Decât pe mâna lui Dragnea, mai bine laba gâştii

0

Luni seara, după tărăboiul de conclav pesedist soldat cu decapitarea prim-ministrului Tudose, declaraţia de presă a lui Liviu Dragnea, preşedintele partidului malaxor, era pândită mai ceva ca eclipsa de soare. El a binevoit să se lase aşteptat, să producă frisoane, răstimp în care s-a stat cu sufletul la gură. Alt guvern cade, altă criză politică? Şi, în fine, a apărut, în toată splendoarea lui de dregător, supraomul lui Nietzsche. Nice că, nice că… Marcat, chipurile, de soarta naţiei, sfâşiat pe dinăuntru, ca orice Farfuridi al tacâmurilor ignobile, asumându-şi olimpian eşecul: „Am avut mână proastă”. Ne-am frecat la ochi. Devenise clar. Liviu Dragnea tocmai încheiase o straşnică bătălie cu puluri în care gherlele îşi făcuseră de cap. Tocmai pierduse o zi, o viaţă, nebăut şi nemâncat, pe malul bălţii, pentru doi caraşi cât unghia: Grindeanu şi Tudose. Aghiotanţii preşedintelui s-au obişnuit cu manevrele şi căderile de pe şine, schimbă locomotiva diesel ca pe gloabă. Sau trabantul, pentru conformitate, în varianta rutieră. Nu mai duce în sus, la vârf, duce în lateral, îi cad potcoavele sau plăcuţa pe la televiziuni, disciplina de partid e un moft. Statul paralel, statul mafiot, patentat de Băsescu, nu face în reţetele sale nici cât o ceapă degerată pe lângă bulbul zdrumicat de şansă manufacturieră marca Dragnea. O fi având mână proastă, mai bine laba gâştii, sau a găştii, cum socoti el cu mintea cea de luni seară, dacă ea mai poate sui de la încheieturi. Părerea cvasiunanimă ar fi, din păcate pentru supraomul lui Nietzsche, că acest cel mai mare partid se apropie cu paşi mari şi apăsaţi de implozie. Mâna proastă a lui Dragnea e tot ce îşi doresc mai benefic serviciile secrete, binomul, presa aservită opoziţiei, ambasadele care atenţionează asupra corupţiei dâmboviţene, chit că în parte îşi dau mâna pe sub masă, mâna aceea bună la toate. Eşecul pesedist în contextul Centenarului Marii Unirii pică extrem de prost, surprinde şi deconcertează pe toată lumea. România străbate un timp contradictoriu, care nu e doar al ei, ci şi al Uniunii Europene. Acele busolei indică haotic. Prin nesăbuinţa cu care aşază piesele şi priceperea oarbă de a-şi da cu stângu-n dreptul, Partidul Social Democrat riscă să închege un capitol ruşinos al istoriei moderne, manifestându-se nu ca o forţă politică de încredere, ci ca a şaptea spiţă la roată, şi aceea plesnită. Să pleci din alegeri cu o cotă imensă de încredere, să ai în mână pârghiile puterii şi să comunici ca mutul din căluş, să te vaieţi că eşti obstrucţionat, că nu îţi permite cadrul legal să îndrepţi lucrurile, ţine de un delir specific. „Să ai în mână…” Uitasem, într-o mână proastă.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ