Compania condusă de Costel Mitriţă a încasat aproape un milion de euro în 2016 din taxa pentru apa meteorică
Profitul CAO – 30% apă de ploaie

În ciuda faptului că, ori de câte ori a avut ocazia, conducerea Companiei de Apă „Oltenia“ a încercat să minimalizeze importanţa taxei pentru apa meteorică pentru bugetul societăţii, taxă pe care persoanele juridice sunt obligate să o plătească, fie că plouă, fie că nu, realitatea este cu totul alta. Astfel, doar în 2016, CAO a facturat apă de ploaie în valoare de 4,33 de milioane de lei - aproape un milion de euro, ceea ce reprezintă puţin peste 31% din profitul înregistrat. Pentru că, indiferent de explicaţiile cu care încearcă să justifice menţinerea acestei taxe, încasările din apa de ploaie sunt profit 100%.

0
1425

Se învolburează reacţiile în ceea ce priveşte taxa pentru apa meteorică încasată de Compania de Apă „Oltenia“. Astfel, după ce, în urmă cu o lună, Indiscret în Oltenia a publicat un articol în care trăgea un semnal de alarmă cu privire la aberaţiile descoperite de mai mulţi craioveni – proprietari ai unor firme – în facturile aferente lunii iunie emise de CAO, obligaţi să achite zeci de metri cubi de apă de ploaie într-o lună fără precipitaţii, subiectul a fost preluat de consilierii locali ai PNL, care au solicitat mai multe informaţii conducerii societăţii. Aşa a ieşit la iveală motivul pentru care conducerea CAO ţine cu dinţii de această taxă, văzută de cei mai mulţi doar o formă de a stoarce bani.

Un milion de euro picat din cer în 2016
Într-un răspuns la o interpelare depusă de consilierul Doru Câplea, conducerea Companiei de Apă „Oltenia“ recunoaşte că suma facturată firmelor craiovene în 2016 a fost de 4,33 de milioane de lei, adică puţin sub un milion de euro. În încercarea de a minimaliza suma, reprezentanţii CAO au ţinut să specifice că „taxa meteorică a reprezentat doar 4,73% din totalul producţiei facturate“, adică apă, canal şi apa meteorică la un loc. Diferenţa este însă că, în vreme ce pentru a putea furniza apă clienţilor, compania înregistrează anumite costuri, apa de ploaie este un fenomen natural la fel de „costisitor“ precum adierea vântului. Asta înseamnă că, din vreme ce societatea nu cheltuieşte nimic pentru a o produce şi livra craiovenilor, apa de ploaie generează profit 100% pentru companie. Cu alte cuvinte, deşi reprezintă doar 4,73% din totatul producţiei facturate, apa meteorică este responsabilă pentru 31,2% din profitul societăţii.

Justificarea CAO nu are logică
Pentru cei ce nu ştiu, Compania de Apă „Oltenia“ are şi o explicaţie pentru care «trebuie» să existe această taxă pentru apa meteorică. Ea se poate găsi foarte uşor chiar pe site-ul societăţii, acolo de unde află că „apele pluviale (meteorice) şi de suprafaţă din intravilanul localităţilor se evacuează prin reţeaua publică de canalizare. Ele constituie o mare problemă în zonele urbane deoarece sunt mai mult decât nişte simple ape de şiroire încărcate cu suspensii… De pe străzi ele se încarcă cu reziduuri petroliere şi de uleiuri, plumb de la combustibili, particule din abrazarea cauciucurilor şi discurilor de frână ale automobilelor etc. şi, deci, sunt suficient de poluate încât să afecteze reţeaua publică de canalizare şi să necesite epurare în staţia de epurare la fel ca celelalte ape uzate“. Presupunând că lucrurile ar sta chiar aşa, iar ploile ar aduna „reziduuri petroliere şi de uleiuri, plumb de la combustibili, particule din abrazarea cauciucurilor şi discurilor de frână ale automobilelor“ de pe străzile oraşului, nu înţelegem ce vină au în toată această ecuaţie firmele craiovene? De ce trebuie sancţionate societăţile pentru faptul că există maşini pe străzi? Le aparţin aceste străzi? Evident că nu. Dacă ar trebui totuşi să bată la uşa cuiva, conducerea CAO ar trebui, urmând logica propriei sale explicaţii, să bată la uşa municipalităţii, proprietara străzilor încărcate de particule. Chiar şi o taxă pentru posesorii de autoturisme, cele care lasă „reziduuri petroliere şi de uleiuri“, ar avea mai multă logică decât taxarea firmelor, care nu au altă vină decât aceea că sunt privite drept „vaci bune de muls“.

Câplea: „Opriţi taxarea nejustificată!“
Iniţiatorul interpelării menţionate mai sus, consilierul local Doru Câplea (PNL), consideră că taxarea firmelor este abuzivă şi spune că la următoarea şedinţă a Consiliului Local Craiova va solicita eliminarea ei. „După ce la şedinţa din luna iulie am cerut Executivului prezentarea unei situaţii din care să rezulte care este valoarea taxei pe apa meteorică pe care Compania de Apă o percepe aberant şi nejustificat de la firmele craiovene, iată că am primit şi răspunsul. Aproape un milion de euro a strâns Compania de Apă Oltenia numai anul trecut de la firmele craiovene pentru simplul fapt că afară plouă. La următoarea şedinţă voi solicita eliminarea acestei taxe, mai ales că acum avem şi datele financiare care ne arată că acest lucru este posibil. Premierile nesimţite de la Compania de Apă trebuie să înceteze! Nu văd rostul acordării unor prime de 12.000 de lei pentru «managementul performant al companiei», în condiţiile în care la aproape fiecare ploaie mai însemnată oraşul se transformă într-o mică Veneţie, iar, după cum observăm, taxa abuzivă aplicată firmelor craiovene reprezintă nu mai puţin de 30% din profitul total al societăţii!“, a declarat Câplea.

O taxă aberantă
Trebuie amintit că, în 2014, CL Craiova a fost la un pas să decidă eliminarea taxei pentru apa meteorică din facturile emise de Compania de Apă „Oltenia“. Numai că, deşi planul propus de primarul de la acea vreme, Lia Olguţa Vasilescu, includea şi persoanele juridice, conducerea CAO a insistat că eliminarea în totalitate a taxei ar crea mari dificultăţi financiare pentru societate, care trecuse razant pe lângă insolvenţă. Aşa se face că, până la urmă, taxa a fost eliminată din facturile persoanelor fizice, dar a rămas în facturile societăţilor. Printre ele nu se numără însă şi SC Compania de Apă Oltenia SA. Probabil că în curtea lor nu plouă niciodată…