Primăria Slatina vrea „casă nouă” de 5 milioane de euro

Oficialii Primăriei Slatina i-au convocat zilele trecute, în regim de urgenţă, pe consilierii locali pentru a aproba studiul de fezabilitate privind construirea unui nou sediu al Primăriei Slatina. Este o investiţie de cinci milioane de euro pe care primarul Emil Moţ vrea s-o treacă pe lista proiectelor finanţate prin PNDL în ultima zi de depunere.

0
888

Consilierii slătineni au fost de acord cu Studiul de fezabilitate/Documentaţie de aprobare a Lucrărilor de Intervenţie, dar şi indicatorii tehnico-economici pentru investiţia „Modernizare şi extindere sediu administrativ Primăria Municipiului Slatina, strada Mihail Kogălniceanu, nr. 1, municipiul Slatina, judeţul Olt”. Executivul slătinean a ales să depună la Ministerul Dezvoltării, chiar în ultima zi, proiectul pentru a primi finanţare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Proiectul presupune realizarea unei clădiri de 1.820 mp, cu subsol, demisol, parter şi etaj, chiar în curtea primăriei din strada Mihail Kogălniceanu, nr. 1, pe amplasamentul actualelor garaje şi magazii. Nu se va renunţa la actualul sediu, o clădire monument-istoric, aceasta urmând să-şi păstreze funcţia de „reper arhitectural al zonei şi ca element de reprezentare şi de protocol al instituţiei administrative”, după cum se menţionează în expunerea de motive a proiectului. Conform aceluiaşi document, în noul sediu vor fi aduse direcţiile şi serviciile „exilate” ce îşi desfăşoară activitatea în diverse puncte ale Slatinei.

Bufet pentru angajaţi şi 50 de locuri de parcare

Valoarea totală a investiţiei este de 23.106.600 de lei cu TVA, echivalentul a aproximativ 5 milioane de euro. Din aceşti bani, 18.057.925 reprezintă valoarea lucrărilor de construcţii-montaj care, conform proiectului, ar trebui realizate în decursul a 24 de luni. Potrivit indicatorilor tehnici ai investiţiei, aşa cum au fost prezentaţi în proiect, viitorul sediu al administraţiei slătinene va avea regimul de înălţime DS +P+E – clădire existentă monument istoric şi S+DS+P+E – clădire nou propusă. Zona va fi sistematizată pe vertical, fiind construite în jur o serie de locuri de parcaare şi alei pietonale. Pentru parcare, se va asigura un număr de minimum zece locuri pentru vizitatori şi de 40 de locuri pentru personal, pentru vizitatori asigurându-se la nivelul terenului, iar pentru personal atât la nivelul terenului, cât şi în subsol, în funcţie de soluţia adoptată. Noul sediu va avea o capacitate funcţională pentru un număr de birouri necesare activităţii a 130-170 de persoane, birouri ce vor fi configurate astfel încât să asigure o repartizare pe departamente cu birouri tip „open space” şi individuale pentru şefii de departamente şi birouri pentru aparatul de conducere. Totodată, va funcţiona o sală de consiliu cu o capacitate de 90-100 persoane, o zonă de bufet pentru angajaţi de 50 persoane şi un spaţiu pentru relaţii cu publicul de minimum opt birouri. Pentru a face funcţional spaţiul fără cheltuieli prea mari cu utilităţile, se vor implementa soluţii şi tehnologii precum panouri solare, pompe de căldură şi alte asemenea.

„Am speranţe mari că vor fi aprobate”

Proiectul a fost depus spre finanţare de Primăria Slatina la Ministerul Dezvoltării, alături de alte două proiecte de anvergură: modernizarea şi consolidarea variantei Oituz şi construirea, la Colegiul Naţional „Radu Greceanu”, a unui corp nou de clădire pe amplasamentul actualului corp cunoscut drept „Bastilia”. Valoarea totală a celor trei proiecte se ridică la 74 de milioane de lei, după cum a preciziat primarul Emil Moţ. El şi-a a exprimat speranţa că toate aceste proiecte vor primi finanţarea. „În prezent, nu putem să vorbim efectiv de începerea vreunei lucrări, să se înţeleagă foarte clar. S-au aprobat studiile de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici. Nu e vorba de începerea vreunei lucrări mâine, peste două luni sau peste un an”, a spus primarul, menţionând însă că, având în vedere şi faptul că judeţul Olt are un secretar de stat în minister, se speră că toate cele trei proiecte vor fi pe lista celor pentru care se alocă fonduri. „Vă daţi seama că am speranţe mari, normal că am discutat”, a precizat Emil Moţ la întrebarea legată de posibilul sprijin pe care ar putea să-l primească din partea secretarului de stat din Ministerul Dezvoltării, Cătălin Rotea, de fel din judeţ. Lista proiectelor înaintate de primarii din toată ţara, pentru care se va decide în cele din urmă finanţarea, va fi anunţată, cel mai probabil, în cursul lunii aprilie, a mai declarat primarul Slatinei, Emil Moţ. Atunci se va şti ce proiecte vor fi demarate şi când vor putea fi gata.