După o recepţie „plină de observaţii”,
Water Park-ul Craiovei inaugurat pe barba autorităţilor

Water Park-ul din Craiova, investiţie de aproximativ 20 de milioane de euro, va fi deschis publicului începând din data de 12 august a.c. Deşi recepţia lucrării a venit la pachet cu o anexă stufoasă de observaţii, după cum însuşi primarul urbei, Mihail Genoiu, a anunţat, acest lucru nu împiedică autorităţile să inaugureze parcul de distracţii. Tarifele practicate nu sunt chiar pentru toate buzunarele, sâmbăta şi duminica accesul în Water Park fiind mai scump comparativ cu restul zilelor din săptămână. Cert este că acestea sunt cuprinse între 24 şi 50 de lei/persoană, cei care vor opta pentru saună urmând să achite o taxă separată de 15 lei/persoană.

0
907

Convinşi de faptul că cetăţenii Craiovei s-au săturat de promisiunile privind darea în folosinţă a Water Park-ului craiovean, reprezentanţii Primăriei Municipiului Craiovei au luat decizia să facă marele pas. Recepţia lucrărilor a fost semnată în data de 7 august a.c., surprizele neplăcute venind la pachet cu tot ceea ce presupune verificarea şi certificarea locaţiei. Deşi există o serie întreagă de nemulţumiri, chiar o anexă stufoasă cu observaţii, după cum a declarat edilul Craiovei, Mihail Genoiu, autorităţile îşi asumă această inaugurare. „Începând cu data de 12 august a.c., Water Park-ul va fi deschis oficial, tot ce ţine de exterior cât ne mai permite vremea, interiorul, tot timpul anului. Programul de funcţionare va fi între 10.00 şi 20.00. Recepţia a fost semnată în data de 7 august a.c. şi avem şi o anexă stufoasă cu observaţii. Ştim lipsurile, probabil vor mai apărea, dar sunt lucruri rezolvabile ce ţin de constructor. Totul rămâne sub observaţie, chiar şi în timpul iernii, să vedem cum se comportă întreaga lucrare, echipamentele, tot ce ţine de parc. Legat de acele observaţii prinse în anexă, constructorul trebuie să facă remedieri în 30 de zile din momentul semnării recepţiei”, a declarat Genoiu.

„Se vor duce acolo doar cei care îşi permit financiar”
Potrivit regulamentului de funcţionare, tarifele privind accesul în parcul de distracţii sunt stabilite pe categorii de vârstă. Astfel, există un tarif de 24 de lei pentru copiii între 5 şi 10 ani, de luni până vineri, unul de 36 de lei pentru persoanele de peste 10 ani, de luni până vineri; 34 de lei pentru copiii între 5 şi 10 ani, în week-end şi 50 de lei pentru persoanele de peste 10 ani, în week-end. Pentru saună se percepe o taxă suplimentară, de 15 lei/persoană peste 16 ani. Imediat după ce aceste tarife au fost făcute publice, reacţiile craiovenilor nu au întârziat să apară. Celor mai mulţi prezenţi pe site-urile de socializare nu le convin aceste taxe, mai ales dacă familia are mai mulţi membri. „O ieşire, la final de săptămână, pe mine mă costă aproape 200 de lei. Am doi copii, dar unul are peste 10 ani. Cu ce mai consumi acolo cred că şi sar de 200 de lei. Este destul de scump. Se vor duce acolo doar cei care îşi permit financiar. Nu sunt taxe pentru un buget decent”, a fost mesajul unui craiovean.

Poftiţi la bălăceală! Nu luaţi în seamă lipsurile!
Una peste alta, cu acele observaţii privind lucrările şi cu tarifele nu tocmai pe placul craiovenilor, marea bălăceală promisă de către edil va fi posibilă în acest sezon estival. Cât a mai rămas din el. Rămâne de văzut cât de mici sau mari sunt acele lipsuri despre care autorităţile au laut act şi cât de prompt va fi constructorul în ceea ce priveşte remedierea problemelor. Important este ca acestea să nu pună în pericol oamenii care vor trece pragul Water Park-ului, lucru de care tragem nădejde că municipalitatea a fost conştientă când a luat decizia dării în folosinţă a acestuia.