A doua aeronavă Wizz Air aterizează vineri la Craiova

La finalul acestei săptămâni, va ajunge la Craiova cea de-a doua aeronavă Airbus A320 aparţinând operatorului Wizz Air. Aceasta urmează să opereze pe cele trei noi rute care vor debuta în această lună, adică spre Madrid - Spania, Köln - Germania şi Liverpool - Marea Britanie.

0
368

Conform reprezentanţilor companiei Wizz Air, noua aeronavă reprezintă o investiţie de 98 de milioane de euro şi va crea 36 de locuri de muncă în cadrul companiei, ceea ce face ca numărul angajaţilor direct în Craiova să ajungă la 72. Alocarea celui de-al doilea avion bazei Wizz Air de la Craiova
a fost determinată de creşterea numărului de destinaţii, dar şi de zboruri pe care compania le va opera începând cu această lună. Vorbim despre 10 rute către 5 ţări şi un total de 29 de zboruri pe săptămână. „Alocarea celei de-a doua aeronave a Wizz Air completează tabloul unui an de succes al Aeroportului Internaţional Craiova, un an de referinţă prin realizări şi prin lucrurile remarcabile care s-au întâmplat la această instituţie din subordinea Consiliului Judeţean Dolj. În 2016, au fost duse la bun sfârşit componente-cheie ale proiectului de reabilitare derulat cu fonduri europene, în valoare totală de peste 24 de milioane de euro, prin care am reuşit să îmbunătăţim infrastructura de mişcare, să creştem gradul de siguranţă şi capacitatea de operare. Tot în acest an, numărul pasagerilor a cunoscut o ascensiune notabilă, iar aeroportul şi-a depăşit deja propriul record. Nu în ultimul rând, în 2016 am avut şi o diversificare spectaculoasă a gamei de zboruri“, declara preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, în momentul în care compania Wizz Air anunţa aducerea celei de-a doua aeronave Airbus A320 pe Aeroportul Internaţional Craiova şi deschiderea celor trei noi rute spre Madrid, Koln şi Liverpool.

Primul zbor Wizz Air a decolat de la Craiova spre Londra Luton în 2013, iar după doar un an de activitate, Wizz Air a alocat o aeronavă nouă Airbus A320 la Aeroportul Internaţional Craiova. Odată cu stabilirea bazei operaţionale, Wizz a lansat mai multe rute cu tarife reduse spre destinaţii populare cum ar fi Roma, Milano, Bologna şi Barcelona. Începând cu luna aprilie, acestor destinaţii li se vor adăuga şi Madrid, Koln, Liverpool, Veneţia şi Paris.