Râmnicu Vâlcea: Societatea civilă a încheiat protestele

Timp de şase zile, circa 5.000 de adulţi şi copii au participat la mitinguri contra Ordonanţei 13.

0
1620

Protestele societăţii civile din judeţul Vâlcea faţă de Ordonanţa de Urgenţă nr.13 dată de Guvernul Grindeanu au încetat luni, 6 februarie – au anunţat pe paginile de socializare câţiva dintre participanţii la aceste manifestări. Ei au considerat că protestele lor şi-au făcut efectul, ca atare, au decis să se retragă. „Societatea civilă şi-a încheiat misiunea din moment ce ordonanţa a fost abrogată”, a precizat pe facebook Bogdan Ţigaret, unul dintre cei mai activi protestatari. Timp de şase zile, circa 5.000 de oameni au manifestat pe străzile municipiului Râmnicu Vâlcea faţă de Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală. Ei au pichetat clădirile administrative ale municipiului şi judeţului, precum şi sediul PSD.

O parte dintre protestatari s-au constituit într-o structură ad-hoc, pe care au numit-o Mişcarea Civică Vâlceană
La mitingurile ce s-au desfăşurat paşnic au participat sute de copii, aduşi de părinţii lor. Protestele au fost susţinute şi de câţiva jurnalişti. Nicoleta Ene, corespondent Europa FM, a postat pe pagina sa de socializare un comentariu în care explică: „Îmi păstrez imparţialitatea şi echidistanţa în corespondenţele de la faţa locului, nu am derapaje de limbaj, mă străduiesc să redau cât mai fidel ceea ce se întâmplă în stradă. În rest, sunt un simplu om care spune ce gândeşte, sunt o mamă care doreşte ca fata ei să nu înveţe vreodată «poziţia ghiocel»”. Nicoleta Ene este autoarea unor fotografii-document cu micii participanţi la protestele din Râmnicu Vâlcea.