FC Argeş pe cruce

Trăirăm s-o vedem şi pe-asta. O echipă de Liga I retrogradată la „matineu“, din cauză că patronul ei, încă în arest, a „plătit arbitri“. Din precauţie, comentatorii fenomenului evită expresia uzuală „a mituit“, câtă vreme n-a avut loc niciun proces şi nu s-a emis nicio hotărâre judecătorească. Dar Comisia de Disciplină a LPF n-a mai aşteptat verdictul şi astfel se face că FC Argeş se trezi retrogradată, iar finanţatorul ei, privat de libertate, şi cu o tinichea de coadă. A fost declarat „persona non grata“ în fotbalul românesc.
Se ştie de-a fir a păr că, aproximativ în acelaşi timp cu priponirea lui Cornel Penescu, au fost săltaţi cu duba şi nişte arbitri. Cu şef cu tot! Nu puţini dintre cei cu nume. Surprinzător, aceştia rămân pe lista de fluieraşi sau asistenţi, dincolo de explicaţiile voit circumspecte ale preşedintelui FRF, Mircea Sandu, care n-au convins însă pe nimeni. „Mă întreb, dacă tatăl meu este acuzat că a dat mită, cui a dat bani, pentru că toţi sunt liberi...“, se întreabă, logic, fiul lui Penescu, Andrei. Moderatorii emisiunilor sportive s-au întrebat şi ei retoric ce s-ar întâmpla în eventualitatea că finanţatorul argeşean ar putea fi găsit nevinovat sau cu o culpă minoră, pedepsită cu o amendă insignifiantă. La nivelul Ligii I, n-ar avea ce să se întâmple, n-ar mai avea cum. Gaz Metan Mediaş, care a luat locul retrogradatei, şi-ar continua marşul mai mult sau mai puţin nupţial în Liga I, iar „măritata“ FC Argeş, având în componenţă şi jucători de naţională, ar rămâne să-şi consume luna de miere în liga inferioară.
Nu puţine aşchii critice la adresa Comisiei de Disciplină şi a LPF, în frunte cu preşedintele Dumitru Dragomir, au sărit din trunchiul întâmplării puse la cale de structurile DNA. Argeşenii l-au invocat îndată pe „Gâscan“. Echipa marelui Dobrin, care se răsuceşte în mormânt, nu trebuia condamnată astfel, zic aceştia. Poate că nu trebuia. Nu cunoaştem speţa, dar hârtiile în care a dat cu subsemnatul proaspăta „persona non grata“ au grosimea unei cărţi de Dostoievski. Asocierea cu memoria lui Nicolae Dobrin, chiar în momentul de cumpănă al clubului piteştean, pare lipsită de respect. Dobrin însuşi ar fi fost primul în stare să dezavueze asemenea practici de corupere a arbitrilor, dacă ele sunt reale. „Gâscanul“ avea o altă metodă de a-şi descuraja adversarul. Înscria la fix, ba chiar îl atenţiona pe purtătorul de ţignal: „Dacă nu fluieri acum, mai dau o boabă!“ Şi dădea, în dreapta jos, la rădăcina barei. Martorul numit Dinamo ar depune mărturie oricând.
Poate că nu Cornel Penescu era primul popic ce trebuia să cadă. Există altele mai cu moţ, cu practică îndelungată în impactul cu bila. Dar în acelaşi timp şi mai şmecheri, fiindcă şmecheria la români ţine de proverbul cu negustorul neprins. În urechile iubitorilor de fotbal, mai ales ale celor împătimiţi din Trivale, îşi face loc aceeaşi întrebare vindicativă: şi dacă bossul e nevinovat?