Vot ilegal de validare a lui Răducănoiu
În vara anului trecut, membrii Camerei de Comerţ şi Industie „Oltenia“ au fost chemaţi să voteze o nouă conducere a instituţiei, asta după ce fostul preşedinte Gheorghe Albu a decis că este momentul să se retragă. Numai că, graţie unui vot extrem de strâns, alegerile s-au transformat instantaneu în circ, protagonişti fiind Constantin Răducănoiu şi gaşca sa de acoliţi. Aşa cum se ştie, în cursa pentru şefia CCIO s-au înscris doi candidaţi: Constantin Răducănoiu – reprezentând Parc Turism, şi Ion Vigaru – reprezentând Mercur SA, scorul fiind de 47 la 46 în favoarea celui dintâi. Numai că, conform articolului 16 din Legea 335/2007, obligatorie pentru sistemul Camerelor de Comerţ, pentru ca unul dintre...
În justiţia vâlceană se cântăreşte cu mătuşi
Un executor judecătoresc şi un notar public din Vâlcea sunt cercetaţi penal, de câteva zile, de către Curtea de Apel Piteşti, fiind acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, respectiv de luare de mită. Scandalul a început o dată cu executarea silită a soţilor Gheorghe Năstasie şi Stana Vetuţa, dintr-o casă situată pe strada “Radu de la Afumaţi” din Râmnicu Vâlcea, după neachitarea integrală, de către aceştia, a unui împrumut la CAR Municipal. Însă Adrian Iana, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, aruncă totul în spatele celor doi, dispunând neînceperea urmăririi penale pentru înşelăciune, în cazul principalilor pioni ai acestui scandal. Aceştia sunt „capii”...
Partidul nebunilor
Era clar pentru toată lumea încă din urmă cu câteva săptămâni că în filiala doljeană liberalismul scârţâie vârtos. Creditorii băteau la uşa partidului, în timp ce echipa de campanie, încropită în grabă pentru un rezultat măcar onorabil la europarlamentare, se chinuia să se organizeze fără telefonie fixă şi internet. Imediat după ruşinosul rezultat, numeroşi liberali au luat drumul Bucureştiului. Cu toţii cereau un singur lucru: primenirea filialei. Senatorul s-a ascuns în dosul scaunului de parlamentar, dând semne că ar conştientiza dezastrul pe care l-a patronat. Din neantul politicii doljene, un măscărici, fost deputat liberal, liberal-democrat şi democrat-liberal, a prins din zbor oportunitatea. A tras...
Somnul învăţământului naşte „perle“
Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia cu umbra sa“. „Ion Creangă s-a născut între anii 1887-1889“. „În «Scrisoarea a treia» se desfăşoară bătălia de la Rovinari“. „Cu ajutorul câinelui Vitoria Lipan şi-a găsit foarte repede zăcămintele soţului“. „Latina clasică este o limbă moartă, care nu se poate vorbi decât în scris. După căderea Imperiului roman, o parte din latina clasică defunctă a devenit bulgara. Limba română are la bază limba bulgară, amestecată cu elemente de dacă şi o groază de cuvinte slabe“. „În cunoscuta baladă «Mioriţa», sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnătoare şi un cioban care şochează prin prostia lui“....
Cover
Bule Bule
Indiscret Parerea Noastra
FC Argeş pe cruce
FC Argeş pe cruce
Trăirăm s-o vedem şi pe-asta. O echipă de Liga I retrogradată la „matineu“, din cauză că patronul ei, încă în arest, a „plătit arbitri“. Din precauţie, comentatorii fenomenului evită expresia uzuală „a mituit“, câtă vreme n-a avut loc niciun proces şi nu s-a emis nicio hotărâre judecătorească. Dar Comisia de Disciplină a LPF n-a mai aşteptat verdictul şi astfel se face că FC Argeş se trezi retrogradată, iar finanţatorul...
Partidul nebunilor

Partidul nebunilor

Era clar pentru toată lumea încă din urmă cu câteva săptămâni că în filiala doljeană liberalismul scârţâie vârtos. Creditorii băteau la...
Noua eră PSD, în mâinile timidului GUST

Noua eră PSD, în mâinile timidului GUST

Sala mare a Casei Studenţilor din Craiova a gemut, joia trecută, de tineri social-democraţi. Cu materiale electorale care anunţau campania pentru prezidenţiale,...
La pescuit de case

La pescuit de case

Tot mai multe persoane cu intenţii necurate  vor să profite pe fondul crizei. Mai nou, ziarele locale sunt pline de anunţuri care par să vină...
Agricultorii neîncrezători în „oferta“ guvernului

Agricultorii neîncrezători în „oferta“ guvernului

Aşadar, ţăranii îşi vor putea depozita grâul în silozurile autorizate de o comisie a Ministerului Agriculturii. Certificatul primit de la siloz...
„Bătrâna doamnă a arhitecturii craiovene“

„Bătrâna doamnă a arhitecturii craiovene“

Dacă sunteţi curioşi cum arăta capitala Olteniei în timpul lui Constantin Brâncoveanu, cum arăta viaţa de simplu ţăran pe atunci, Casa Băniei...
 
Boc nu dă Oltchimul PCC-ului

Boc nu dă Oltchimul PCC-ului

„De aceea, prima noastră opţiune este consolidarea Oltchim, ca ea să fie o companie puternică, viabilă, să facă faţă pe piaţa naţională şi...
280 de lei pentru „Bărbăţie şi Credinţă“

280 de lei pentru „Bărbăţie şi Credinţă“

Doar trei oameni care au împlinit 90 de ani mai trăiesc în oraşul Berbeşti. Unul dintre ei, Mihai Dinică, a păşit în cel de-al 92-lea an al vieţii...

Ion D. Sîrbu ar fi avut 90 de ani

Debutul manifestărilor, iniţiate de scriitorul Ioan Lascu, director de proiect, a cuprins un ciclu de conferinţe cu tema „Ion D. Sîrbu – secretar literar la Naţionalul din Craiova”. L-au comemorat şi rememorat Mircea Cornişteanu, Emil Boroghină, Ioan Lascu, Nicolae Coande, Toma Velici, într-un scenariu pus la cale de Nicolae Coande, secretar...
 
Vot ilegal de validare a lui Răducănoiu

Vot ilegal de validare a lui Răducănoiu

În vara anului trecut, membrii Camerei de Comerţ şi Industie „Oltenia“ au fost chemaţi să voteze o nouă conducere a instituţiei, asta după...
În justiţia vâlceană se cântăreşte cu mătuşi

În justiţia vâlceană se cântăreşte cu mătuşi

Un executor judecătoresc şi un notar public din Vâlcea sunt cercetaţi penal, de câteva zile, de către Curtea de Apel Piteşti, fiind acuzaţi de...
Criminalul de lângă casă

Criminalul de lângă casă

Crimă în stil mafiotAnul trecut, la finele lunii septembrie, familia slătineanului Filoftean Jidovu – soţia şi fratele acestuia – a anunţat poliţia...
 
Cosmin Vasile: „Administraţiei doljene i-ar trebui încă un mandat al lui Ion Prioteasa!“

Cosmin Vasile: „Administraţiei doljene i-ar trebui încă un mandat al lui Ion Prioteasa!“

Reporter: Faci parte din pleiada de tineri pe care PSD i-a oferit deconcentratelor doljene. Era timpul acum pentru schimbarea de vârstă sau trebuia făcută...
Cîlea face audienţe în judeţ cu ginecologul

Cîlea face audienţe în judeţ cu ginecologul

Demers ginecologic anulat de lipsa pacientelorPrezentându-l pe ginecologul Amza celor prezenţi la Căminul Cultural Malaia, preşedintele Cîlea a făcut...
Dinescu, proprietarul unei case blestemate

Dinescu, proprietarul unei case blestemate

Ocoliţi centrul civic, faceţi prima la stânga şi mergeţi drept până se înfundă strada. Ultima casă pe dreapta este cea despre care se spune că...
Supravieţuitorul

Supravieţuitorul

Inflaţie, criză financiară, corupţie, coaliţii sau dispute politice. Toate acestea îl lasă indiferent pe Ion Fota, un veteran de război. Timpul...

Atac la militarii în rezervă!

Militarii în rezervă se declară nemulţumiţi de faptul că în ultima perioadă armata şi în special pensionarii militari sunt ţinta unor atacuri nefondate. „De foarte multe ori, cadrele militare în rezervă şi retragere au fost catalogate drept «pensionari de lux», realitatea fiind că pensia medie netă în Ministerul Apărării este...
Comerţul cu lubeniţe, o loterie

Comerţul cu lubeniţe, o loterie

Duminică, după-amiază, chiar aproape de seară, am spune. În Piaţa Centrală a Craiovei câţiva producători veniseră cu lubeniţe la vânzare....
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Fie că se umflă, fie că se lungeşte, că se ascute sau se aplatizează, limba permite mângâierea sau linsul, aspirarea sau suptul, în funcţie de...
 
7 Sport
Dilema Bornescu

Dilema Bornescu

Mircea Bornescu a plecat cu ochii în lacrimi de la Universitatea Craiova, chiar în prima zi a reunirii lotului, în iunie. Adrian Mititelu susţinea...
Pe Litoral cu gândul la Liga Campionilor

Pe Litoral cu gândul la Liga Campionilor

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, s-a reunit la Sala Polivalentă „Traian“ în vederea pregătirilor pentru noul sezon...
Somnul învăţământului naşte „perle“

Somnul învăţământului naşte „perle“

Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia cu umbra sa“. „Ion Creangă s-a născut între anii 1887-1889“. „În «Scrisoarea a treia» se...
FC Argeş pe cruce

FC Argeş pe cruce

Trăirăm s-o vedem şi pe-asta. O echipă de Liga I retrogradată la „matineu“, din cauză că patronul ei, încă în arest, a „plătit arbitri“....

Indiscreţii de Dolj

Aaaaaaaaau, fântâna mea!La trei ani de la inaugurarea celebrelor fântâni din buricul Craiovei, responsabilii tehnici din Primăria Craiova nu au reuşit nici până acum să găsească motivul pentru care grandioasele construcţii zac în băltoace până la glezne. Pare că problema scurgerilor ce fac de ruşine realizările administraţiei locale...
Indiscreţii de Vâcea

Indiscreţii de Vâcea

Salariaţii Oltchim aşteaptă pâinea fără circ, de la BocDupă vizita premierului Boc la Oltchim, speranţa pluteşte în aer. Angajaţii companiei...

Indiscreţii de Olt

L-au prins sau s-a predat de bunăvoie?Ucigaşul valutistului Jidovu, găsit mort în septembrie anul trecut, cică a fost prins de poliţişti. Foarte bine, a trecut cam mult timp, dar ce mai contează. Asta dacă  chiar el este adevăratul criminal şi nu altcineva. Poliţiştii olteni nu au avut voie să zică nimic, laurii i-au luat cei de...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva