 Indiscretii
Indiscreţii de OltL-au prins sau s-a predat de bunăvoie? Ucigaşul valutistului Jidovu, găsit mort în septembrie anul trecut, cică a fost prins de poliţişti. Foarte bine, a trecut cam mult timp, dar ce mai contează. Asta dacă chiar el este adevăratul criminal şi nu altcineva. Poliţiştii olteni nu au avut voie să zică nimic, laurii i-au luat cei de la Bucureşti, că sunt mai deştepţi. Numai că prin târg se zvoneşte că nu ei l-au prins, ci că omul ar fi venit de bunăvoie la poliţie pentru a clarifica situaţia. El fusese plecat în Spania şi habar nu avea că este dat în urmărire internaţională, aşa că a decis să vadă de ce este căutat. Atunci poliţiştii l-au înhăţat. Şi noi care credeam că l-au fugărit prin oraş, că şi aşa cică ştiau de câteva zile că se întorsese din Spania. Dar probabil că nu au vrut să-l deranjeze şi l-au lăsat să-şi revină după călătorie. Noroc că a venit el singur.
Lavinia Şandru – mincinoasa Poate vă înteresează de ce Lavinia Şandru, soţia edilului de Slatina, dă aşa de bine pe sticlă, adică la televizor. Poate nu sunt mulţi care ştiu că Lavinia Şandru a terminat Facultatea de Artă Teatrală. Aşa e că acum realizaţi de ce dă bine pe sticlă şi de ce se poate preface oricând că-i pasă de omul de rând? A jucat câţiva ani unul dintre cele mai importante roluri ale carierei sale – acela de politician. Şi ne-a păcălit pe toţi! Chiar am crezut că este un adevărat politician. Numai că viaţa nu te iartă, iar acum rolul acesta este mai mult secundar, căci ea nu mai impresionează pe nimeni în politică. Nu pe scena politică, dar pe scena unui teatru? Duceţi-vă să o vedeţi într-un rol care i se potriveşte – mincinoasa, din piesa cu acelaşi nume, unde are rolul principal. Oare va juca bine şi acest rol? Sau este chiar cel care o caracterizează?
Cine ia parcările? Primăria Slatina nu mai ştie ce să facă pentru a aduce bani la buget sau pentru a mai reduce din cheltuieli. Pe criza asta, orice ban contează. Aşa că Primăria Slatina s-a gândit să dea spre administrare parcările din municipiu, odată cu utilajul ce va fi folosit de firma care va câştiga „licitaţia” pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. S-ar putea să avem „bucuria” să ajungem ca în Bucureşti, unde firma Dalli câştiga bani din parcări fără să facă nimic. La noi de ce nu s-ar putea? Unde mai pui că poţi câştiga şi mai mult prin ridicarea maşinilor. Suntem la fel de curioşi şi cine va pune mâna pe ele, că e ceva bănet de muls de acolo.
|
Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei.
Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.
Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.
|
|
Partidul nebunilor
Era clar pentru toată lumea încă din urmă cu câteva săptămâni că în filiala doljeană liberalismul scârţâie vârtos. Creditorii băteau la...
|
Noua eră PSD, în mâinile timidului GUST
Sala mare a Casei Studenţilor din Craiova a gemut, joia trecută, de tineri social-democraţi. Cu materiale electorale care anunţau campania pentru prezidenţiale,...
|
La pescuit de case
Tot mai multe persoane cu intenţii necurate vor să profite pe fondul crizei. Mai nou, ziarele locale sunt pline de anunţuri care par să vină...
|
Agricultorii neîncrezători în „oferta“ guvernului
Aşadar, ţăranii îşi vor putea depozita grâul în silozurile autorizate de o comisie a Ministerului Agriculturii. Certificatul primit de la siloz...
|
„Bătrâna doamnă a arhitecturii craiovene“
Dacă sunteţi curioşi cum arăta capitala Olteniei în timpul lui Constantin Brâncoveanu, cum arăta viaţa de simplu ţăran pe atunci, Casa Băniei...
| |
Boc nu dă Oltchimul PCC-ului
„De aceea, prima noastră opţiune este consolidarea Oltchim, ca ea să fie o companie puternică, viabilă, să facă faţă pe piaţa naţională şi...
|
280 de lei pentru „Bărbăţie şi Credinţă“
Doar trei oameni care au împlinit 90 de ani mai trăiesc în oraşul Berbeşti. Unul dintre ei, Mihai Dinică, a păşit în cel de-al 92-lea an al vieţii...
|
Ion D. Sîrbu ar fi avut 90 de ani
Debutul manifestărilor, iniţiate de scriitorul Ioan Lascu, director de proiect, a cuprins un ciclu de conferinţe cu tema „Ion D. Sîrbu – secretar literar la Naţionalul din Craiova”. L-au comemorat şi rememorat Mircea Cornişteanu, Emil Boroghină, Ioan Lascu, Nicolae Coande, Toma Velici, într-un scenariu pus la cale de Nicolae Coande, secretar...
| |
Vot ilegal de validare a lui Răducănoiu
În vara anului trecut, membrii Camerei de Comerţ şi Industie „Oltenia“ au fost chemaţi să voteze o nouă conducere a instituţiei, asta după...
|
În justiţia vâlceană se cântăreşte cu mătuşi
Un executor judecătoresc şi un notar public din Vâlcea sunt cercetaţi penal, de câteva zile, de către Curtea de Apel Piteşti, fiind acuzaţi de...
|
Criminalul de lângă casă
Crimă în stil mafiotAnul trecut, la finele lunii septembrie, familia slătineanului Filoftean Jidovu – soţia şi fratele acestuia – a anunţat poliţia...
| |
Cosmin Vasile: „Administraţiei doljene i-ar trebui încă un mandat al lui Ion Prioteasa!“
Reporter: Faci parte din pleiada de tineri pe care PSD i-a oferit deconcentratelor doljene. Era timpul acum pentru schimbarea de vârstă sau trebuia făcută...
|
Cîlea face audienţe în judeţ cu ginecologul
Demers ginecologic anulat de lipsa pacientelorPrezentându-l pe ginecologul Amza celor prezenţi la Căminul Cultural Malaia, preşedintele Cîlea a făcut...
|
Dinescu, proprietarul unei case blestemate
Ocoliţi centrul civic, faceţi prima la stânga şi mergeţi drept până se înfundă strada. Ultima casă pe dreapta este cea despre care se spune că...
|
Supravieţuitorul
Inflaţie, criză financiară, corupţie, coaliţii sau dispute politice. Toate acestea îl lasă indiferent pe Ion Fota, un veteran de război. Timpul...
|
Atac la militarii în rezervă!
Militarii în rezervă se declară nemulţumiţi de faptul că în ultima perioadă armata şi în special pensionarii militari sunt ţinta unor atacuri nefondate. „De foarte multe ori, cadrele militare în rezervă şi retragere au fost catalogate drept «pensionari de lux», realitatea fiind că pensia medie netă în Ministerul Apărării este...
|
Comerţul cu lubeniţe, o loterie
Duminică, după-amiază, chiar aproape de seară, am spune. În Piaţa Centrală a Craiovei câţiva producători veniseră cu lubeniţe la vânzare....
| |
Poziţiile sexului
Fie că se umflă, fie că se lungeşte, că se ascute sau se aplatizează, limba permite mângâierea sau linsul, aspirarea sau suptul, în funcţie de...
| |
Dilema Bornescu
Mircea Bornescu a plecat cu ochii în lacrimi de la Universitatea Craiova, chiar în prima zi a reunirii lotului, în iunie. Adrian Mititelu susţinea...
|
Pe Litoral cu gândul la Liga Campionilor
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, s-a reunit la Sala Polivalentă „Traian“ în vederea pregătirilor pentru noul sezon...
| |
Somnul învăţământului naşte „perle“
Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia cu umbra sa“. „Ion Creangă s-a născut între anii 1887-1889“. „În «Scrisoarea a treia» se...
|
FC Argeş pe cruce
Trăirăm s-o vedem şi pe-asta. O echipă de Liga I retrogradată la „matineu“, din cauză că patronul ei, încă în arest, a „plătit arbitri“....
| |
Indiscreţii de Dolj
Aaaaaaaaau, fântâna mea!La trei ani de la inaugurarea celebrelor fântâni din buricul Craiovei, responsabilii tehnici din Primăria Craiova nu au reuşit nici până acum să găsească motivul pentru care grandioasele construcţii zac în băltoace până la glezne. Pare că problema scurgerilor ce fac de ruşine realizările administraţiei locale...
|
Indiscreţii de Vâcea
Salariaţii Oltchim aşteaptă pâinea fără circ, de la BocDupă vizita premierului Boc la Oltchim, speranţa pluteşte în aer. Angajaţii companiei...
|
Indiscreţii de Olt
L-au prins sau s-a predat de bunăvoie?Ucigaşul valutistului Jidovu, găsit mort în septembrie anul trecut, cică a fost prins de poliţişti. Foarte bine, a trecut cam mult timp, dar ce mai contează. Asta dacă chiar el este adevăratul criminal şi nu altcineva. Poliţiştii olteni nu au avut voie să zică nimic, laurii i-au luat cei de...
| | |
 Cele mai citite
 Comentarii Recente
 Parteneri
 Arhiva
|