Precizări privind prezenţa orelor de religie în şcoli

0
392

Referitor la critica relansată în spaţiul media cu privire la prezenţa orelor de religie în şcoli, Patriarhia Română reafirmă următoarele:
Constituţia României garantează libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult, Curtea Constituţională a României interpretând în mod constant că predarea religiei în şcoli are ca temei articolul 32 alineatul 7 din Constituţie.
Religia predată confesional reprezintă regula în majoritatea statelor europene. Astfel, în argumentarea deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), din 29 iunie 2007, în cazul „Folgero contra Norvegiei”, se precizează că statele au dreptul de a difuza prin învăţământ sau educaţie informaţii sau cunoştinţe având, direct sau indirect, caracter religios sau filosofic (paragraful 84).
De asemenea, CEDO nu consideră o problemă caracterul confesional al orei de religie, constatând faptul că „în Europa, învăţământul religios este profund legat de învăţământul secular”. Dintre cele 46 de state membre ale Consiliului Europei (în anul 2007), doar în trei state religia nu este predată în şcolile publice (Franţa, Albania şi Macedonia); ora de religie este obligatorie în 25 de state, în restul fiind facultativă sau opţională (conform celor reţinute de CEDO în 9 octombrie 2007, cu ocazia judecării cauzei „Hasanşi EylemZengin contra Turciei”, paragraful 30); iar în majoritatea statelor predarea religiei are caracter confesional (paragraful 31).
Majoritatea elevilor europeni au în programa şcolară o oră de religie pe săptămână, însă în ţări precum Germania, Austria, Irlanda, Cipru, Grecia, Italia şi Croaţia au câte două ore, iar în Belgia au trei ore pe săptămână. În Germania, spre exemplu, materia religie nu este doar parte din trunchiul comun, ci este chiar obligatorie, organizată de către culte şi finanţată de către stat. Predarea este confesională. Situaţia este similară în Austria, Belgia, Cipru, Spania şi Grecia.
Pe de altă parte, nu trebuie aşezate în opoziţie orele de religie cu cele de istoria religiilor. Dimpotrivă, ele trebuie să rămână distincte, pentru că sunt deopotrivă importante. Cunoaşterea propriei culturi religioase este o etapă absolut necesară pentru înţelegerea celorlalte religii. Pentru a cunoaşte specificul altor culturi, este nevoie întâi de educarea în propria cultură şi tradiţie, altfel învăţământul devine doar o sursă de relativism sincretist şi confuzie. Este ca şi cum în şcolile româneşti s-ar învăţa literatură universală sau istorie universală, fără studiul prealabil al literaturii şi istoriei României. Elevii înscrişi la ora de religie au posibilitatea de a se înscrie, în liceu, şi la cursul opţional de istoria religiei.
Manifestarea unui comportament moral în acord cu valorile religioase, unul dintre obiectivele predării religiei, este contestată în câteva articole recente de presă prin care se respinge, de fapt, ideea de morală publică, noţiune considerată în teoria generală a dreptului a fi unul dintre fundamentele dreptului.
De asemenea, este incorectă şi injustă jignirea generalizată a unei categorii didactice profesionale, şi anume totalitatea profesoarelor şi profesorilor de religie. Aceste persoane realizează educarea religioasă a copiilor în şcoli din încredinţarea a peste 2.000.000 de părinţi care şi-au înscris copiii la ora de religie (peste 90% dintre copii).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române