Ungureanu ne apără de unguroaice

0

E ora handbalului feminin, iar campioana României ridică probleme echipelor cu ştaif de pe continent, din postura de câştigătoare a Final Four-ului de anul trecut. Pentru a accede din nou în ”careul de aşi” al pocherului de la Budapesta, CSM Bucureşti trebuie s-o elimine în sferturile de finală ale Champions League pe Ferencvaros, a doua echipă a Ungariei. Scorul de la Bucureşti, în manşa întâi, 30-25, le acordă ”tigroaicelor” prima şansă la calificare, cu observaţia că le aşteaptă un retur infernal. Le-a mai aşteptat cu o ediţie în spate, în Papp Laszlo Sportarena, la finala cu Gyor, când au dat lovitura. De această dată, CSM a izbutit acest revigorant 30-25 după două probe la ”libere” şi ”impuse”, într-o accepţiune mai largă: liga naţională şi schimbarea în serie a directorului tehnic. Kim Rasmussen, creierul câştigării trofeului continental, 29-26 cu Gyor, a cedat locul altui danez: Jacob Vestergaard. În noiembrie, acesta şi-a reziliat contractul, iar la cârma echipei a fost adus Aurel Roşca. Echipa câştigă detaşat titlul naţional, dar bâjbâie în grupele secundare ale Champions League, de unde promovează cu emoţii. Era nevoie de un şoc şi astfel a fost cooptat Per Johansson, compatriotul Isabellei Gullden şi al Linneei Torstensson. ”Am găsit fete motivate să repete succesul de anul trecut, să fie parte din turneul Final 4”, a sunat declaraţia noului coach, una salutară într-o disciplină sportivă care nu umblă cu şumudici. Suedezul a adăugat o viteză ritmului de joc din ligă (ar mai trebui una în Final Four, observă Rasmussen) şi a pus accent pe finalizare, având în Gullden şi Martin executante de top, astfel că româncele şi unguroaicele au mers mult timp umăr la umăr. Declicul miraculos s-a produs cu abaterea de la regulă marca Paula Ungureanu, care a închis poarta. ”Le avem, dar trebuie să fiţi mai precise”, s-a adresat Johansson jucătoarelor sale. Singura care nu i-a putut urma sfatul a fost Torstensson, nerefăcută fizic, niciun gol marcat, ca niciodată. Dar au avut şi maghiarele pe Linnea lor, Iovanovic. Susţinută frenetic în manşa decisivă, Ferencvaros va fi o nucă foarte greu de spart, ceea ce ştiu şi arbitrele. Am avut uneori impresia că polonezele care au oficiat la Bucureşti erau convinse că se află la Budapesta. Mai greu de crezut că în capitala Ungariei ar arbitra cineva ca în capitala României, adică imparţial. Se spune despre vicecampioana Ungariei că e mai puternică în deplasare decât acasă, iar acest 25-30 nu îi pică bine. Un argument ar fi acel neverosimil 24-37 cu Vardar. Dacă blonda dintre buturile noastre se gândeşte la o carte a carierei sale, titlul potrivit nu poate fi decât ”Apără Paula”, cu vocala finală reverberând în inimile noastre.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ