Consilierii liberali au votat împotriva bugetului Craiovei

Consilierii din cadrul Consiliului Local al Municipiului Craiova au votat, în şedinţa ordinară din data de 30 martie a.c., bugetul municipiului Craiovei, pe anul 2017, semn că în cel mai scurt timp se va deschide şi drumul investiţiilor promise. Consilierii liberi au votat împotriva bugetului, considerându-l ca fiind unul dezechilibrat.

0

Şedinţa ordinară din data de 30 martie a.c. a avut ca subiect de discuţie pe cel legat de bugetul Craiovei, ordinea de zi având 53 de puncte. Printre două, trei accesări ale reţelei de socializare şi câteva şuşoteli colegiale, consilierii locali craioveni au votat bugetul pentru 2017, excepţia fiind aleşii PNL, care au votat împotrivă.

„Trebuie să se meargă pe sârmă cu bugetul pe 2017”

Consilierii locali liberali cataloghează bugetul ca fiind unul dezechilibrat şi care blochează dezvoltarea urbei. „Considerăm că bugetul este dezechilibrat. Observăm că la secţiunea funcţionare avem 86 de procente, iar la dezvoltare doar 14. Nu este corect. Şi cum regula spune că un buget care nu are nici măcar 30% alocat dezvoltării este un buget dezechilibrat, iată că ne aflăm exact în această situaţie. Bugetul nu are o rezervă, un refugiu. Dacă apare ceva neprevăzut în Craiova, o problemă, nu avem de unde să luăm un leu. Trebuie să se meargă pe sârmă cu bugetul pe 2017. Ne gândim că sumele pentru investiţii puteau să fie mult mai mari. Tot vedem studii de fezabilitate, dar ceva concret nu. Din această cauză, consilierii PNL votează împotriva bugetului anului în curs”, a spus consilierul liberal, Marinel Florescu.

„Este anul finalizării proiectelor europene şi anul în care scriem proiecte europene”

În replică, primarul interimar al Craiovei, Mihail Genoiu, a dat asigurări că bugetul este bine gândit, studiile de fezabilitate fiind necesare pentru multe proiecte ce vor fi demarate în cursul acestui an. „Chiar dacă vi se pare un buget dezechilibrat vă asigur că doar vi se pare. Au crescut cheltuielile cu întreţinerea şi din cauza majorărilor salariale. Dezvoltarea majoră a oraşului va fi realizată în continuare cu bani europeni. Atragearea fondurilor europene este secretul dezvoltării. Anul 2017 este anul finalizării proiectelor europene şi anul în care scriem proiecte europene, de aceea avem şi multe studii de fezabilitate şi bani alocaţi în acest sens”, a menţionat Genoiu.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ