Expoziție de carte la „Amanׂ“: Primul Război Mondial

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează expoziția de carte intitulată “Primul război mondial”. Expoziția va putea fi vizitată în Salonul expozițional al bibliotecii începând de joi, 14 septembrie, până la finalul lunii în curs.

0

Perioada Primului Război Mondial, prin problemele complexe pe care le-a ridicat, prin momentele sale dramatice, prin eroismul de masă manifestat în toată amploarea lui, cât și prin consecințe, a rămas adânc întipărită în memoria colectivă. Istorici, scriitori, publiciști și oameni politici, militari sau civili – mulți dintre ei contemporani cu evenimentele desfășurate atunci – au consacrat necontenit acestui interval istoric o bogată și diversă literatură, de la istorii oficiale la studii și lucrări de sinteză, de la colecții de documente până la articole de presă, de la memorii până la broșuri de popularizare.
Participarea României la primul război mondial a fost organic integrată în desfășurările politico-militare generale ale războiului, contribuția militară, politică și economică fiind profund reflectate în istoriografia românească și străină.
Dintre lucrările expuse amintim: “România în anii primului război mondial”, București, Editura Militară, 1987 (2 volume), Răcilă, E., “Contribuții privind lupta românilor pentru apărarea patriei în primul război mondial: 1916-1918: situația administrativă, politică și socială a teritoriului românesc vremelnic ocupat”, Iași, Editura Tipo Moldova, 2017; Hitchins, K., “România: 1866-1947”, București, Humanitas, 2013; Boia, L., “Primul război mondial: controverse, paradoxuri, reinterpretări”, București, Humanitas, 2014; Avram, V., “Cerul în flăcări: 1914-1918: Aviația beligeranților în Primul Război Mondial”, București, Editura Militară, 2014; Iorga, F., “Un cântec de lebădă: vlăstare boierești în Primul Război Mondial”, București, Editura Corint, 2016; Maria, Regina României, “Jurnal de război”, București, Humanitas, 2014 (3 volume), etc.
„Cărțile pe care le deține Biblioteca Aman pe marginea problematicii Primului Război Mondial, a Unirilor din anul 1918 și a întregului context care premerge anul de grație 1918 și care se întinde până după Tratatele de la Paris reprezintă un tezaur extraordinar de valoros. Expoziția de carte este cu atât mai utilă cu cât, pe parcursul lunii în curs, Biblioteca Aman va găzdui o serie de ateliere instructive cu privire la semnificația și relevanța Marelui Război, justificare și promisiune pentru Marea Unire. Îi invităm pe toți cei preocupați de memoria anului 1918, pe cei care vor să documenteze această clipă astrală și pe toți ceilalți să viziteze expoziția pe care am organizat-o”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ