În perioada 18-20 mai 2018, în Piaţa „William Shakespeare”
Craiova găzduieşte cea de-a XI-a ediţie a Salonului Naţional de Minerale, Fosile şi Geme

Secţia de Ştiinţele naturii din cadrul Muzeului Olteniei Craiova organizează, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dolj şi în parteneriat cu Consiliul Local şi Primăria Municipiului Craiova, în perioada 18-20 mai 2018, în Piaţa „William Shakespeare” din Craiova, cea de-a XI-a ediţie a Salonului Naţional de Minerale, Fosile şi Geme.

0
96

Deschiderea oficială a manifestării va avea loc în ziua de 18 mai, ora 11.00, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muzeelor, instituită în ziua de 18 mai, încă din anul 1977, la iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM), recunoscut de UNESCO drept partener privilegiat pentru cercetarea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural prin intermediul acestui tip de instituţii.
Salonul va putea fi vizitat zilnic, de craioveni, în intervalul orar 9.00-19.00, iar duminică, până la ora 15.00.
Salonul Naţional de Minerale, Fosile şi Geme este, în fapt, o expoziţie în aer liber, un târg, dar şi o bursă a mineralelor, fosilelor şi gemelor, menită a informa şi a forma publicul vizitator, transformând Piaţa „William Shakespeare” într-un regal de culoare şi forme, prin etalarea unei diversităţi de minerale, pietre semipreţioase şi atrăgătoare bijuterii hand-made (coliere, cercei şi brăţări).
Aproximativ 40 de colecţionari şi comercianţi de minerale, fosile şi geme din ţară (Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Arad, Tulcea, Bucureşti ş.a.) şi străinătate (Ungaria, Ucraina, Moldova) se vor reuni la Craiova pentru a împărtăşi craiovenilor bucuria, povestea şi magia mineralelor, fosilelor şi gemelor.

În România, primele saloane de minerale, fosile şi geme s-au desfăşurat la Cluj-Napoca începând cu anul 1993, fiind iniţiate de profesorul Virgil Ghiurcă de la Universitatea „Babeş-Bolyai”, un pasionat de colecţionarea şi şlefuirea mineralelor. La aceste manifestări luau parte colecţionari de minerale şi fosile, pasionaţi din toată ţara, tineri sau vârstnici, interesaţi sau numai curioşi. Încet-încet, în oraşele cu tradiţie în exploatarea mineralelor (Baia Mare) sau în centre universitare ca Timişoara, Oradea, Iaşi, Bucureşti, manifestările de acest gen s-au extins, astăzi ajungând să fie prezenţe obişnuite în peisajul social şi cultural de la noi.
Instituţia muzeală craioveană a organizat o primă ediţie a salonului în anul 2008, an de an publicul craiovean devenind mai numeros şi mai curios/interesat de minerale şi geme, context în care Salonul s-a legitimat valoric, devenind o frumoasă tradiţie locală.