5 milioane de români pe făraş

0
287

În atenţia guvernanţilor care întorc alene paginile statisticii şi se fac a nu pricepe. Sau, mai grav, ignoră evidenţa. Maeştri cioplitori în virgule şi procente care nu mai sperie nici musca. Din cele puţin peste 5 milioane de pensionari, 4 milioane au cupoane sub 1.000 de lei! Cei cu pensii de peste 1.000 de lei, sensibil diferenţiate, dar care se topesc în acelaşi coş al nevoilor zilnice, nu se îndepărtează prea mult de batjocură. Auzit-aţi? Sunt 5 milioane şi trăiesc în România. Dar, pentru că se trece cu baiţul bugetofag peste vechile state de plată, 5 milioane de români sunt aruncate pe făraş. Bun! Noua putere politică PSD-ALDE, dând cep promisiunilor electorale, s-a gândit să ne îmbunătăţească viaţa prin majorarea gâlgâitoare a salariilor. Pe întinsul ţării care, după Revoluţie, a avut trei preşedinţi, unul mai breaz decât celălalt, şi 17 prim-miniştri, toţi o apă şi-un pământ, nivelul de trai coborâse în bernă. O ruşine naţională! A-l compara cu nivelul de trai din celelalte ţări membre sau nemembre ale Uniunii Europene înseamnă pierdere de timp. Deci, bravo PSD-ALDE pentru ideea măreaţă de a ne scoate din fundul Europei. Dar, însă, totuşi!… Ca şi în cazul chirurgului când operaţia îi reuşeşte, dar pacientul e mort, legea salarizării unitare induce inechităţi şi stupizenii greu de acceptat. Stai şi te miri cum e posibil ca un primar să încaseze o leafă superioară preşedintelui ţării. Iar dacă preşedintele e unul singur, primari de comună, de oraş sau de municipiu sunt cu duiumul. În acelaşi timp, s-a adâncit falia sistemică dintre stat şi privat doar pentru că primul încasează taxe şi impozite, iar al doilea alimentează cu asupra de măsură, vezi salariile brute. România a devenit o imensă plăcintă din care se taie hălci pantagruelice de bunăstare şi prosperitate ca la nebuni. România nu e Franţa, dar uite că are şi ea lamborghinii ei. Nu e Italia, dar se mândreşte cu o corupţie endemică şi cu un stat eminamente mafiot, a spus-o un fost preşedinte şi prestigitator în materie. Poate suporta sistemul atât dezmăţ birocratic şi atâta sete elefantină de înavuţire? Cum să nu! Împrumutându-se de la cei deştepţi. Până când? Nu mai umblăm la cifre, le are sub nas fiecare muritor de rând, ca şi eternele sugative cu burtă. Primul dintre sisteme care s-a cocoşat deja este (secretul lui Polichinelle!) chiar cel al pensiilor, de la cele ridicole la cele speciale sau nesimţite, că bine le zice. De vină însă nu e profitorul, ci statul în carne şi oase care îl promovează. Asta-i bună! Cei cu puţin peste 5 milioane de pensionari, luaţi pe sus de explozia preţurilor şi a costurilor de toate felurile, sunt ameninţaţi în cădere că li se ia de sub fund şi făraşul.