Craiovenii din Parohia „Sf. Ioan Botezătorul“, somaţi să achite contribuţia cultică

Numeroase familii din cartierul craiovean George Enescu arondate Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul“ au fost înştiinţate prin intermediul unor fluturaşi personalizaţi că trebuie să achite „contribuţia cultică“ pentru anul 2017. În plus, enoriaşilor le este adus la cunoştinţă că, în conformitate cu o decizie a Consiliului Parohial de la finele lui 2016, cuantumul contribuţiei a crescut de la 30 la 50 de lei pe an pentru fiecare familie.

0
1219

În vreme ce majoritatea craiovenilor află, la început de an, cuantumul taxelor şi impozitelor pentru locuinţe şi autoturismele din proprietate, locuitorii din cartierul George Enescu arondaţi Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul“ sunt informaţi cu privire la cuantumul contribuţiei cultice pentru anul 2017. Astfel, printr-un fluturaş personalizat, pe care le este trecut, cu pixul, numele şi adresa, enoriaşii sunt informaţi că, în urma unei hotărâri a Consiliului Parohial din data de 27.11.2016, aceasta a crescut de la 30 de lei la 50 de lei pe an pentru fiecare familie. Preotul paroh Marius Neacşu explică, de asemenea, că banii colectaţi urmează a fi utilizaţi pentru reparaţii la exteriorul lăcaşului de cult, precum şi pentru cheltuielile necesare întreţinerii sale.

Promoţie în numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Şi, pentru a atrage cât mai mulţi „clienţi“, preotul Neacşu oferă şi o promoţie. Astfel, enoriaşii care achită contribuţia pot lăsa şi „un acatist pentru sănătatea şi binele familiei“, acatist ce se va citi în zilele de vineri, la orele 17.00. Ba mai mult, în cazul unui deces, enoriaşii sunt informaţi că parohia poate asigura „găzduire pentru sicriu“. Nu este clar dacă găzduirea este sau nu condiţionată de achitarea contribuţiei către biserică, exprimarea lăsând loc de interpretări.

Serviciu de colectare la domiciliu
Conform fluturaşului distribuit, contribuţia cultică poate fi achitată, pe bază de chitanţă, la biserica parohiei în zilele lucrătoare, dar şi în timpul programului liturgic, susţinut duminica ori cu ocazia sărbătorilor. De menţionat este că, în cazul în care enoriaşul nu se poate deplasa pentru achitarea contribuţiei, parohia oferă serviciu de colectare la domiciliu, prin intermediul membrilor Consiliului Parohial.

Bani cu mila, nu cu de-a sila
Lăsând gluma la o parte, trebuie precizat că niciun enoriaş nu poate fi obligat să achite vreo taxă pentru serviciile oferite de Biserică. Inclusiv reprezentanţii BOR insistă că „nu există varianta de a fi refuzat un serviciu liturgic dacă nu este plătit“. Oferirea de bani către o anumită biserică ar trebui să fie doar un gest voluntar, şi nu o taxă achitată regulat. Chiar dacă unii preoţi se visează funcţionari la Serviciul de impozite şi taxe…