Domnului Profesor, cu dragoste!

0
348

Stabilită în 1994 de UNESCO, 5 octombrie este Ziua Mondială a Profesorului, menită să adune într-un singur buchet gesturile de empatie planetară cuvenită Omului de la Catedră. Nu mai contează că naţiunile au avut grijă să-şi stabilească, fiecare în parte, o zi anume, când învăţăceii se înclină mentorului, ca şi părinţii acestora. În India, Shikshak Divas e pe 5 septembrie, în Brazilia, Dia do Professor e pe 15 octombrie, în Statele Unite, în prima zi de marţi a lunii mai, în Egipt, pe 28 februarie ş.a.m.d. Profesori, învăţători sau dascăli, şcoala românească n-a dus lipsă de slujitori devotaţi înfloririi naţiei, progresului prin cunoaştere şi cultură. Ne bucurăm de cei, atâţia, care, cu vocaţie şi dăruire, cultivă dragostea pentru limba română, ”şirag de perle rare”, de care nu sunt străini nici valoroşii noştri olimpici. De Ziua Mondială a Profesorului, să dăm uitării pentru 24 de ore că de la revoluţie s-au perindat, prin osârdia a 19 guverne, nu mai puţin de 25 de numiţi sau năimiţi (procent deloc neglijabil) în fruntea Ministerului Educaţiei Naţionale. A vorbi, cu noianul de cifre şi realităţi în faţă, de strategii şi reforme, bazate pe acumulări succesive, de viitoare proiecţii în cunoştinţă de cauză, înseamnă a ne fura căciula. S-a menţionat, mai în glumă, mai în serios, deşi Constituţia zice altcum, că limba oficială, practic, s-a logodit, scriem şi vorbim în romgleză, cu şi fără Brexit. Istoria României, din motive care ne scapă sau, mai degrabă, ne facem noi că plouă, a devenit istoria tuturor şi a nimănui. Cu domnitori batjocoriţi, cu mituri ancestrale luate în răspăr. A ieşit un arboret cu sute şi mii de răni, în coliziune cu stilul pedagogic şi lipsa de eficienţă, de pragmatism, a sistemului, iar acest arboret se cheamă abandonul şcolar. Să nu ne îmbătăm cu trâmbiţata egalitate de şanse, care nu există pentru copii decât la naştere, când trag aer în piept. Iar selecţia naturală începe prea din timp, mai ales la sat. Diploma universitară, dacă nu atârnă de ea un masterat pompos sau mai multe, are prea puţină căutare. Să uităm pentru 24 de ore (spre a o relua de a doua zi şi mai abitir) tema claselor neîncălzite, a lipsei manualelor, a ”auxiliarelor” interzise dascălilor utilizatori. Să ne întrebăm serios ce facem cu tineretul studios, pe lângă priceperea de a-i da brânci, de a-l pune pe fugă. Aşa cum pe fugă am pus medici, ingineri, constructori, meseriaşi. Cât încă e 5 octombrie şi UNESCO invită la respectul cuvenit, domnului Profesor, cu dragoste! Mai departe, din râvna fiecăruia. În titrarea peliculei din ’67 a regizorului James Clavell, ne-am permis şi noi să intrăm cu o majusculă, la locul potrivit, şi cu semnul exclamării la capăt de gând.