Indiscreții de Vâlcea

0

Ifose!
Ales primar al comunei Vlădeşti în urmă cu doar trei luni, social-democratul Adrian Cosac a şi început să facă pe deşteptul. Spre exemplu, îi ţine pe jurnalişti în uşa biroului, nu cumva să intre, poate îi strică feng shui-ul. Apoi, domnului primar nu îi plac nici pozele pe care i le publică presa. Cică îl îngraşă şi îi strică imaginea costelivă. Prea multe ifose şi mult prea devreme, revenim!

Ce-am pierdut şi ce-am primit!
Senatorul PSD de Vâlcea, Bogdan Matei, a însoţit o delegaţie a Primăriei Râmnicu Vâlcea la Ministerul Educaţiei. Sprijin plin de competenţă, ce mai! Cum i-ar fi putut saluta domnul senator, cu sinceritate, pe cei de la minister? ”Bună ziua, eu sunt ăla care a picat examenul pentru inspector şcolar adjunct la IŞJ Vâlcea. Mare ghinion am avut, mai ales că la putere era chiar PSD-ul. Dar ce-am pierdut şi ce-am primit!”

S-a modificat desființarea?
Se aude că nu va mai fi desfiinţat corul Euphonia al Filarmonicii Râmnicu Vâlcea. Dacă e aşa, bine este! Oficial, primarul Gutău a declarat că Filarmonica poate păstra câţi corişti doreşte, dar cu acelaşi buget. Aşteptăm amănunte!

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ