Prin porţile de care dispun zidurile lui Soliman Magnificul, ridicate în 1541, se intră şi se iese fără încetare. Pe Via Dolorosa, trecătorii îşi fac timp să numere măcar câteva din cele 14 opriri ale lui Iisus cel împovărat de cruce. La cea de-a patra oprire, glăsuieşte scriptura, Iisus a zărit-o pe Fecioara Maria. La a opta, s-a adresat unei femei: ”Nu plânge pentru mine, plângi pentru Ierusalim”. Mângâiem la intrare lespedea pe care a fost aşezat trupul său după moarte. Urcăm Golgota, locul răstignirii şi ridicării pe cruce. Sfântul Mormânt induce un sentiment special. Ajungem şi la Biserica Adormirii Maicii Domnului, şi la Zidul Plângerii, şi la Grădina Ghetsimani, şi la Biserica Înălţării Maicii Domnului. Apoi, zi de zi, în locuri biblice a căror rezonanţă adună feluritele seminţii: Nazaret, Marea Galileii, Capernaum, Biserica Sfântul Petru, Iordanul şi Situl Yardenit – locul Botezului – , Beit Leheim, Marea Roşie, deşertul şi beduinii. Cât priveşte personajele biblice, auzi despre ele la tot pasul: Avraam, Moise, Iosua, Iosif, regii Solomon, David şi Irod. Nu mai puţin de 400 de ani, Ierusalimul a fost condus de la Constantinopol, pentru ca însuşi împăratul să se convertească la creştinism, în anul 325, iar împărăteasa Elena să viziteze locurile sfinte. La Acra, în Moscheea El-Jazzar, se află mormântul şeicului Omar, biruitorul lui Napoleon în 1799. O fortăreaţă franciscană şi un oraş subteran amintesc de cea de-a III-a Cruciadă. În Israel, fiecare metru de pământ excavat face parte dintr-o istorie tumultuoasă, dintr-un muzeu sub cerul liber (20.000 de situri arheologice), dintr-o bibliotecă a originilor, precum sulurile de la Qumran, care au pus într-o lumină nouă rădăcinile creştinismului. De neuitat pentru vizitatori este Memorialul Yad Vashem, de la Ierusalim. S-a spus, de altfel, că Israelul modern s-a născut din cenuşa Holocaustului. Peste tot şi toate, azi, un conglomerat de neamuri şi religii convieţuind pe un Pământ al Făgăduinţei plin de contraste. Ne-am bucurat să avem alături prieteni de suflet ai României. Aurel şi Sandu au lucrat în proiectări şi au locuit în Bucureşti. Acolo s-au născut Corina (care ne-a ghidat cu stăruinţă) şi Liviu, fiica şi fiul lui Aurel. Ţvika, soţul Corinei, aflat la volanul unui Kia Forte, a fost omul-cheie al peregrinărilor noastre. Ca şi Liviu, ca şi Anda, soţia acestuia. Mona a domiciliat în Braşov şi Bucureşti, Rozica a părăsit Capitala în floarea vârsei, fără să ştie o boabă de ivrit, lăsând amintiri după care încă tânjeşte. Noi am încredinţat fiecăruia câte o părticică de ţară iubitoare de Dumnezeu şi de surorile ei, între care Israel. Nicăieri ca aici n-am avut parte de atâta căldură, de la cer, de la oameni, pe care am simţit-o peste tot.