A fost semnat acordul cu BEI pentru Spitalului Regional Craiova

Deputatul PNL Ionuţ Stroe a anunţat, la începutul acestei săptămâni, că Ministerul Sănătăţii a semnat acordul cu Banca Europeană pentru Investiţii şi, în termen de nouă luni, ar urma să fie gata studiile de fezabilitate şi documentaţia pentru contractarea finanţării europene. De asemenea, conducerea ministerului estimează că demararea lucrărilor ar putea începe cel mai devreme în cel de-al doilea semestru al anului 2018.

0
1016

„Am primit, în urmă cu câteva zile, răspunsul din partea Ministerului Sănătăţii cu privire la stadiul proiectului Spitalului Regional Craiova demarat anul trecut şi am constatat că, spre deosebire de autostrada Craiova-Piteşti, proiectul celui mai mare spital din zona de sud a României nu este abandonat, nu este tergiversat, nu este întârziat. Aşa cum se precizează în răspunsul primit, Ministerul Sănătăţii a semnat, ca urmare a Memorandumului adoptat în luna noiembrie 2016 de Guvernul Cioloş, acordul cu Banca Europeană pentru Investiţii şi în 9 luni vor fi gata studiile de fezabilitate şi documentaţia pentru contractarea finanţării europene. Demararea lucrărilor este previzionată a începe cel mai devreme în al doilea semestru al anului 2018. Aştept cu mare interes să vedem investiţia demarată şi lucrările intrate pe un făgaş normal pentru că vorbim despre o investiţie gigantică pentru zona Craiovei şi nu numai, care va aduce nu doar locuri de muncă, ci va ridica standardele medicale la nivelul meritat pentru locuitorii acestei zone greu încercate“, spune, într-un comunicat, deputatul Ionuţ Stroe.

Termen de finalizare – 2022

Conform strategiei naţionale de îmbunătăţire a infrastructurii din domeniul sănătăţii, Craiova este, alături de Iaşi şi Cluj-Napoca, pe lista oraşelor unde vor fi construite spitale regionale, investiţii estimate la aproximativ 600 de milioane de euro, din care 150 de milioane vin de la Banca Europeană pentru Investiţii, suma fiind nerambursabilă. Ca o bilă albă pentru capitala Olteniei, trebuie precizat că municipiul Craiova este singurul oraş care are deja terenul necesar pentru construirea spitalului. Amplasamentul a fost deja inspectat de către o delegaţie a Ministerului Sănătăţii şi Banca Europeană de Investiţii, concluzia fiind că acesta îndeplineşte criteriile necesare. „Membri ai unei delegaţii de la minister şi BEI au vizitat amplasamentul, care corespunde din punctul lor de vedere, însă au existat şi unele observaţii cu privire la modul în care se va dezvolta această zonă pe viitor. Conform calendarului, spitalul regional ar trebui terminat în anul 2022, dar până va începe construirea lui va trebui să mai facem şi noi câte ceva. Spre exemplu, ni s-a sugerat să construim un sens giratoriu în locul în care va fi drumul de acces către spital şi să ţinem cont de faptul că aici va exista trafic rutier intens, deci ar trebui regândite străzile“, spunea, în cadrul şedinţei de consiliu de la finalul lunii martie preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Spitalul Regional Craiova urmează să fie ridicat pe un teren de peste 10 hectare situat pe centura de nord a oraşului, la intersecţia cu drumul spre Gherceşti, în vecinătatea Aeroportului Internaţional Craiova. Terenul a aparţinut până anul trecut Ministerului Apărării, dar, printr-o hotărâre de guvern, cele 10 hectare au fost transferate la Ministerul Sănătăţii. Se estimează că noul spital va avea între 800 şi 1.000 de paturi, un număr exact urmând a fi stabilit abia în urma unei analize la nivelul regiunii care va lua în calcul cererea de servicii existente, precum şi capacitatea regiunii de a oferi servicii medicale.