Leul va avea o iarnă mai grea, în ton cu creşterea inflaţiei

Evoluţia raportului euro/leu din perioada analizată a fost una calmă, cu volume de tranzacţionare reduse, normale pentru „luna vacanţelor”. Cursul euro a fluctuat între 4,5577 şi 4,5657 lei. La finalul perioadei, media a fost stabilită la 4,5635 lei, când tranzacţiile s-au realizat între 4,561 şi 4,565, cu închiderea la 4,563 – 4,566 lei.

0
407

Până la finalul lunii euro va fluctua între 4,54 şi 4,57 lei. Stabilitatea este dată de intrările mai mari de cash la casele de schimb, odată cu revenirea în concediu a românilor care muncesc în străinătate.
Pe termen lung, vor apărea presiuni asupra cursului şi politicii monetare ale BNR, provocate de creşterea inflaţiei. Conform ultimei prognoze a BNR, prezentată de Mugur Isărescu, aceasta se va situa la finalul anului la 1,9%, pentru ca la finalul anului viitor să sară la 3,2%. Estimarea pentru 2019 plasează creşterea preţurilor la 3,5%.
Guvernatorul BNR a afirmat că „presiunile acumulate pe plan intern încep să transpară la nivelul preţurilor de producţie, odată cu disiparea influenţei dezinflaţioniste a mediului extern. Avem costuri salariale care se duc în sus. Avem o majorare o preţurilor de producţie”.
În opinia lui Mugur Isărescu, mişcarea cursului euro/leu a fost decorelată de evoluţiile din regiune, pe fondul tensiunilor politice şi sociale din acest an, ceea ce nu a lăsat loc de apreciere pentru leu, aşa cum a atenţionat de mai multe ori de la începutul anului.
La creşterea inflaţiei va contribui şi recenta propunere de majorare cu peste 40 de bani a accizelor la produsele petroliere, care vor declanşa un efect de cascadă în întreaga economie.
Pe de altă parte, conform guvernatorului BNR, se conturează „o majorare a excedentului de cerere în economie şi un grad mai mare de tensiune pe piaţa muncii. Mai toţi indicatorii, salariul brut, rata şomajului, confirmă apropierea de un grad maxim de tensionare pe piaţa muncii”.
Dolarul american şi-a accentuat pierderile, coborând până la 3,8417 lei, cel mai scăzut nivel din 14 ianuarie 2015. Comparativ cu începutul lunii trecute, aprecierea leului era de 16,3 bani, însă pierderile faţă de sfârşitul lui 2016 depăşeau 46 de bani. La sfârşitul intervalului, media a crescut la 3,8643 lei.
La debutul perioadei, francul elveţian a coborât la 3,9674 lei, cea mai scăzută medie din 14 ianuarie 2015, dar a încheiat perioada la 3,9722 lei, când moneda elveţiană se plasa la 1,15 franci/euro.
Perechea euro/dolar a crescut la începutul perioadei la 1,1910 dolari, maxim care nu a mai fost atins de la jumătatea lunii ianuarie 2015, iar la finalul ei fluctua între 1,1791 şi 1,1824 dolari.
Investitorii aşteptau publicarea datelor privind indicatorii preţurilor de producţie şi ai celor de consum din SUA, care pot influenţa viitoarele decizii ale Fed privind dobânda sa cheie.
Analiza cuprinde perioada 2 – 8 august