Indiscret Actualitate

Bătrânii, vânaţi de şarlatani în mica publicitate


La pescuit de case


Nivelul la care criza economică mondială a afectat până în acest moment meleagurile olteneşti atinge cote alarmante. O simplă analiză făcută în anunţurile de mică publicitate din presa locală scoate la iveală doza de inventivitate de care e capabil un individ disperat, înfometat sau fără un acoperiş deasupra capului. Fie că e vorba de rubrica „vânzări diverse“, unde oamenii scot la licitaţie te miri ce, de rubrica „cereri serviciu“ sau „diverse“, fiecare persoană ce postează un anunţ speră să înşele o alta mai slabă şi vulnerabilă, în scopul obţinerii de bunuri sau chiar să lase bătrâni fără case.

de Carmen Burnea

Tot mai multe persoane cu intenţii necurate  vor să profite pe fondul crizei. Mai nou, ziarele locale sunt pline de anunţuri care par să vină din partea unor familii, întotdeauna autodescrise ca fiind „serioase“, care se adresează bătrânilor. În acest tip de anunţuri, persoanele vizate sunt fără excepţie la vârsta a treia, lucru ce este menţionat în text, care, în schimbul îngrijirii din partea „serioşilor“, se obligă să le cedeze locuinţele.
„Familie serioasă, caută bătrân (...)“
Înşelătoria şi abuzul de încredere ar fi numai două acuzaţii de care s-ar face vinovat lansatorul unui anunţ de tipul celor de jos. „Tineri serioşi, nefumători, antialcool, dorim să luăm în grijă persoană sau cuplu în vârstă, proprietar de apartament sau casă, pe toata viaţa, în schimbul obţinerii proprietăţii la sfârşitul vieţii. Se cere seriozitate maximă şi se oferă condiţii excelente. Sunaţi cu încredere la 07xx/xxx.xxx!“; sau „Îngrijim bătrână pentru cedare de locuinţă“ sunt doar două din anunţurile de acest gen. Dacă totul ar decurge conform anunţului, „binefăcătorii“ ar urma să îngrijească un bătrân fără familie (deci, fără moştenitori), la un moment dat bătrânul ar completa documentaţia de cedare/donare a locuinţei, pentru ca, în momentul decesului acestuia, binefăcătorii să devină proprietarii imobilului cu pricina. Numai că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Astfel, în ultimele luni, poliţiştii se  confruntă tot mai des cu plângeri din partea unor pensionari rămaşi pe drumuri.

Nepoată, caut menajeră la bunic
Odată intraţi în poveste, am decis să luăm legătura cu unii dintre cei care postează astfel de anunţuri şi am înroşit telefonul de serviciu pentru câteva încercări de obţinere de informaţii. Dându-ne drept nepoţii din Canada ai unui bătrân neajutorat în vârstă de 82 de ani din Craiova, am reuşit să obţinem informaţii preţioase: „Domnişoară, mă numesc Luiza Iovănescu, sunt consultant financiar la BCR, iar soţul meu este asistent veterinar, suntem oameni serioşi. Nu bem, nu fumăm, nu ne grăbim să facem copii şi nu avem o locuinţă. Noi suntem dispuşi să-l îngrijim pe bunicul dumneavoastră, dar asta înseamnă că trebuie să renunţaţi la drepturile de moştenire ale imobilului. (...)“, ne-a spus „binevoitoarea“. Cum era şi firesc, am întrebat de garanţii, cum putem fi siguri că, după semnarea documentelor, nu-l vor azvârli pe bietul nostru bunic în stradă. Răspunsul a venit calm, poate prea calm: „Nu e aşa, că atunci când mergem la notar, se face o clauză care ne obligă pe noi, pe mine şi pe soţul meu, la îngrijirea bătrânului până la deces, inclusiv ceremonia de înmormântare tot de noi e suportată“, a mai spus Iovăneasca.

Autorităţile avertizează şi cam atât
Astfel de situaţii nu sunt singulare. Mulţi bătrâni naivi şi singuri au rămas pe drumuri în ultimii ani ai vieţii, fără ca cineva să mai poată face ceva pentru a-i ajuta. Poliţiştii au avertizat populaţia în mai multe rânduri, medicii de familie, date fiind desele întâlniri dintre bătrâni şi doctori, au fost şi ei să explice bătrânilor cum să se ferească, dar astfel de măsuri sunt insuficiente pentru a stopa fenomenul. Aşadar, cei ce au cotizat cu o viaţă de muncă se văd acum singuri, vulnerabili şi total neprotejaţi de sistemul pe care l-au îngrăşat cu munca lor.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Partidul nebunilor

Partidul nebunilor

Era clar pentru toată lumea încă din urmă cu câteva săptămâni că în filiala doljeană liberalismul scârţâie vârtos. Creditorii băteau la...
Noua eră PSD, în mâinile timidului GUST

Noua eră PSD, în mâinile timidului GUST

Sala mare a Casei Studenţilor din Craiova a gemut, joia trecută, de tineri social-democraţi. Cu materiale electorale care anunţau campania pentru prezidenţiale,...
La pescuit de case

La pescuit de case

Tot mai multe persoane cu intenţii necurate  vor să profite pe fondul crizei. Mai nou, ziarele locale sunt pline de anunţuri care par să vină...
Agricultorii neîncrezători în „oferta“ guvernului

Agricultorii neîncrezători în „oferta“ guvernului

Aşadar, ţăranii îşi vor putea depozita grâul în silozurile autorizate de o comisie a Ministerului Agriculturii. Certificatul primit de la siloz...
„Bătrâna doamnă a arhitecturii craiovene“

„Bătrâna doamnă a arhitecturii craiovene“

Dacă sunteţi curioşi cum arăta capitala Olteniei în timpul lui Constantin Brâncoveanu, cum arăta viaţa de simplu ţăran pe atunci, Casa Băniei...
 
Boc nu dă Oltchimul PCC-ului

Boc nu dă Oltchimul PCC-ului

„De aceea, prima noastră opţiune este consolidarea Oltchim, ca ea să fie o companie puternică, viabilă, să facă faţă pe piaţa naţională şi...
280 de lei pentru „Bărbăţie şi Credinţă“

280 de lei pentru „Bărbăţie şi Credinţă“

Doar trei oameni care au împlinit 90 de ani mai trăiesc în oraşul Berbeşti. Unul dintre ei, Mihai Dinică, a păşit în cel de-al 92-lea an al vieţii...

Ion D. Sîrbu ar fi avut 90 de ani

Debutul manifestărilor, iniţiate de scriitorul Ioan Lascu, director de proiect, a cuprins un ciclu de conferinţe cu tema „Ion D. Sîrbu – secretar literar la Naţionalul din Craiova”. L-au comemorat şi rememorat Mircea Cornişteanu, Emil Boroghină, Ioan Lascu, Nicolae Coande, Toma Velici, într-un scenariu pus la cale de Nicolae Coande, secretar...
 
Vot ilegal de validare a lui Răducănoiu

Vot ilegal de validare a lui Răducănoiu

În vara anului trecut, membrii Camerei de Comerţ şi Industie „Oltenia“ au fost chemaţi să voteze o nouă conducere a instituţiei, asta după...
În justiţia vâlceană se cântăreşte cu mătuşi

În justiţia vâlceană se cântăreşte cu mătuşi

Un executor judecătoresc şi un notar public din Vâlcea sunt cercetaţi penal, de câteva zile, de către Curtea de Apel Piteşti, fiind acuzaţi de...
Criminalul de lângă casă

Criminalul de lângă casă

Crimă în stil mafiotAnul trecut, la finele lunii septembrie, familia slătineanului Filoftean Jidovu – soţia şi fratele acestuia – a anunţat poliţia...
 
Cosmin Vasile: „Administraţiei doljene i-ar trebui încă un mandat al lui Ion Prioteasa!“

Cosmin Vasile: „Administraţiei doljene i-ar trebui încă un mandat al lui Ion Prioteasa!“

Reporter: Faci parte din pleiada de tineri pe care PSD i-a oferit deconcentratelor doljene. Era timpul acum pentru schimbarea de vârstă sau trebuia făcută...
Cîlea face audienţe în judeţ cu ginecologul

Cîlea face audienţe în judeţ cu ginecologul

Demers ginecologic anulat de lipsa pacientelorPrezentându-l pe ginecologul Amza celor prezenţi la Căminul Cultural Malaia, preşedintele Cîlea a făcut...
Dinescu, proprietarul unei case blestemate

Dinescu, proprietarul unei case blestemate

Ocoliţi centrul civic, faceţi prima la stânga şi mergeţi drept până se înfundă strada. Ultima casă pe dreapta este cea despre care se spune că...
Supravieţuitorul

Supravieţuitorul

Inflaţie, criză financiară, corupţie, coaliţii sau dispute politice. Toate acestea îl lasă indiferent pe Ion Fota, un veteran de război. Timpul...

Atac la militarii în rezervă!

Militarii în rezervă se declară nemulţumiţi de faptul că în ultima perioadă armata şi în special pensionarii militari sunt ţinta unor atacuri nefondate. „De foarte multe ori, cadrele militare în rezervă şi retragere au fost catalogate drept «pensionari de lux», realitatea fiind că pensia medie netă în Ministerul Apărării este...
Comerţul cu lubeniţe, o loterie

Comerţul cu lubeniţe, o loterie

Duminică, după-amiază, chiar aproape de seară, am spune. În Piaţa Centrală a Craiovei câţiva producători veniseră cu lubeniţe la vânzare....
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Fie că se umflă, fie că se lungeşte, că se ascute sau se aplatizează, limba permite mângâierea sau linsul, aspirarea sau suptul, în funcţie de...
 
7 Sport
Dilema Bornescu

Dilema Bornescu

Mircea Bornescu a plecat cu ochii în lacrimi de la Universitatea Craiova, chiar în prima zi a reunirii lotului, în iunie. Adrian Mititelu susţinea...
Pe Litoral cu gândul la Liga Campionilor

Pe Litoral cu gândul la Liga Campionilor

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, s-a reunit la Sala Polivalentă „Traian“ în vederea pregătirilor pentru noul sezon...
Somnul învăţământului naşte „perle“

Somnul învăţământului naşte „perle“

Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia cu umbra sa“. „Ion Creangă s-a născut între anii 1887-1889“. „În «Scrisoarea a treia» se...
FC Argeş pe cruce

FC Argeş pe cruce

Trăirăm s-o vedem şi pe-asta. O echipă de Liga I retrogradată la „matineu“, din cauză că patronul ei, încă în arest, a „plătit arbitri“....

Indiscreţii de Dolj

Aaaaaaaaau, fântâna mea!La trei ani de la inaugurarea celebrelor fântâni din buricul Craiovei, responsabilii tehnici din Primăria Craiova nu au reuşit nici până acum să găsească motivul pentru care grandioasele construcţii zac în băltoace până la glezne. Pare că problema scurgerilor ce fac de ruşine realizările administraţiei locale...
Indiscreţii de Vâcea

Indiscreţii de Vâcea

Salariaţii Oltchim aşteaptă pâinea fără circ, de la BocDupă vizita premierului Boc la Oltchim, speranţa pluteşte în aer. Angajaţii companiei...

Indiscreţii de Olt

L-au prins sau s-a predat de bunăvoie?Ucigaşul valutistului Jidovu, găsit mort în septembrie anul trecut, cică a fost prins de poliţişti. Foarte bine, a trecut cam mult timp, dar ce mai contează. Asta dacă  chiar el este adevăratul criminal şi nu altcineva. Poliţiştii olteni nu au avut voie să zică nimic, laurii i-au luat cei de...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva