Indiscret Dezvaluiri
Criminalul de lângă casă
Voteaza Articolul

Criminalul de lângă casă


Oamenii legii din Olt, sub îndrumarea specialiştilor din IGPR, au reuşit să-l identifice şi să-l reţină pe criminalul valutistului slătinean Filoftean Jidovu, găsit toamna trecută carbonizat în propriul autoturism incendiat într-o pădure din comuna Spineni. El este Goran Mihăiţă Bogdan, de 25 de ani, din Slatina, vecinul victimei. Pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Criminalul riscă să fie condamnat la închisoare pe viaţă pentru omor deosebit de grav.

de Mihaela Bobaru

Crimă în stil mafiot
Anul trecut, la finele lunii septembrie, familia slătineanului Filoftean Jidovu – soţia şi fratele acestuia – a anunţat poliţia cu privire la dispariţia bărbatului. La aproximativ o săptămână, oamenii legii sunt anunţaţi că în pădurea Buliga, din comuna Spineni, judeţul Olt, a fost găsit incendiat un autoturism, iar în interiorul acestuia, pe bancheta din dreapta faţă, se aflau resturile carbonizate ale unui corp uman. După primele cercetări, s-a desprins concluzia că bărbatul din autoturism este Jidovu, bărbatul dispărut care, potrivit apropiaţilor, se ocupa cu schimbul de valută, dar şi cu cămătăria. Poliţiştii au ajuns la această concluzie după ce s-a stabilit că maşina incendiată, din care nu mai rămăsese decât caroseria, ar aparţine familiei victimei. Presupunerile anchetatorilor au fost ulterior confirmate prin analize genetice. În urma analizelor genetice efectuate la INML ”Mina Minovici” Bucureşti, s-a stabilit cu certitudine faptul că resturile umane aparţin lui Jidovu Filoftean, de 38 de ani, din municipiul Slatina.

Unii cu munca, alţii cu laurii
Primele cercetări în vederea stabilirii criminalului au fost efectuate de către poliţiştii olteni sub directa îndrumare a procurorului Eugen Iacobescu. Când  existau suficiente indicii şi probe cu privire la criminal, dosarul a fost luat de IGPR-Direcţia de Investigaţii Criminale, pe motiv că este un caz complex. Poliţiştii bucureşteni, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia urmărire penală şi criminalistică, au tras concluziile în urma cercetărilor investigate şi criminalistice pentru identificarea cadavrului. L-au dat pe criminal în urmărire generală şi internaţională, concomitent cu emiterea unui mandat de reţinere internaţional. Tot ei sunt cei care şi-au însuşit şi meritele stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc crima, chiar dacă acestea au fost uşor de stabilit şi de media.
,,Ca urmare a investigaţiilor desfăşurate în cauză şi a audierii martorilor identificaţi pe parcursul cercetărilor, potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al IGPR, a fost stabilit ca principal suspect Goran Mihăiţă Bogdan, de 25 ani, din municipiul Slatina, persoană care a părăsit România cu destinaţia Spania, imediat după găsirea cadavrului.
În baza probatoriului administrat în cauză, Tribunalul Bucureşti a emis pe numele acestuia un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, în baza căruia a fost dat în urmărire internaţională”, se arată într-un comunicat al IGPR, postat pe site-ul instituţiei.

I-a luat viaţa pentru câteva sute de milioane
Liviu Mălureanu, din cadrul IGPR, a declarat, la solicitarea noastră, că din cercetările făcute s-a desprins faptul că mobilul crimei a fost jaful.
,,S-a stabilit că l-a omorât pentru a-i fura banii. Cu banii victimei, criminalul a fugit în Spania. Nu ştim exact despre ce sumă este vorba. Din spusele ultimelor persoane care au discutat cu victima, aceasta avea asupra sa câteva sute de milioane de lei pentru că-i solicitase cineva să-i schimbe câteva mii de euro. Se presupune că victima a fost deposedată şi de alte bunuri de valoare, precum telefoane mobile, ceas, carduri şi alte bunuri care nu au fost găsite la locul în care a fost găsit carbonizat corpul victimei”, a spus reprezentantul IGPR. Acesta a mai susţinut că Goran nu a făcut niciun fel de declaraţii de la reţinerea sa. Adevărul este că el a negat permanent până acum că l-ar fi ucis pe Jidovu. Împotriva sa există însă suficiente dovezi care-l incriminează şi care-i vor ajuta pe procurori să solicite condamnarea sa la închisoare pe viaţă pentru omor deosebit de grav.

Filmul reţinerii criminalului
Potrivit unor surse demne de încredere, cei care au avut informaţii cu privire la revenirea în Slatina a criminalului au fost poliţiştii olteni. Ei l-au invitat la sediul IPJ Olt pe Goran, fără a-i explica despre ce este vorba. Criminalul a mers senin la sediul poliţiei. Nici prin cap nu i-a trecut că motivul pentru care a fost invitat de poliţişti a fost legat de moartea lui Jidovu. Odată ajuns la IPJ Olt, el a fost reţinut pentru 24 de ore. Oamenii legii din Olt şi-au informat colegii de la Bucureşti cu privire la reţinerea lui Goran. În cursul dimineţii următoare, poliţiştii bucureşteni l-au preluat şi l-au prezentat magistraţilor Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Apropiaţi ai victimei susţin că Goran îl cunoştea bine pe Jidovu, cei doi fiind la un moment dat vecini. Aceştia au mai spus că nu-l credeau în stare pe criminal de o asemenea faptă, fiind cunoscut drept un tânăr liniştit, fără excese de furie. Ei s-au declarat şocaţi când au aflat numele criminalului şi nu-şi explică defel cum a putut acesta să-l omoare pe valutist şi să incendieze autoturismul, pentru a îngreuna identificarea victimei.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Comentariumersi pt sustinere.nu cred ca ma insel asupra lui .mihai e cel mai sufletist om ,sensibil ,dulce...pacat ca asa a fost sa fie.dar tot raul spre bine.pup
Scris de lavi
Comentariuai grija de tine mihai
Scris de buza
Partidul nebunilor

Partidul nebunilor

Era clar pentru toată lumea încă din urmă cu câteva săptămâni că în filiala doljeană liberalismul scârţâie vârtos. Creditorii băteau la...
Noua eră PSD, în mâinile timidului GUST

Noua eră PSD, în mâinile timidului GUST

Sala mare a Casei Studenţilor din Craiova a gemut, joia trecută, de tineri social-democraţi. Cu materiale electorale care anunţau campania pentru prezidenţiale,...
La pescuit de case

La pescuit de case

Tot mai multe persoane cu intenţii necurate  vor să profite pe fondul crizei. Mai nou, ziarele locale sunt pline de anunţuri care par să vină...
Agricultorii neîncrezători în „oferta“ guvernului

Agricultorii neîncrezători în „oferta“ guvernului

Aşadar, ţăranii îşi vor putea depozita grâul în silozurile autorizate de o comisie a Ministerului Agriculturii. Certificatul primit de la siloz...
„Bătrâna doamnă a arhitecturii craiovene“

„Bătrâna doamnă a arhitecturii craiovene“

Dacă sunteţi curioşi cum arăta capitala Olteniei în timpul lui Constantin Brâncoveanu, cum arăta viaţa de simplu ţăran pe atunci, Casa Băniei...
 
Boc nu dă Oltchimul PCC-ului

Boc nu dă Oltchimul PCC-ului

„De aceea, prima noastră opţiune este consolidarea Oltchim, ca ea să fie o companie puternică, viabilă, să facă faţă pe piaţa naţională şi...
280 de lei pentru „Bărbăţie şi Credinţă“

280 de lei pentru „Bărbăţie şi Credinţă“

Doar trei oameni care au împlinit 90 de ani mai trăiesc în oraşul Berbeşti. Unul dintre ei, Mihai Dinică, a păşit în cel de-al 92-lea an al vieţii...

Ion D. Sîrbu ar fi avut 90 de ani

Debutul manifestărilor, iniţiate de scriitorul Ioan Lascu, director de proiect, a cuprins un ciclu de conferinţe cu tema „Ion D. Sîrbu – secretar literar la Naţionalul din Craiova”. L-au comemorat şi rememorat Mircea Cornişteanu, Emil Boroghină, Ioan Lascu, Nicolae Coande, Toma Velici, într-un scenariu pus la cale de Nicolae Coande, secretar...
 
Vot ilegal de validare a lui Răducănoiu

Vot ilegal de validare a lui Răducănoiu

În vara anului trecut, membrii Camerei de Comerţ şi Industie „Oltenia“ au fost chemaţi să voteze o nouă conducere a instituţiei, asta după...
În justiţia vâlceană se cântăreşte cu mătuşi

În justiţia vâlceană se cântăreşte cu mătuşi

Un executor judecătoresc şi un notar public din Vâlcea sunt cercetaţi penal, de câteva zile, de către Curtea de Apel Piteşti, fiind acuzaţi de...
Criminalul de lângă casă

Criminalul de lângă casă

Crimă în stil mafiotAnul trecut, la finele lunii septembrie, familia slătineanului Filoftean Jidovu – soţia şi fratele acestuia – a anunţat poliţia...
 
Cosmin Vasile: „Administraţiei doljene i-ar trebui încă un mandat al lui Ion Prioteasa!“

Cosmin Vasile: „Administraţiei doljene i-ar trebui încă un mandat al lui Ion Prioteasa!“

Reporter: Faci parte din pleiada de tineri pe care PSD i-a oferit deconcentratelor doljene. Era timpul acum pentru schimbarea de vârstă sau trebuia făcută...
Cîlea face audienţe în judeţ cu ginecologul

Cîlea face audienţe în judeţ cu ginecologul

Demers ginecologic anulat de lipsa pacientelorPrezentându-l pe ginecologul Amza celor prezenţi la Căminul Cultural Malaia, preşedintele Cîlea a făcut...
Dinescu, proprietarul unei case blestemate

Dinescu, proprietarul unei case blestemate

Ocoliţi centrul civic, faceţi prima la stânga şi mergeţi drept până se înfundă strada. Ultima casă pe dreapta este cea despre care se spune că...
Supravieţuitorul

Supravieţuitorul

Inflaţie, criză financiară, corupţie, coaliţii sau dispute politice. Toate acestea îl lasă indiferent pe Ion Fota, un veteran de război. Timpul...

Atac la militarii în rezervă!

Militarii în rezervă se declară nemulţumiţi de faptul că în ultima perioadă armata şi în special pensionarii militari sunt ţinta unor atacuri nefondate. „De foarte multe ori, cadrele militare în rezervă şi retragere au fost catalogate drept «pensionari de lux», realitatea fiind că pensia medie netă în Ministerul Apărării este...
Comerţul cu lubeniţe, o loterie

Comerţul cu lubeniţe, o loterie

Duminică, după-amiază, chiar aproape de seară, am spune. În Piaţa Centrală a Craiovei câţiva producători veniseră cu lubeniţe la vânzare....
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Fie că se umflă, fie că se lungeşte, că se ascute sau se aplatizează, limba permite mângâierea sau linsul, aspirarea sau suptul, în funcţie de...
 
7 Sport
Dilema Bornescu

Dilema Bornescu

Mircea Bornescu a plecat cu ochii în lacrimi de la Universitatea Craiova, chiar în prima zi a reunirii lotului, în iunie. Adrian Mititelu susţinea...
Pe Litoral cu gândul la Liga Campionilor

Pe Litoral cu gândul la Liga Campionilor

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, s-a reunit la Sala Polivalentă „Traian“ în vederea pregătirilor pentru noul sezon...
Somnul învăţământului naşte „perle“

Somnul învăţământului naşte „perle“

Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia cu umbra sa“. „Ion Creangă s-a născut între anii 1887-1889“. „În «Scrisoarea a treia» se...
FC Argeş pe cruce

FC Argeş pe cruce

Trăirăm s-o vedem şi pe-asta. O echipă de Liga I retrogradată la „matineu“, din cauză că patronul ei, încă în arest, a „plătit arbitri“....

Indiscreţii de Dolj

Aaaaaaaaau, fântâna mea!La trei ani de la inaugurarea celebrelor fântâni din buricul Craiovei, responsabilii tehnici din Primăria Craiova nu au reuşit nici până acum să găsească motivul pentru care grandioasele construcţii zac în băltoace până la glezne. Pare că problema scurgerilor ce fac de ruşine realizările administraţiei locale...
Indiscreţii de Vâcea

Indiscreţii de Vâcea

Salariaţii Oltchim aşteaptă pâinea fără circ, de la BocDupă vizita premierului Boc la Oltchim, speranţa pluteşte în aer. Angajaţii companiei...

Indiscreţii de Olt

L-au prins sau s-a predat de bunăvoie?Ucigaşul valutistului Jidovu, găsit mort în septembrie anul trecut, cică a fost prins de poliţişti. Foarte bine, a trecut cam mult timp, dar ce mai contează. Asta dacă  chiar el este adevăratul criminal şi nu altcineva. Poliţiştii olteni nu au avut voie să zică nimic, laurii i-au luat cei de...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva