confesat ”Patronul”. M-am dumirit de ce anume Veneţia când avea să se editeze ”Săptămâna nebunilor”. Eugen Barbu a acceptat propunerea şi a venit la Slatina în septembrie. Şedinţa de constituire s-a ţinut în amfiteatrul Liceului ”Radu Greceanu”, masa şi dansul la restaurantul de la pădurea Saru, cu taraful de la Iancu Jianu şi cu Gică Chirea la vioară. Trecuseră mai mult de zece ani de la descălecatul meu la Sindicate, iar ”tovarăşii” de la judeţ şi-au adus aminte de Barbu, ”de ce nu îl mai aduceţi pe Barbu?”. Atât le-a trebuit. Un ”tovarăş vice” şi un director de instituţie din sistem s-au dus glonţ la revista ”Săptămâna”. ”Vicele”, mai uns politic decât asistentul său, a luat cuvântul şi a început să tămâieze: maestre în sus, maestre în jos, haideţi la Slatina, unde vă citim cu drag şi vă stimăm pentru ”Cel mai iubit…” (care apăruse în 1980 şi era în mare vogă). Se ştie, Preda se afla la cuţite cu Barbu, încă de când îi desfiinţase volumul 2 al ”Moromeţilor”. Abia apucase autorul ”Gropii” să apese pe buton, că în uşa biroului ceştile de cafea îşi făcuseră apariţia. Dar, la un gest, prea frumoasa secretară a făcut stânga-împrejur, cu tavă cu tot, semn că întrevederea luase sfârşit.