Cel mai frumos final de campionat

0
425

Nu interesează campioana, nici vicecampioana, nici pe ce loc a încheiat Craiova. Să le fie de bine tuturor celor şase din play-off şi fiecărei echipe în parte. Căci fiecare a contribuit cu tehnica din dotare şi fair-play-ul desăvârşit la cel mai încoronabil titlu. În numele progresului autohton pe bază de Joma sau Adidas, echipele numai că nu şi-au dat sufletul pe teren. Jucătorii au înţeles că, plătiţi şi răsplătiţi pe măsură, n-au decât să se facă preş (sau covor sângeriu) în calea sportului rege. Vai de tibiile şi femururile lor, de glezna lor fină, vai de capul lor spart în săritură. Ce trasoare, ce rachete sol-aer, nu degeaba suntem în NATO. Ce goluri! Unul mai contra naturii decât altul. Am văzut Barcelona – PSG, am văzut Real – Atletico. Fleacuri! Nimic nu se compară cu nou campurile şi santiago bernabeurile ediţiei recent, fabulos şi dilematic încheiate a campionatului Ligii I. Au fost atacuri de nestăvilit? Apărări beton? Şi unele şi altele, pe rând. Uite ce va să zică un play-off, o cursă nebună de urmărire şi desprindere, de căţărare până în vârful Omu. Au rulat cele mai integre entităţi de câte 11 sfinţi şi apostoli, cei mai în formă şi nepătaţi îngeri juniori, seniori şi înţelepţi. Îi vrem la PSD, îi vrem la USR, îi vrem în Parlament, arbitraţi de Băsescu. Ooo, fluieraşii! Să se fi compromis de vreo douăzeci de ori în total, pe deposedări, pe cornere ba da, ba nu. În rest, matematică, Pitagora. Penalty-uri de cristal pe care nici măcar CEDO nu le-ar putea macula. S-a mai făcut ţăndări câte unul, fiindcă am avut parte şi de o primăvară capricioasă. Non-combat, blat, meciuri trucate, huooo! au sărit câte unii-n papuci. Staţi pe locurile voastre, astea au fost odată ca niciodată. Dacă preşedintele ţării ar fi mai atent, puţini jucători din Liga I ar scăpa fără Steaua României, recte FCSB, în grad mioritic. Devotament, credinţă, sacrificiu – iată cuvintele de ordine care au caracterizat cel mai de apoteoză fair-play, cel mai frumos final de campionat. Chiar, de ce nu s-o fi trecut la un play-off în opt, până de Ziua Copilului, lărgind aria unei jucărele mature şi chibzuite, cu ecou imediat în preliminariile Mondialului şi nu numai? Păzea, Polonia, venim. Păzea, Champions League, vom incendia grupele. Păzea, Europa League, suntem deja cu o mână pe Cupă. Păi nici nu ştiţi ce potenţial energetic stă în ligamentele încrucişate ale băieţilor noştri, încât câteodată au inversat porţile. Cluburile, veritabile academii şi foruri ştiinţifice, au demolat pur şi simplu anacronicul mit cu capra vecinului. Şi-au văzut de-ale lor, pragmatic şi dezinteresat. După cum, la fel de pregnant, într-un singur chiot, au tămâiat încă o dată vechile cooperative şi conjuraţii.