A opta minune a lumii

0
206

Nimic de doftă şi nimic surprinzător în felul cum arată România potrivit studiului de caz realizat, în perioada 1-17 aprilie 2017, de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. De ce zic asta, sub rezerva procentelor mai mult sau mai puţin anticipate de fiecare dintre noi? Fiindcă vedem cum arată România, îi ştergem zilnic oglinda, iar aritmetica reflectă întocmai realitatea. 69% dintre români sunt nemulţumiţi de modul cum funcţionează statul de drept. Nemulţumiţi şi, în consecinţă, nedreptăţiţi. Aceasta e, în cifre şi litere, sinteza răului care sapă la rădăcina unui stat inhibant, dezarticulat, bolnav. Cum altfel când chiar sistemul de sănătate e prăbuşit în 79% dintre verdictele oamenilor? Când sistemul naţional de educaţie stârneşte dezamăgirea a 75% dintre intervievaţi şi când nici justiţia, cu 74 de procente împotrivă, nu se simte mai bine? Mulţi se plâng de faptul că România nu e condusă din interior, dar cine din afară se poate opune normalităţii într-o ţară membră a Uniunii Europene şi aliată NATO, ceea ce ar fi curată sinucidere?! Şi dacă ar fi să admitem, mâna de acasă care îngroapă binele cu alai a cui este? Avem deja un prim nivel al studiului de la care putem privi în sus şi în jos. Suntem captivii unui stat de drept paralel cu aşteptările noastre, la mai mult de un sfert de veac de când s-a strigat şi s-a murit pentru dreptate, iar statul nu şi-a scos nici până azi vata din urechi. Sau din nas! Captivii unui sistem repetent la educaţie, abandonat pe patul de suferinţă, subestimat în instanţe. Unde e idealul paşoptiştilor, al făptuitorilor Marii Uniri, cărora le datorăm secolul de existenţă şi de stat modern? Instituţiile reprezentative ale acestei stări de fapt sunt, în imaginea publică, la pământ: Preşedinţia României – 48% faţă de 52% neîncredere; Guvernul României – 38%/62%: Parlamentul României – 36%/64%. Pozitivă ar fi probabil încrederea în pompieri, în Biserică şi în Pompele Funebre. Foc să fie, păcătoşi cu duiumul în vârful puterii şi locuri de îngropat prostia. Ce a ”uitat” studiul de caz al SNSPA este să constate şi cât, în percepţie publică, face şi desface minciuna ca politică de stat. Nu am nicio reţinere, aş jigni-o profund dacă m-aş încumeta să extrag din ea şi impurităţi de adevăr. Minciuna pe stil vechi sau manipularea pe stil nou se face ca la carte. Şi încă într-o ţară în care numărul analfabeţilor, în pas cu al canceroşilor, creşte irezistibil. Partea de optimism a sondajului (există şi aşa ceva) consistă într-o dimensiune universală. Celor şapte minuni ale lumii li se mai adaugă una. Aceea că într-o ţară cvasi-irespirabilă, iar studiile de caz confirmă, se mai poate totuşi supravieţui. Deocamdată, n-au abdicat decât vreo patru milioane…