Potrivit preşedintelui ALDE Dolj, deputatul Ion Cupă, decizia a fost luată după o analiză riguroasă şi după clarificarea situaţiei în cadrul alianţei ALDE-PSD. „Am decis împreună cu colegii mei că este mai bine pentru craioveni ca ALDE să aibă o candidatură proprie la alegerile din 11 iunie a.c. şi acest lucru a rezultat dintr-o analiză a noastră şi ca urmare a unor sondaje. O parte din electoratul craiovean nu se simte reprezentat de către PSD şi PNL şi atunci am considerat că este necesar să venim cu o candidatură a noastră. Nu vă ascund că întârzierea este cauzată de faptul că noi suntem într-o alianţă, într-o majoritate parlamentară cu PSD şi era normal să clarificăm situaţia în cadrul alianţei şi după aceea să facem demersurile necesare pentru a anunţa candidatura. Mai trebuie menţionat faptul că în Craiova, în Consiliul Municipal Craiova, există o majoritate destul de consistentă a PSD şi pentru echilibrul deciziilor din cadrul Primăriei Craiovei, cred că un primar ALDE ar echilibra foarte bine situaţia la nivelul municipiului. Candidatul nostru, după sondaj, este Anişoara Stănculescu. Vom veni, zilele următoare, cu un proiect şi da, nu vă ascund faptul că îmi doresc să câştigăm funcţia de primar al municipiului Craiova”, a declarat Cupă.

„În câteva zile voi prezenta proiectul meu pentru Craiova”
Anişoara Stănculescu, vicepreşedinte ALDE Dolj, se consideră un om politic fără o prea mare experienţă în domeniu, „dragostea de oraş şi cea pentru semeni” fiind una dintre armele sale în această luptă pentru primăria urbei. „Vreau să spun că îmi asum această candidatură şi voi încerca să reprezint aşa cum se cuvine organizaţia noastră şi mai cu seamă pe toţi cei care m-au încurajat şi m-au făcut să am această opţiune. Aşa cum bine ştiţi, eu nu am o experienţă politică foarte mare. Sunt un om politic nou, dar consider că acest lucru este o calitate. Craiova are nevoie de conducători cu dragoste de oraş şi cu dragoste de semeni. Vreau să vă spun că nu voi intra în niciun fel de conflict politic cu niciunul dintre candidaţi. În câteva zile voi prezenta proiectul meu pentru Craiova, iar campania se va desfăşura stând de vorbă cu oamenii din oraşul nostru. Eu sunt candidatul ALDE, dar în egală măsură sunt şi candidatul cetăţenilor care caută o alternativă pentru oraşul lor”, a menţionat Stănculescu.