Vâlcea: Cum fila securistul Lodroman

Verdictul Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în cazul lui Ionel Lodroman, ofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean Vâlcea, Serviciul I.

0

În contextul scandalurilor actuale, în care SRI şi DNA sunt acuzate de intruziuni nepermise în viaţa privată, o comparaţie cu trecutul securisto-comunist devine interesantă; cel puţin pentru câteva similitudini. În 23 ianuarie 2007, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii devoala, prin decizia nr.35, cum acţionase, în sistem, ofiţerul Ionel Lodroman de la Inspectoratul Judeţean Vâlcea, Serviciul I.

Mulaje de pe chei, interceptarea corespondenţei, reţele informative la locul de muncă

CNSAS face referire la un întreg arsenal în domeniu pentru anihilarea celor care se opuneau „orânduirii socialiste”. Iar din câteva astfel de tehnici, precum şi din acuzele de încălcare a unor drepturi fundamentale ale individului, răzbate un déjà-vu demn de o cauză mai bună:

1. Întocmeşte completare plan de măsuri în care propune realizarea următoarelor măsuri informativ-operative asupra unei persoane urmărite pentru „comentarii duşmănoase la adresa orânduirii socialiste”:
– punerea în filaj a persoanei urmărite, „în scopul continuării preocupărilor sale extraprofesionale, relaţiilor şi anturajului său”;
– obţinerea mulajului de pe cheia persoanei urmărite, „printr-o combinaţie la locul de muncă al soţiei sau al obiectivului (n.n. persoana urmărită), în scopul introducerii mijloacelor de ascultare la domiciliu;
– dirijarea reţelei informative de la locul de muncă al persoanei urmărite pentru a-i cunoaşte eventualele comentarii şi atitudini politice”.
(…)
2. Întocmeşte un raport în care propune începerea urmăririi informative asupra unei persoane deoarece aceasta era cunoscută ca „ protestatar”/…/ fiind semnalat cu intenţii de a trimite memorii postului de radio Europa Liberă.
(…)
3. Întocmeşte un „plan de muncă” în care dispune următoarele măsuri informativ-operative în vederea clarificării ”poziţiei ostile” a persoanei urmărite:
– interceptarea corespondenţei interne şi externe în scopul „depistării unor legături”, oarecum şi pentru a preveni trimiterea unor memorii către ”posturi de radio străine interzise”;
– efectuarea unor percheziţii domiciliare, deoarece „sunt suspiciuni ca obiectivul (n.n. persoana urmărită) să posede sau să conceapă memorii, înscrisuri sau cu conţinut ostil destinate postului de radio Europa Liberă.
(…)
4. Întocmeşte un raport în care propune încetarea urmăririi informative deoarece: persoana „se menţine pe poziţii protestatare şi de instigare a cetăţenilor la activităţi de natură să perturbeze climatul de muncă şi de viaţă …/…/ prin memorii a adus grave calomnii şi defăimări ale organelor de partid şi de stat, în general comuniştilor”, iar „în baza informaţiilor date de organele de securitate, la data de 23.12.1985, cel în cauză a fost arestat de organele de miliţie, fiind învinuit de încălcarea legii presei!

După ani şi ani…

Decizia 35/2007 (foto), prin care Ionel Lodroman a fost declarat agent al poliţiei politice, a rămas definitivă şi irevocabilă prin necontestare. După ani de muncă la Direcţia I Vâlcea, maiorul Lodroman s-a mutat la cea de la Sibiu. Acum, pe Facebook, afişează o viaţă de familie frumoasă şi o faţă senină.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ