Comerţul de lumea a treia prosperă chiar la uşa companiei americane
Ford ignoră mizeria din prag

În toamna anului trecut, Indiscret în Oltenia trăgea un semnal de alarmă cu privire la situaţia blocurilor companiei Ford din Craiova, transformate în ghetouri de aşa-zişii comercianţi care au pus stăpânire pe una dintre căile de acces către Piaţa Centrală. La aproape o jumătate de an distanţă „peisajul“ a rămas neschimbat: zdrenţe vândute drept haine second-hand, obiecte electronice de provenienţă îndoielnică, dacă nu chiar ilegală, totul asezonat cu jucării, parfumuri şi diverse accesorii pe care te aştepţi să le găseşti în târgul de săptămână de la marginea oraşului. Peste toate, un veritabil covor de coji de seminţe, acompaniat de limbajul „elevat“ al vânzătorilor. O imagine care nu face cinste nici companiei Ford.

0
2970

Piaţa Centrală a Craiovei este, fără îndoială, printre cele mai frecventate locuri din oraş. Cum este firesc, acest lucru atrage tot felul de comercianţi dornici să-şi vândă marfa. Doar că, pe lângă tradiţionalii vânzători de fructe şi legume şi comercianţii de marfă facturabilă, au apărut, şi nu de ieri-de azi, şi aşa-zişii vânzători de produse second-hand. În realitate, este vorba despre familii întregi de rromi care au pus stăpânire pe una dintre intrări, acolo unde îşi etalează, pe cârpe murdare, marfa. Haine vechi, încălţăminte obosită, telefoane, încărcătoare şi orice altceva le-a căzut la mână.

Gangul fără stăpân
Iar afacerile acestor aşa-zişi comercianţi au prosperat la adăpostul unei situaţii cel puţin ciudate: spaţiul unde îşi desfăşoară activitatea nu este domeniul pieţii şi nici al municipalităţii, astfel că poliţiştii locali nu au cum să-i gonească. Asta deoarece gangul care asigură accesul către Piaţa Centrală este parte a celor două blocuri intrate în proprietatea americanilor de la Ford, acolo unde sunt cazaţi angajaţii străini care sunt detaşaţi la Uzina de la Craiova. „Nu avem cum să-i amendăm pentru că nu sunt pe domeniul public. Spaţiul aparţine celor de la Ford. Credeţi că noi nu am vrea să-i gonim de acolo? Uitaţi-vă doar ce mizerie fac“, a recunoscut un poliţist local aflat la intrarea Serviciului de taxe şi impozite din apropiere.

Dezinteres total din partea americanilor
În ciuda faptului că reprezentanţii companiei Ford au fost sesizaţi cu privire la această situaţie, deocamdată nimeni nu pare să fie interesat de rezolvarea ei. Astfel, deşi când vine vorba despre curăţenia în interiorul fabricii de automobile americanii sunt extrem de exigenţi, când vine vorba despre blocurile locuite de propriii angajaţi, cei mai mulţi dintre ei străini detaşaţi de la uzinele din Koln, lucrurile se schimbă radical. Din nefericire, „toleranţa“ de care compania Ford dă dovadă în acest caz se răsfrânge negativ mai ales asupra imaginii municipiului şi a eforturilor administraţiei de a promova Craiova drept oraş european…