Mântuirea şi timpanul

0
383

Sunet care “te îmbrăţişează şi te marchează”, după spusele proiectantului, campanologul italian Flavio Zambotto, un “Stradivarius al clopotelor”. Ecoul pleacă dintr-o masă de cupru electrolitic (78%) şi staniu electrolitic măsurând în diametru 3,35 metri şi cântărind 2,52 tone. Bate recordul deţinut de clopotul Sfântului Petru al celebrei catedrale din Koln, ceea ce întărâtă gândul că păcatele neamului românesc întru mântuire sunt cumva peste ale altor popoare. Cu astfel de clopot, urechi să ai, va fi dotată Catedrala Mântuirii Neamului amplasată în capitala patriei, iar la finalizarea lui, opt luni pe muchie, au lucrat 25 de experţi din patru ţări europene. Trei săptămâni a durat procesul de răcire (!), după ce aliajul de bronz incandescent fusese turnat în forma prestabilită la celebra firmă Grassmayr, din Innsbruck, şi deja se îngroaşă firul baladesc al ctitoriei Bucureştilor. Egiptenii se fălesc de mii de ani cu vestitele lor Piramide, chinezii cu Marele Zid (secolul V î.H.) reperabil din cosmos. Interesant: din 25 martie, porţile fabricii din Innsbruck sunt deschise vizitatorilor spre contemplarea divină, se zice, a răscolitoarei vibraţii, precum în alte timpuri şi culturi a unui Stradivarius, Yamaha, Zamfir sau Nechifor. Catedrala Mântuirii Neamului se doreşte a fi replica peste timp, creştin-ortodoxă, faţă de Casa Poporului/ Clădirea Parlamentului, în zidurile căreia (crede Mircea Geoană) ar sălăşlui fantoma dictatorului. Poate o mai zgâlţâie, poate o pune pe fugă, spre elicopter, cutremurul acustic al acestui produs unicat Grassmayr. El are gravat nu chipul Mântuitorului, cum ne-am fi închipuit, ci al Patriarhului Daniel, iar misia sa ne urmăreşte în egală măsură pe toţi (de n-ar face ţăndări geamurile locatarilor din zonă!). Ce ar fi prin urmare de mântuit, în ce ne priveşte, prin celebrarea unei catedrale atât de rezonante? În primul rând, ceea ce avem cu toţii de mântuit, europeni şi nu numai: mânia, invidia, trufia, avariţia, îmbuibarea, desfrânarea, intoleranţa – păcate mai vechi şi mai noi. În al doilea rând, şi aici e “ce”-ul nostru, poate trădarea curgătoare de la Bicilis încoace, poate şpriţul de sânge şi apă, sângele fiind al Domnului, iar apa cea de toate zilele a noastră, când mărăcinoasă, când sălcie. Poate înstrăinarea de glie pe propria glie, poate lipsa de înţelegere şi de ajutor faţă de suferinzi, de bătrâni. De o mie de ori poate. În fine, căinţa! Grele toate, de aceea clopotul de 2,52 tone care adună la porţile incintei de fabricaţie Grassmayr vizitatori din Austria, Germania, Italia etc. Le oferim invitaţia de a se reculege acasă la noi, în bătaia duhovnicească a aceluiaşi clopot, întru aceeaşi necesară îndreptare a slăbiciunilor omeneşti.