Nişte ”neisprăviţi” şi ”zeflemişti”…

0
193

Descoperim într-o revistă de cultură care apare la Adjud un articol al cunoscutului profesor şi prozator caracalean Ion Catrina, pe marginea poeziei ”Zeflemeaua” de Camil Petrescu, având ca motto ”Românii e deştepţi”. Din cele 14 strofe ale poeziei, redăm doar una, la întâmplare, suficient pentru a vă face o idee despre ce e vorba acolo: ”La treburile serioase/ Noi nu ne concentrăm destul/ Avem o somnolenţă-n oase/ Şi-o zeflemea de prost fudul”. Dincolo de versificaţia ca atare, fără valoarea literară de care se bucură opera de ansamblu a lui Camil Petrescu, ”Zeflemeaua”, adecvată unui teatru de revistă, surprinde mai vechi şi mai noi trăsături de caracter ale poporului român. Între care şi aceea de a nu lua lucrurile în serios, de a le trata parcă aţipit. Dumitru Drăghicescu e mai profund când afirmă că neamul românesc este ”un copil rămas de la naştere”, ”toate felurile de activitate românească (…) poartă pecetea neisprăvitului”. Şi a nenorocului, după alţi cunoscători ai psihologiei poporului român. Cam la înălţimea vibraţiei de şuetă a lui Camil Petrescu se situează şi următorul catren al lui Caragiale, supărat rău pe ceva ce singur desfiinţează: ”Trec astăzi neştiut prin lume/ Dar trainic las în viitor/ Un sân, o glorie, un nume/ Acestui imbecil popor”. Petre Ţuţea, la rândul său, nu ne vedea mai răsăriţi: ”Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”. Spre dezamăgirea detractorilor, e bine de precizat că filozoful din Boteni spusese asta după alegerile din Duminica Orbului, ştim prea bine cu ce consecinţe. Altminteri, cugetările sale despre poporul român, despre Eminescu şi limba română merită puse în ramă. Nici C. Negruzzi, călător prin lume şi simţind diferenţa, nu sare la jugulară, înţeapă însă cât trebuie: ”Dar, fraţii mei, eu oricât am umblat/ Pe drumuri lungi cu şine ferecate/ Nu mă’nvoeam şi vreţi să ştiţi de ce?/ Pentru că-mi plac şoselele stricate./ Eu sunt român, mi-e dragă ţara mea”. Astăzi, cu şi fără motiv, mai ales fără discernământ, raportăm orice nesăbuinţă a individului la fiinţa naţională. ”Aşa suntem noi, românii” şi cu asta ne-am scos. Dumitru Stăniloae vorbea despre ”echilibrul spiritului românesc”, echilibru care constituie normalitatea existenţei. Alecu Russo este autorul poemului în proză (simfonic am zice) ”Cântarea României”, de mare frumuseţe şi expresivitate.
Temător de eventuale ”înjurături sau/ şi blesteme” pentru că s-a afişat cu ”Zeflemeaua” lui Camil Petrescu, talentatul prozator caracalean adresează posibililor furioşi rugămintea de a contacta Ministerul Culturii din România ca ”să elimine numele şi opera scrisă a lui C.P. din tezaurul cultural al ţării”. Aflăm Codul Poştal şi îi scriem lui Constantin Pădureanu!