Ministrul agriculturii a fost prezent la o întâlnire de lucru organizată la Craiova pentru analiza stadiului absorbției fondurilor europene acordate României pentru dezvoltare rurală
Ministrul Petre Daea: „Este obligatoriu să urmărim obținerea fiecărui cent din fondurile europene pe care le are România la dispoziție“

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea, a participat sâmbătă, 5 august 2017, la o întâlnire de lucru cu personalul de conducere de la nivel central, regional şi judeţean al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Alături de ministrul Petre DAEA s-au aflat secretarul de stat Alexandru Potor și directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

0

Acest eveniment, organizat la Craiova, este al doilea din seria de întâlniri lunare stabilite pentru analizarea stadiului implementării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 şi pentru identificarea problemelor semnalate și a soluțiilor de rezolvare imediată a acestora în ceea ce privește accesarea fondurilor europene, în implementarea proiectelor finanțate prin PNDR și atingerea țintelor de absorbție. „Am stabilit un mod de lucru, o analiză pe fiecare județ și fiecare regiune pentru că este obligatoriu să urmărim obținerea fiecărui cent din fondurile europene pe care le are România la dispoziție. Este o misiune extrem de importantă. La această întâlnire de lucru trebuie să identificăm măsuri clare pentru atingerea țintei de absorbție pentru luna august și de aici perspectiva pentru acest an. Cifra este exactă și misiunea lor asemenea! Trebuie să înțelegeți că este nevoie de o mobilizare maximă. Această instituție, AFIR, este făcută pentru a asigura absorbția fondurilor europene. Nu aveți alt obiectiv. Prea mult am suferit din cauza lipsei de angajare de până acum în rezolvarea problemelor acestei țări.” a precizat ministrul agriculturii, Petre Daea.
Discuțiile au fost axate în prima parte pe analiza stadiului implementării și nivelul absorbției efective a fondurilor nerambursabile, dar și pe găsirea unor soluții concrete pentru a accelera atât plățile, cât și procesul de derulare a proiectelor din momentul depunerii și până la ultima tranșă de rambursare.
De asemenea, un subiect de dezbatere l-a reprezentat situația beneficiarilor cu achiziții publice și a termenelor legale de avizare acestora, dar și accelerarea recuperării debitelor pentru ca sumele de bani să fie realocate unor proiecte viabile. „Fondurile de garantare reprezintă elemente fundamentale ale arhitecturii mecanismului de absorbție a fondurilor europene. Subliniez faptul că trebuie să existe o colaborare instituțională cu fondurile de garantare, mai ales pentru că avansurile acordate beneficiarilor trebuie să se producă rapid. În cazul în care sunt identificate disfuncții, acestea vor fi centralizate pentru a fi discutate cu președinții fondurilor de garantare, cărora le solicităm colaborarea. Ne vom asigura, astfel, că există un semnal foarte clar de la nivel central pentru soluționarea oricăror probleme care apar în acordarea garanțiilor.” a declarat Alexandru Potor, secretarul de stat pentru dezvoltare rurală din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Adrian Chesnoiu: „Trebuie mărit ritmul de aprovizionare al utilajelor în România“
Nu în ultimul rând, directorii de Centre Regionale și de Oficii Județene ale AFIR au semnalat problemele de natură logistică sau administrativă cu care se confruntă și care pot influența în mod negativ buna desfășurare a activității structurilor teritoriale ale Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. „Strategia aplicată pentru dezvoltarea agriculturii a fost aceea de a scoate pe piața din România fondurile disponibile măsurilor de investiții din PDNR. Aceasta a condus la un număr foarte mare de proiecte și a crescut cererea de utilaje, depășind stocul disponibil la furnizori, care și-au făcut calculul pe tendința anului trecut. Astfel, este o nevoie de creștere a numărului de utilaje agricole disponibile pe piață. Noi purtăm mai multe discuții cu APIMAR pentru a le solicita acest lucru și pentru a le prezenta situația clară a necesarului real de utilaje specializate ca urmare a proiectelor finanțate de AFIR în această perioadă. Noi avem proiecte selectate, avem contracte semnate, astfel că, pentru a evita blocaje în derularea fondurilor europene trebuie mărit ritmul de aprovizionare al utilajelor în România”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

AFIR a semnat până în prezent 35.247 de contracte de finanțare aferente Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (aici incluzând și contractele de finanțare preluate prin procedura de tranziție dintre Programe), valoarea totală a acestor proiecte fiind de aproximativ 1,9 miliarde de euro.
Pentru proiectele de investiții și pentru plățile compensatorii, beneficiarii PNDR au încasat fonduri nerambursabile în valoarea totală de peste 1,56 miliarde de euro, efectuate de la demararea Programului până în prezent.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ