Noul stadion va putea găzdui competiții sportive de nivel FIFA, UEFA Champions League și Europa League

Noul stadion de fotbal din Craiova, aflat în faza de execuție pe locația vechiului stadion Ion Oblemenco, care a fost demolat, va putea găzdui competiții sportive de nivel FIFA, UEFA Champions League și UEFA Europa League, potrivit indicatorilor tehnico-economici ai acestui obiectiv de investiții, revizuiți printr-o hotărâre adoptată în ședința de astăzi a guvernului.

0

Gradul de realizare a acestei investiții este în prezent de aproximativ 95%, astfel că la sfârșitul lunii august va fi efectuată recepția la terminarea lucrărilor, urmând ca ulterior beneficiarul să demareze procedurile de autorizare specifice. Stadionul va avea 27.001,42 mp suprafață construită la sol, 54.159,96 mp suprafață desfășurată, 7 nivele (P+6E, 50,14 m înălțime) și o capacitate de 30.983 de locuri în tribune pentru spectatori, după cum urmează:
• 232 de locuri pentru persoane cu dizabilități în scaune cu rotile, inclusiv însoțitori;
• 350 de locuri pentru reprezentanții mass-media;
• 2.368 de locuri pentru spectatori VIP, din care 440 de locuri în loje;
• 28.033 de locuri pentru public.
Este vorba despre un obiectiv de investiții cuprins în „Programul național de construcții de interes public”, subprogramul ”Complexuri sportive”, derulat de Ministerul Dezvoltării Ragionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) prin Compania Națională de Investiții (CNI – S.A.).
Întrucât au fost făcute economii pe parcursul execuției, grație optimizării soluțiilor tehnice, dotărilor și utilajelor necesare funcționării stadionului, nu a crescut valoarea avizată totală a investiției, care se ridică la 239.979.000 lei (52.656.000 euro), incluzând TVA, față de 241.634.000 lei, suma avizată prevăzută inițial. Finanţarea provine de la bugetul de stat, prin bugetul MDRAPFE, iar 10% din sumă reprezintă cofinanțare din partea Consiliului Local Craiova.

Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Complex sportiv Craiova – stadion de fotbal” au fost aprobați, pentru prima dată, prin HG 900/2014. Necesitatea revizuirii acestora a apărut în urma implementării soluțiilor optimizate și adaptate la situația din teren, dar și pentru a se răspunde cerințelor pentru asigurarea condițiilor necesare desfășurării competițiilor sportive de nivel FIFA, UEFA Champions League și UEFA Europa League, FRF – Liga I și a altor competiții interne de fotbal sau meciuri de rugby cu public național/de peste hotare, în variantele Rugby League City și Rugby Union.
Modificările față de conceptul inițial includ: numărul de niveluri (P+6E față de P+M+4E prevăzute anterior); introducerea unui inel perimetral pentru rezolvarea problemelor de acces și evacuare a publicului în situații de urgență, potrivit avizului ISU, ceea ce a mărit suprafața construită cu 7000mp; amplasarea a 4 studiouri outdoor la ultimul nivel al clădirii, cu vizibilitate 180 de grade și unghi de filmare corespunzător; mărirea adâncimii de fundare și creșterea numărului de piloți forați, din cauza pânzei freatice ridicate – fapt constatat în urma studiului geotehnic de detaliu, efectuat după demolarea vechiului stadion Ion Oblemenco.
Complexul sportiv reprezintă o prioritate ridicată în contextul actualelor strategii sectoriale și naționale, având în vedere că implementarea lui are efecte directe precum:
• Creșterea calității infrastructurii sociale a regiunii în care va fi executat;
• Creșterea competitivității regiunilor ca locații pentru derularea evenimentelor sportive;
• Creșterea contribuției turismului la dezvoltarea regiunilor;
• Diminuarea disparităților interregionale și intraregionale, obiectiv asumat de România ca membru al Uniunii Europene.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ