Cum limităm fenomenul „morţii evitabile”

0
1237

Ştirile nesfârşite despre români care mor ”cu zile” în spitalele româneşti (inclusiv la Craiova) şi vizite recente nedorite în câteva unităţi spitaliceşti din Oltenia m-au determinat să exprim câteva puncte de vedere despre aceste realităţi îngrijorătoare.
Conform experţilor în sănătate publică români si străini, cca 80.000 de români mor anual din cauza infecţiilor intraspitaliceşti (37.000 în toate celelalte ţări ale UE la un loc!). Gândiţi-vă că anual mor pe şosele în accidente rutiere cca 2.000 de români. Faceţi o comparaţie şi veţi avea dimensiunea dezastrului. Pierdem anual de 5 ori un oraş de mărimea Calafatului din cauza infecţiilor din spitale.
Există în legislaţia română mai multe prevederi legate de drepturile pacienţilor de la Legea 46/2003 la Legea 95/2006 şi pâna la Ordinul 916/2006, care abordează infecţiile nosocomiale şi responsabilitatea unităților medicale în materie.
Toate fac referire la Carta Europeană a Drepturilor pacienţilor şi invocă dreptul pacienţilor la siguranţa în mediul spitalicesc, dreptul la despăgubiri, dreptul la cel mai înalt standard posibil de sănătate, dreptul la cele mai inovative medicamente şi terapii pentru restabilirea sănătăţii şi/sau salvarea vieţii.
În fapt, toate invocă egalitatea de şanse în faţa vieţii şi a morţii din perspectiva serviciilor de sănătate.
Din păcate, realitatea bate legea şi mai ales cifrele oficiale. La noi, raportările sunt la 0,2-0,5% infecţii raportate din total internări (cifrele reale depăşesc 6%). Nimeni nu plăteşte pentru acest sistem de raportări menit să salveze managerii şi, din păcate, să îngroape la propriu oameni care la internare nu aveau viaţa pusă în pericol.
În mod logic, pervertirea sistemului de raportare impiedică un sistem coerent de prevenţie şi de tratare oportună a efectelor acestor infecţii. Dacă închizi ochii şi dai din umeri că nu ai resurse şi vrei doar să-ţi salvezi funcţia ignorând realităţile şi drepturile pacientului, atunci automat lucrurile nu se pot decât înrăutăţi, nicidecum îmbunătăţi.
Peste tot în lume există infecţii în spitale şi mor oameni din această cauză, dar nu în proporţiile uriaşe din România.
Vă dau un singur exemplu. La celebra clinică AKH de la Viena, din 1 milion de pacienţi internaţi anual, 20.000 sunt infectaţi iar 800 decedează având cauza principală aceste infecţii.
Cred că putem face câteva lucruri ca să ne apropiem de un mod european de abordare a acestui fenomen care amplifică criza demografică prin care trecem.
Cred că, în primul rând, controalele publice la spitale trebuie făcute sub presiunea unor sancţiuni mai severe ale legii. Şi pentru cei controlaţi şi pentru cei care controlează. Avem spitale în oraşe în care igiena primară nu e rezolvată (insecte, rozătoare, igrasie, ustensile nesterile, deşeuri medicale gestionate incorect etc.), ce să mai vorbim de bătălia cu sursele mai complexe ale infecţiilor.
În al doilea rând, legile care vorbesc de dreptul pacientului de a beneficia de servicii medicale de cea mai înaltă calitate (vezi art.2 legea 46/2003) trebuie completate cu modalităţile concrete, la detaliu, în care acest drept este adus la îndeplinire de către autorităţi. Cu prevederi clare privind responsabilitatea individuală şi colectivă a unităţilor, publice sau private, pentru cazurile de morţi ”evitabile”. Şi de asemenea, cu prevederi mult mai clare privind sprijinul statului în acordarea de despăgubiri pentru familiile celor care îşi pierd apropiaţii din cauza infecţiilor dobândite în perioada de internare (sunt atâţi oameni care nu au bani să îşi câştige dreptatea în justiţie).
În al treilea rând, ar trebui să ne uităm cu atenţie la Sistemul Naţional Nosocomial de Supraveghere şi Raportare pus la punct în Ungaria (una din ţările cu cele mai puţine cazuri de decese din cauza infecţiilor spitaliceşti) şi, de ce nu, să îl aplicăm şi în România.
Apoi, ar trebui poate să avem o Lege explicită a Igienei în Spitale, care să reglementeze unitar toate modalităţile şi protocoalele de atac la adresa infecţiilor intraspitaliceşti.
În fine, atunci când se va pune problema revizuirii Constituţiei, cred că este obligatoriu să introducem o prevedere expresă legată de dreptul persoanei la siguranță în mediile rezervate restabilirii/prezervării stării de sănătate, aşa cum şi alte state au în Constituţiile lor. Actualele prevederi de la art 22(1) şi (2) sunt prea generale.
Conform Cartei Europene a Drepturilor Omului, intervenţiile medicale care nu respectă standardele drepturilor omului (vezi pe cele invocate mai sus) pot avea gravitatea tratamentelor inumane sau degradante. Aviz responsabililor din domeniu!

PS: Cu tot respectul pentru eforturile autorităţilor locale şi ale cadrelor medicale de la Spitalul Clinic din Craiova de a ţine fenomenul cât de cât sub control, nu cred că este normal ca Secţia de endocrinologie să fie închisă de atâtea luni de zile. Este vorba totuşi de cel mai mare spital din Oltenia.

Deputatul Ion Cupă – președintele ALDE Dolj