Tavanul de sus al semicercului

0
2118

Şi Zalăul lui Tadici, şi Craiova lui Bogdan Burcea şi-au făcut datoria în manşa primă a sferturilor de finală ale Cupei EHF. Nordicele au învins cu 29-28 pe Kastamonu din Turcia, iar sudistele au cedat acasă cu 23-25 având-o în faţă pe Lada Togliatti din Rusia. Numai un miracol de ambele părţi ale echipelor româneşti, în Turcia şi Rusia, le-ar mai putea trimite în semifinale. Şi urmează cunoscutul şablon „greu, dar nu imposibil”. Spuneam că Zalăul şi-a făcut datoria pentru că anterior a dispus cu 25-22 de Larvik, de 19 ori campioană a Norvegiei, campioană a Europei în 2011. Frafjord şi Kurtovic de la CSM Bucureşti de acolo provin. La rândul ei, până să dea piept cu team-ul antrenat de Komutov, SCM Craiova a trecut cu 16-15 de Brest Bretagne, adversar deloc facil, reprezentant al unui handbal feminin cu adevărat de aur. La Kastamonu Bld evoluează un trio croat care oricând poate face legea în teren, plus două rusoaice. Lada Togliatti a beneficiat nu demult de serviciile lui Trefilov şi, în plus, în campionatul Rusiei are contracandidate serioase la câştigarea titlului. Dintr-un astfel de aluat cresc şi se afirmă jucătoare precum Dmitrieva şi Nosikova, pe care le-am urmărit la Polivalentă. La acest nivel al sferturilor de finală ale Cupei EHF, a ne întreba, chiar şi retoric, dacă Zalăul şi Craiova n-au avut ghinion când s-a tras la sorţi, înseamnă să ne ascundem după cireş. Nimeni nu bagă mâna-n foc pe supoziţia că Viborg şi Vipers nu ar fi ridicat probleme la Zalău sau Craiova. Şi Tadici, şi Bogdan Burcea au motive de satisfacţie pentru clasarea între primele opt echipe ale competiţiei continentale number two. În faţa lor şi a grupărilor pe care le pregătesc se deschide o altă etapă, cu altă miză, cu alte pretenţii, după ce, inevitabil, s-au lovit prin muncă de tavanul de sus al semicercului. Dacă în urmă cu doi ani CSM Bucureşti a dat lovitura în Final Four, calificându-se de pe locul patru, e foarte probabil ca de această dată să meargă la Budapesta de pe locul 3. Mai sus cu o treaptă, dar mai jos ca formă sportivă şi spirit competiţional, cel puţin aceasta este impresia de moment. Victoria cu Midtjylland (29-24), de duminică, se datorează în mare parte formei excepţionale a Paulei Ungureanu, ceea ce spune multe. Ferencvaros şi Metz, care şi-au împărţit punctele în grupă şi le aşteaptă pe „tigroaice”, au recitit cu atenţie „Cartea junglei”. Bucureştencele au fost în extaz când au dezmembrat-o pe Gyor şi în agonie când au fost ridiculizate de aceeaşi echipă. Înscriu greu şi primesc goluri uşor. Cu Midtjylland s-au chinuit trei sferturi de meci. De pe locul 3 merg în Franţa şi joacă returul afară, de pe locul 2 merg în Ungaria şi au meciul decisiv acasă, asta numai dacă bat la Rostov.